17 day until the suicide (III)

[11]

Azi am fost la muncă toată ziua, iar spre seară am trecut să fac curat prin casă. Am spart un pahar de șampanie când curățam praful. M-am speriat atât de tare.

Tata era acasă, se uita la meci cu o sticlă de bere în brațe.

Imediat ce paharul a făcut contact cu podeaua, m-am repezit să adun cioburile în palme, nepăsându-mi că m-aș putea tăia. Îmi era frică să nu mă fi auzit.

Și am crezut că am scăpat.

Însă m-am înșelat.

"Nenorocito." aud vocea tatei și tresar. Mă întorc pentru a-i privi ura din ochi. "Iar ai mai spart ceva. Iar ai vrut să o omori pe maică-ta și să îmi frângi inima." urlă.

Înghit în sec. "A fost un accident." mă bâlbâi speriată, însă acesta nu se înduplecă.

"Minți. Nu mă mai minți, târfă ordinară ce ești." mă lovește peste față, palma lui fiind una grea, lipindu-se din plin de pielea mea.

Am țipat fără să vreau, ceea ce l-a enervat. Scap cioburile pe jos, ducându-mi mâinile la locul lovit.

"Ne-ai ucis." șoptește cu duritate. "Iar acum e rândul meu să te ucid." tresar la cuvintele lui, ridicându-mi privirea. Se uita demonic la mine.

A apucat un ciob mare de sticla și mi-a tras mâna brutal. Am început să mă agit.

"Nu, nu, nu. Nu face asta. Te rog, nu." mă zbat, încercând să îmi retrag încheietura, însă nu aveam nicio șansă. Strânsoarea lui era mult prea puternică, mai avea un pic și îmi oprea sângele.

Văzând cum duce ciobul spre încheietura mea stângă, l-am apucat cu mâna liberă de brațul în care avea ciobul. Am încercat să îl opresc, dar nu am putut.

Mi-a înfipt ciobul in încheietură, strângând de piele, rupând-o complet, sub lacrimile si suspinele mele de disperare.

Am țipat. Am țipat atât de tare. Mă durea mai mult ca oricând. Acea durere nu se compară cu nimic din ce mi-a făcut până acum.

Am simțit cum mor. Chiar și când am simțit durerea asta imensă, m-am gândit la tine.

Nu se compară cu durerea pe care mi-ai provocat-o tu.