》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Vrei să fac ce anume?
O priveam pe Emma de parcă ar avea cinci ochi și o limbă în plus care îi atârna afară din gură.
A fost supărată pe mine o lungă perioadă din acea zi după ce refuzasem pentru a zece mia oară să îi dezvălui identitatea ,,amantului meu secret". Bine, ea nu a folosit tocmai ,,amantului meu secret". A fost mai mult ,,viitor soț" sau cum a spus ea mai exact ,,viitor dătător de 3 orgasme într-o seară". După a urmat o lungă discuție în care ea refuza să îmi dezvăluie ce însemnau aceste ,,orgasme" care o făceau să se rușineze atât de tare. N-am primit un răspuns. Și într-un final s-a supărat și m-a lăsat singură în liniștea sumbră a camerei mele. Alături de ,,amantul meu secret".
Nu aveam voie să ies din casă. Din anumite motive, Armata Roșie a devenit al naibii de protectivă de la ultimul atac care a lăsat cicatrici imense nu doar în castelul armatei. A lăsat cicatrici până și în sufletele personalului din castel. Până și pe mine m-a afectat asta, și poate mai mult decât ar trebui. De fiecare dată când îmi închideam ochii vedeam corpurile carbonizate de foc ale biețiilor soldații care nu au avut norocul meu, de a sta în siguranță, ca și o cloșcă pe ouă, la căldurică în castel.
Nu știam cât era adevărat din tot ce mi se spuse. Nu știam nici în cine aveam încredere cu adevărat. Știam doar că în clipa aceata nimic nu era sigur. Nu mă puteam încrede nici în lucrurile pe care le vedeam atât de clar în fața ochiilor, deoarece ele nu explicau tot ce mi se întâmplă. Începând cu vânătăile de pe corpul meu și sfârșind cu toată întâmplarea care m-a împiedicat să plec acasă.
Nirvana plecase recent înapoi ca spion în baza Armatei Negre. Instinctul îmi spunea că în ea pot avea încredere, dar nu i-am povestit nimic însă. Aparent e un drum destul de lung de acolo, aici, iar ea se întorsese doar ca să vadă dacă eu mă simt bine după ce primise de veste că încă eram pe aici. Cab era plecat mai mereu pe front, iar în afară de Ares, nimeni nu-mi prea făcea vizite. Blondul cu puteri de gheață încerca mereu să mă facă să râd în timp ce mă îndopa cu prăjituri. Un talent pe care nu am știut că îl are, fiind gătitul. Făcea niște prăjiturele demențiale. Îți lăsau gura apă doar când le simțeai mirosul sau auzeai de ele și nu glumesc absolut deloc.
— Te rog, am nevoie de tine acolo!
Mi-am trecut mâinile prin păr frustrată. Privirea mi-a căzut brusc pe oglinda din dreapta noastră. Oglindă care nu fusese mutată de acolo, aparent, de pe vremea când bunica locuise în camera asta. Am privit-o prin oglindă pe Emma, al cărui chip era atât de curat și mângâiat de lumina zilei ce pătrundea în cameră prin geamul deschis. Era atât de tânără, iar acum că iubitul ei Leo se întorsese de pe front își petrecea fiecare secundă cu el, nemaipăsându-i de ochii holbații ai fratelui ei mai mare de fiecare dată când o zărea agățându-se de brațul camaradului său. Strălucea în adevăratul sens la cuvântului. Spre deosebire de mine, ea nu avea niște pungi gata de luat la cumpărături sub ochi. Umerii ei nu erau lăsați în jos obosiți, și îi ținea sus ca și bărbia, mândră ca de obicei. Ea nu-și plângea singură de milă și de dor. De frustrare și de neputință.
