17 day until the suicide (III)

[10]

Azi a fost sâmbătă. O altă sâmbătă fără școală în care nu te pot vedea. Cel puțin așa m-am gândit când m-am trezit.

Însă parcă destinul mi te-a adus în cale. Sau poate ai vrut să mă vezi la fel de mult pe cât am vrut și eu. Stăteam pe o băncuță din parc, fredonând. Până când cineva s-a așezat lângă mine, făcându-mă să tresar.

"Hei." mi-ai șoptit.

"Hei." ți-am răspuns.

"Eu... Erm... Voiam să îți dau asta." m-am uitat la tine cum ai scos din buzunarul jachetei, un lănțisor.

"Eu, pai m-am simțit prost pentru că ți-am distrus lănțișorul vechi și... Ți-am cumpărat altul." erai agitat, iar inima mea o luase razna complet.

"Stiu ca nu e ca celălalt însă..."

"E perfect." te-am întrerupt, repezindu-mă să ți-l iau din mână. Era o inima din argint, plină de pietricele mici, strălucitoare. Semăna mult cu cel vechi, doar că era mult mai perfect.

"Mă bucur că îți place." păreai emoționat, mâna începând să îți transpire. Părea ireal, dar atât de perfect pentru mine.

"Îl voi purta mereu." am șoptit entuziasmată, vâzându-te cum zâmbești. Ți-am zâmbit înapoi, simțind cum o mie de fluturași îmi bâzâie în stomac.

"Promiți?" chicotesc la întrebarea ta.

"Promit!" am spus.

Ți-aș fi promis și luna de pe cer dacă m-ai fi rugat.