Internatul...(Luke Hemmings)

5. Avem ceva in comun?

În timp ce mă plimbam pe holurile internatului, urmându-mi noii prieteni, nu puteam să nu mă minunez. Totul arăta așa....vintage și totuși nou...deja începuse să îmi placă și mai mult locul ăsta!

La capătul unui hol, se afla o ușa mare și bleu.

"Pam pam paaaaaam! Acesta este apartamentul nostru. Este singurul din clădire. Și din întâmplare se pare că avem o cameră în plus, dar dacă vrei să stai cu vreunul dintre noi, nu avem nici o problemă! " spunea Caroline încântată

"Nu spune lucruri pe care nu le știi Caroline....poate eu nu vreau ca...Hope să se mute in cameră cu mine imediat ce ajunge...." spuse puțin nervos Luke.

Nu știu de ce, dar m-am simțit jignită...

"Eh...se pare ca nu chiar toți n-au o problemă cu asta, dar ești bine venită la noi in apartament." Spuse Roxi, zâmbindu-mi puțin." Va trebui sa Îți strângi lucrurile, Luke. Nu cred că noua noastră fetiță vrea o cameră plină de cărți...în special cele cu vampirii și ființele tale supranaturale." Continuă Roxi arătând spre o ușă roșie. Nu prea cred că îl place

"Chiar nu e nici o problemă" am zis eu puțin prea tare " Iubesc cititul!" Am spus de data asta mai încet. In momentul următor toată lumea se uita la mine. Am simțit că încep să mă înroșesc în obraji.

"Phiu!" Rupse Luke tăcerea. "Chiar nu mai vreau să fiu singurul care citește mult și am nevoie de ajutor ca să o țin pe Caroline afară din acea cameră."

"De ce? " întreb curioasă. Caroline părea o fată super drăguță.

"Pentru că vrea să își facă o rochie din paginile de la cărți. " răspunse Luke uitându-se melancolic la ușa de la cameră.

"Cum ar putea cineva să tortureze cărțile in halul ăsta? " întreb eu în șoaptă, cu ochii mari ațintiți pe ușa roșie "Mai ales cărților cu vampiri, le iubesc!"zic eu și fetele încep să râdă de tristețea mea. Ele nu știau că mie chiar îmi pasă? Supărată, m-am uitat la Luke. El nu râdea. El mă înțelegea.

Acest moment a fost spulberat de Luke plecând val-vârtej la el în cameră.

Oare e vina mea?

Crede că îmi bat joc de el?

Toate aceste întrebări îmi răsunau in cap când am intrat în noua mea cameră.

Am rămas cu gura căscată.

Pereții erau de un alb imaculat cu niște linii fine de bleu, pe peretele din stânga erau sprijinite două biblioteci, un pat mult mai mare decât cel de la mine de acasă, ce ocupa o mare parte din cameră. Cel mai frumos lucru era că la geam se afla un pat mai mic, construit cumva pe pervaz.

Wow.

*********************

După ce m-am instalat in noua cameră, Luke intră pe ușă.

"Hey! ... am venit sa îmi iau o carte..." zise el îndreptându-și atenția înspre cele două biblioteci care erau în cameră.

M-am dat jos din pat și am privit cartea din mâna lui.

"Gazda?"am întrebat eu surprinsă. "Gazda de Stephenie Meyer?...Îți...Îți place și ție cartea asta?!?!"am spus fugind către unul dintre bagaje și am scos un volum identic cu cel din mâna lui.

Apoi am început să mă simt ciudat...ne uitam unul în ochii celuilalt de multă vreme de când i-am arătat că am și eu cartea respectivă.

Sper că i-am demonstrat că atunci când nu am râs mai devreme nu îmi băteam joc de el. Sau cel puțin am impresia că el crede ca mi-am bătut joc de el pentru că a devenit supărat dintr-o dată, după ce mi-am exprimat interesul in cărțile pe care le citește.

"Eu...ăăăm...mă bucur că...știi tu...iți plac și ție cărțile." spuse el "Vrei să...nu contează...păi...paa!"

Nu pot sa cred cât de confuz era si cât de greu îi era să își găsească cuvintele. Oare ce voia să mă întrebe?

****************
Timpul zboară când citești!

Gândesc uitându-mă la ceas. Deja trecuseră 2 ore de când nu i-am mai văzut pe ceilalți.

"Cioc, cioc!"

"Cine e?" Întreb eu.

"Anastasia, Roxi si Caroline."

"Intrați!"

"Uite, Hope, noi aici suntem ca o mică....comunitate." mă informează Roxi. "Și credem că ar fii bine să poți vorbi cu ceilalți copii de vârsta noastră. Nu asta e ce vrei? Mai mulți prieteni?" Intrebă ea, iar eu o aprob.

"Atunci vino cu noi!" Mă încurajează Anastasia.

"Unde?"

"La mansardă. " îmi răspunde o altă persoană. Era Luke." Deci vii sau nu?"

"Câți copii o sa fim?"

"10-15"

Ok Hope, poți face asta. E ca și cum ți-ai face prieteni la o altă școală.

"Bine! Vin!"

***********************

Mansarda arăta mai mult ca o sufragerie de lemn, decât ca o mansardă obișnuită.

Așezați într-un semicerc erau alți 5 copii: trei băieți și două fete.

"Ea e Hope." Mă prezintă Caroline tuturor, iar eu le răspund cu un " Încântată de cunoștința! " cald.

"Deeci... ce facem?"continui eu.

"Ne jucăm Adevăr sau provocare" raspunse unul dintre cei trei băieți.

M-am uitat la colegii mei și am observat că abia așteptau.

Ne-am așezat cu toții într-un cerc și Roxi a spus.

"Anastasia, adevăr sau provocare?"

*****************************
Mulțumesc mult pentru ca îmi citiți cartea!

Dacă vreți să îmi lăsați sugestii, nu am nimic împotrivă.

Love u all!
--Giulia