O promisiune încălcată

'34'

Edward

Gândul îmi este la ea. Cum naiba a reușit
să-mi intre pe sub piele? Tot ce vreau este să mă duc să îi înconjor corpul firav cu brațele mele și să adorm cu nasul în părul ei.
Probabil doarme, pentru că e trecut de miezul nopții. Am fost atât de ocupat încât nu i-am putut trimite nici măcar un mesaj. Sunt sigur că a avut și ea o zi plina altfel mă contacta.
Totul este inundat în tăcere și întuneric.
Îmi las bagajele cu gândul că o să îi ofer cadourile mâine dimineață. Da, când vine vorba de cadouri pentru persoanele dragi nu mă pot abține, așa că poate  să spună mulțumesc că nu am cumpărat tot Berlinul.
Daca m-ar fi rugat, aș fi făcut-o!

Pășesc în dormitor încet ca să nu o trezesc însă, chiar și prin întuneric pot să observ  o foaie albă ce tronează în mijloc, iar în centrul acesteia ceva auriu strălucește.
Ce naiba se întâmplat? Știa că o să vin azi ?
A plecat la apartamentul ei ?
Miile de întrebări mă asaltează. Simt că nu-i a bine. Nu ar fi plecat pur și simplu.
Încerc să îmi calmez respirația, pentru că la naiba! Nu are cum să nu mă afecteze! Totul era perfect până acum.
Cuvintele curg în rânduri, iar glasul ei cristalin îmi răsună în cap .
,,Te-am trădat.
... Să-mi semnezi cererea de demisie."
Frazele mă lovesc dur. Mă așez pe marginea patului pe care ar fi trebuit să doarmă ea, la naiba!
Daca crede că o să las totul neexplicat, se înșeală amarnic.
Sunt calm ? La sigur nu!
Încerc totul să maschez pentru că aș vrea să urlu sau poate să plâng, dar asta după ce aflu adevărul.
Să mă trădeze? În ce mod?
Despre ce trădat merge vorba ?
Ella și trădarea sunt absolut incompatibile.
Am ajuns să am încredere în ea mai mult decât în mine. Ce dracu ?
Am nevoie de niste răspunsuri și nu am de gând să aștept măcar o secundă.

Nu îmi pot reține furia, pumnii zboară în ușă, implorând să o deschidă.
La naiba e ca și cum aș rămâne fără aer dacă pleacă din viața mea.
-Ella, la sigur ești aici! Deschide ușa sau o dărâm !
Tăcere, pot să jur că am auzit pași însă nu se decide să deschidă ușa.
- Nu glumesc !
Din nou Tăcere...
-Bine, atunci fă 5 pași în spate pentru că nu vreau să te rănesc. Număr până la 3
Unu
Doi...
Cheia se mișcă în ială și în sfârșit ușă se deschide!
-Ella,poți să-mi explici ce naiba se întâmplă?
-Dormeam și tocmai m-ai trezit, spune de parcă asta ar fi normal și eu sunt cel care a venit neinvitat.
Fața nu îi trădează  nici o emoție . De ce?
Încearcă să le ascundă?
-Nu, nu încerca să revii la starea din primele zile de când ne-am cunoscut, pe naiba.
Nu te juca cu mine!  O să trezesc tot blocul până îmi spui și mie care  e cauza acestei decizii proaste.
Nu te uita așa la mine, pentru că chiar este o decizie proastă!
- Nu știu nimic, vreau doar să pleci, spune la fel de dur!
-Pe naiba! O să stau la ușa ta până o să-mi spui de ce îmi faci asta!

  - Înțeleg că viața voastră este destul de palpitantă, dar ne lăsați și pe noi să dormim ? Își scoate capul de după ușă o doamnă trecută de vârsta a doua, al cărei soț îi tot spunea să ne lase în pace: Nu ne ții minte pe noi? Te supărai din nimic, de cate ori mă țineai la ușă ? Și era iarnă, apropo. Lasă-i sa se clarifice. Să mergem.
- Îmi cer scuze că v-am trezit, dar nu mă mișc de aici până nu clarificăm situația.
-Iarta-l fetițo, nu vezi că îi pare rău ? Se adresează doamna către Ella, în speranța că își va continua somnul.

Luați-vă gândul! Nu doarme nimeni până nu adorm eu, cu ea sub mine îmbrățișând-ostrâns.

