Destinul sângelui albastru

~Sacrificiul~

Damian

Mâinile Lianei s-au încurcat în părul meu în timp ce o împingeam spre perete. Ah, iubita mea frumoasă. Buzele i-au atins pielea de pe gât, iar ea mi-a gemut numele ca răspuns.

-Damian, avem o problemă!

Îmi închid ochii pentru câteva secunde, iar apoi îl țintuiesc pe fratele meu cu privirea.

-Sper că e important, l-am avertizat.

-Te asigur că este, a zis Leo din pragul ușii.

Mi-am lăsat mâinile să cadă de pe talia Lianei fără vreo tragere de inimă și l-am urmat pe Leo afară.

-Tocmai am primit vești de la mama și tata. După cum știi deja...regatul nostru este în pericol...

-Știu asta, Leo. Părinții noștrii au găsit o soluție?

Fratele meu mă privește trist.

-Ei bine? întreb ridicând o sprânceană și încrucișându-mi brațele la piept. Ai de gând să îmi spui și mie despre ce e vorba?

-Pentru a salva regatul...au cerut mâna Prințesei Merliah.

-CE? am urlat. NU! NICI GÂND!

În câteva minute am intrat val vârtej în camera părinților mei și i-am găsit discutând într-un colț.

-Ce? Cum adică mă căsătoresc? am întrebat-o pe mama care stătea în fotoliul ei preferat. Nu mă căsătoresc cu acea femeie! am afirmat.

Ea se uită la mine tristă, apoi îi aruncă tatei o privire de nepuțință înainte de a vorbi.

-Fiule, știu că este o veste tulburătoare, dar trebuie să înțelegi că asta este singura alegere pe care o avem. Au trecut doi ani, nu mai putem continua așa. Trebuie să iei această decizie pentru oamenii regatului nostru. Trebuie să le demonstrezi în cele din urmă valoarea ta, să le arăți că îți pasă de poporul tău...știi că ei deja te iubesc și te adoră...nu este vorba despre noi, ci despre ei.

Mereu mi-am iubit oamenii, dar nu m-am gândit niciodată că se va ajunge la așa ceva. Nu credeam că această zi va veni vreodată...Nu pot accepta așa ceva...E prea mult. O fotografie din mâna mamei mi-a atras atenția și am întins mâna spre ea.

-Ce este asta?

-Este o poză a prințesei, a zis mama înmânându-mi fotografia.

În același timp, privirea mi-a căzut asupra imaginii. Am simțit cum încetul cu încetul furia îmi părăsește corpul în timp ce am analizat fotografia. Părul lung și șaten încadra o față frumoasă în formă de inimă, ochi verzi de culoarea ierbii și strălucitori care păreau să vădă prin tine și buze roz dulci pentru care ți-ai da viața, zâmbetul strălucitor și gropițele din obraji completau frumoasa imagine a Prințesei Merliah. Cine era această femeie? Și de ce simt o legătură cu această fotografie? O aud vag pe mama adresându-i-se tatei. Eram concentrat asupra fetei din fotografie.

-Christopher! Nu sta așa fără să spui nimic!

Tata se ridică în picioare și se apropie încet de mine.

-Fiule, îmi pare rău, dar nu pot face nimic să împiedic această nuntă...

Nu îmi vine să cred ce aud.

-Ce vrei să spui?

-Spun că, mâine, primul lucru pe care îl vei face este să te prezinți la castelul Regelui Alexander pentru a te căsătorii cu fiica sa, Prințesa Merliah...