》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Nu mă asteptasem să mă simt atât de singură după ce mă despărțisem de pălărier, dar cu toate că a fost incontestabil de enervant, fusese destul de util în lupta mea interioară cu teama ca nu cumva să iasă de după vreun copac vreo goangă gigant care să-mi măcânce capul. Pot fi sigură că aș leșina dacă aș da cu ochii de așa ceva. Am rămas mai mult confuză din urma ultimelor cuvinte pe care le-am schimbat cu el. În loc de un călduros ,,Ai grijă să nu-ți rupi capul, fiindcă nu am să răspund eu pentru asta în fața unchiului tău" la care mă așteptam, el pur si simplu a spus ,,Urmează iepurele" și a plecat. Voiam chiar să îi urez să-și rupă un picior, dar n-am mai apucat. Acesta s-a făcut nevăzut printre copaci, iar eu am rămas cu buza umflată și cu gândurile mele care erau un teren minat cu bombe nucleare. Ei măcar mi s-a spus că nu mai aveam mult până mă întorceam la baza Armatei Roșii.
Cred că au trecut vreo patru ore de când eram plecată și eu tot nu am înțeles rostul acestei plimbări cu membri Armatei Negre, în afara faptului că puteam adăuga asta pe lista lucrurilor care îmi vor provoca mai târziu coșmaruri. Bine, poate că eram mult prea dură din cauza faptului că muream de foame și mă rugam ca atunci când mă întorceam în bază, Cab și Emma mă vor astepta cu o masă plină doar și doar pentru mine, dar am aflat și câteva chestii înteresante. Nu eram sigură câtă crezare puteam da cuvintelor lui, dar nici nu îmi doream să fiu implicată în vreun fel. Dramele nu erau lucrul meu preferat și în marea parte a timpului preferam să îmbrățisez pacea. Nici în certuri nu mă prea descurc, de fapt. Mereu îmi veneau replici mai bune pe care aș fi putut să le dau deodată cu argumente foarte bune de care uitasem, fiind controlată de mânia care-mi încețosa gândurile., după ce cearta s-a terminat și suboectul a fost consumat. De asta prefer să las de la mine și să-i dau ascultare Octaviannei.
Pe măsură ce înaintăm prin pădure, apropiindu-mă de baza Armatei Roșii, copaci și iarba se ofileau sub ochii mei, fapt care mă întrista groaznic de tare, așa că am încercat să privesc strict poteca mea salvatoare, refuzând să mă mai gândesc la toată drama care plutea în aerul Wonderland-ului. Am avut un moment enervant de bipolaritate, habar nu aveam de unde mi-am cules curajul sau cum mi-am schimbat gândurile asa de repede, dar am sfârsit întrebându-l pe pălărier câte ceva despre unchiul meu. Voiam să știu pentru început dacă e bine, după am cerut să-l văd, iar el mi-a spus simplu că iepurele alb avea să se arate când va dori să mă întâlnească din nou. Comentariul lui m-a pus și mai mult pe jar, iar faptul că după a făcut mișto de fața mea rosie, spunând că arată de parcă ar fi o nouă formă de constipatie, nu a ridicat in vreun fel simpatia aproape inexistentă pe care o simțeam pentru el.
— Probabil e rușinos. Trăsătură de familie, bănuiesc.
L-am pus la locul lui cu o privire ucigătoare și i-am urat un călduros ,,du-te-n mă-ta", care nu a avut efectul acela ranchiunos care să-l taie pe față de frustrare și nervi la care speram eu. A izbucnit în râs în schimb și eu am fost cea care s-a enervat și mai tare de fapt. A fluierat mai apoi, ridicând din sprâncene spre mine:
