Destinul sângelui albastru

~O clipă de fericire~

Merliah

Când mă trezesc, îl văd pe Damian privindu-mă zâmbind.

-Ce e? întreb ridicând capul.

-Ai idee cât ești de frumoasă? Atât de frumoasă încât nu îmi pot lua ochii de la tine.

Mă trage mai aproape de el și mă sărută.

-Te iubesc, Damian.

-E imposibil să mă iubești mai mult decât te iubesc eu.

Zâmbesc și mă ridic din pat.

-Mai dormi puțin, spune prinzându-mă de mână.

Mă aplec și îl sărut pe frunte.

-Haide, leneșule. Jos din pat, avem multe de făcut.

Damian se ridică repede, mă cuprinde în brațe și se lasă înapoi pe spate, trăgându-mă după el.

-Ah, e mai bine acum, spune strângându-mă mai bine în brațe.

-Haide, Damian. Dă-mi drumul și hai să mergem să luăm micul dejun.

-Încă cinci minute, șoptește.

Îl mușc de gât.

-Nu mai mușca.

-Ai de gând să te dai jos din pat?

-Noup.

Îl mușc din nou, doar că mai tare de data asta.

-Auu!

-Dă-mi drumul acum sau te mușc.

-Să te văd cum o să reușești, spune zâmbind.

Eram pregătită să îl mușc când, dintr-odată s-a rostogolit, iar acum era deasupra mea. Mi-a îndepărtat părul de pe față râzând.

-Dă-te jos, spun calmă.

-Neah, stau destul de bine. Să vedem dacă ție îți place, spune coborându-și încet capul spre scobitura gâtului meu și mă mușcă ușor de câteva ori apoi se oprește și se dă jos de pe mine.

Damian stătea pe marginea patului, dacă se lasă puțin pe spate, o să cadă din pat. Iau o pernă și o arunc spre el. Damian se ferește din calea ei și se dezechilibrează căzând pe podea. Am început să râd și m-am dat jos din pat.

-Asta pățești dacă nu asculți, spun uitându-mă în ochii lui.

Damian se ridică și se apropie de mine.

-A, da?

Mă prinde de picioare, iar eu cad pe spate pe pat. Damian își așează brațele de o parte și de alta a capului meu și mă sărută.

-Nu mă mai satur de dulceața buzelor tale. Ești ca un drog pentru mine, Merliah.

-Aș sta aici cu tine toată ziua, dar chiar trebuie să facem ceva în legătură cu celelalte ființe supranaturale.

Damian mă sărută zâmbind și se dă de pe mine, iar apoi mă ajută să mă ridic.

Ne schimbăm și coborâm în bucătărie. Nicholas își turna în pahar un suc de portocale când am intrat.

-Neața, dragilor.

-Hei, Nicholas, spun sărutându-l pe obraz.

Ne așezăm lângă el, eu stau între ei doi.

-Suc?

-Da, te rog.

Tata ne așează în față două farfurii cu omletă și se așează lângă mama.