17 day until the suicide (III)

[9]

Prietena ta a venit la mine azi. Sau eu am dat peste ea. Ne-am ciocnit la vestiare.

"Nu știi să îți ceri scuze, zdreanțo?" a țipat la mine, nervoasă. Am înghițit în sec, privind-o speriată. Tremuram ca întotdeauna.

"Oh, ți-a mâncat pisica limba?! Te ajut eu." nu am înțeles la ce se referea, până când m-a lovit.

Mi-am pierdut echilibrul, căzând la podea, acoperindu-mi obrazul cu palma dreaptă.

M-a apucat de păr, ridicându-mi capul. Am mimat un icnet de durere, o lacrimă părăsindu-mi ochiul.

"Cereți scuze! Acum! Altfel te fac una cu pământul, curvo!" mi-a urlat în față. Nu voiam să îi cer scuze. Ea s-a ciocnit de mine. Și chiar dacă ar fi fost vina mea, o merita.

Nu o priveam, având ochii închiși. Am tăcut, iar asta a enervat-o. O altă palmă a făcut contact cu celălalt obraz al meu, ea dându-mi drumul la păr, lăsându-mă să cad.

Nu s-a oprit aici. A continuat să mă lovească cu piciorul, eu doar stând ghemuita, așteptând să se termine.

Știam că se razbuna. Știam că universul îmi va întoarce partea buna, în rau. Dar aș încasa sute de lovituri pentru tine.