-Da, Iarta-ma, nu știu pentru ce, dar te rog sa o faci! Am ajuns disperat, nu vezi ? Cu 48 de ore în urmă totul era mai mult decât perfect. Ce putea să se schimbe într-o perioadă atât de scurtă?
Crezi că poți scăpa atât de ușor de Noi ?
Iubito, o să te bântui toată viața!
N-ai auzit că prima iubire nu se uită niciodată?
- Nu putem fi împreună, decide să rostească.
Trecutul nu ne lasă, spune clar și își duce privirea în altă direcție, doar nu la mine în ochi. Nu vreau să te rănesc și mai mult
Edward, te rog.
Acum pot să citesc vulnerabilitatea în ochii ei, durerea și tristețea. Deci nu este indiferentă cum părea de la început.
- Chiar crezi că o să plec fara să știu adevăratul motiv? Tu ai pleca ? O întreb calm.
- Nu pot să pronunț aceste cuvinte. Nu vreau. Te rog, e mai presus de mine.
- E ca și cum m-ai rugat să-mi tai o mână și mă întrebi de ce nu am făcut-o încă. Îți pare atât de simplu ?
- Nu îmi pare, nu e simplu deloc, șoptește și își lasă privirea în pământ.

Ella
-Atunci ce te oprește să îmi spui. Ce ne oprește să fim fericiți ?

Dacă știam că Dragostea  e atât de dificilă, nu m-aș fi îndrăgostit  niciodată .
Din păcate, ea nu te întreabă și îți bate la ușă. Iar daca nu îi deschizi, intră pe fereasta. Așa a fost în cazul meu .
Dar cu siguranță totul are un început și un sfârșit.  Începutul a fost...minunat, dar nu întotdeauna finalul este îmbucurător. Ar trebui să acceptăm asta și să mergem înainte.
Poate  că povestea aceasta nu se încheie cu ,,și au fost fericiți ..." dar sigur  altundeva, departe, ne așteaptă un alt    ,,A fost odată..."
-Până aici ne-a fost. Fiecare poveste are un sfârșit .
- Știi că o să regreți, nu?
Da, o să regret până la ultima suflare, dar ce mai contează.
- Ți-am spus că nu am regrete, mint cu nerușinare. Nu putem fi împreună. Atât.

Încearcă să se apropie de mine și să ...să mă sărute.
La naiba, îmi știe fiecare punct slab. Reușesc să mă îndepărtez. Se pare că pentru a-l ține la distanță va trebui să afle adevărul...
- De ce ? Întreabă cu un oftat.
- Nu pot să port inelul mamei tale pe deget  când știu  că din cauza tatălui meu nu mai este aici.
Am spus-o. Bomba a fost aruncată?
Mă  simt mai bine? Cu siguranță mă simt de 10 ori mai rău. De parcă bomba ar fi explodat  în interiorul meu. Încă mă arde.
- Adică?
Nu mai repet asta odată !
- Nu mă fa să îți explic.Nici eu nu știu mai mult din ce ți-am povestit atunci.
- Glumești nu? Ochii îi devin  întunecați, iar chipul îi împietrește.
Nu mai încearcă să mă împace. De asta mi-a fost frica cel mai tare. Dar a funcționat. L-am îndepărtat.

- Îmi pare rău îi spun printre lacrimi, dar asta e adevărul.
-Ai știut dintotdeauna?
- Nu, am aflat recent.
- Cat de recent ?  întreabă fără glas.
- Ieri...
Tace. Nici măcar nu mi-am dat seama când am început a plânge. Se pare că în aceste două zile am plâns mai mult decât era posibil.
M-a privit trist, timp de câteva secunde, cu un zâmbet în colțul buzelor care era menit să-i ascundă dezamăgirea de pe chip.
A făcut doi pași în spate, încă privindu-mă.
Apoi s-a întors și a plecat... fără să se uite în urmă.
- Iarta-ma reușesc să șoptesc, pentru ca mai apoi să izbucnesc în plâns.
Era clar că asta urma să se întâmple...

E scurt dar am încercat să vă redau poziția lui Edward. Îl putem înțelege și pe el🥺🥺. Sinceră să fiu, ultimele două capitole mi-au lăsat un gust amar🥺.
Dar... așa-i dragostea. Vreai nu vreai, trebuie să suferi 😆🤗.
Revin cu un nou capitol❤️ cât mai curând ❤️❤️.
Va 😘