O promisiune încălcată

'36'

Ella

   Dimineața nu a fost una prea bună.
De ce mă simt de parcă a trecut un camion peste mine? Nu îmi pot explica slăbiciunea  atât de puternică pe care o simt în tot  corpul, încât fiecare celulă parca urlă de durere. Tind să cred că e de la stres.Ar trebui să revin la starea mea de dinainte când tot ce mă interesa erau pacienții mei.
Am suferit o zi, o săptămână, dar nu și o lună. Îmi doresc din tot sufletul să nu-mi mai pese, dar nu pot să schimb totul într-o secundă, de parcă nimic nu s-a întâmplat.
Îmi lipsește motivația, acel ceva care mi-ar da un șut în fund și m-ar trezi la realitate.
Îmi lipsește o îmbrățișare, un sărut, îmi lipsește el..
Cât de mult mi-a intrat pe sub piele ! Nici măcar nu am conștientizat că i-am împrumutat deprinderile.
Dușul de dimineață este neapărat rece, pentru că așa obișnuia să-l facă el!  Dacă până acum jumătate de an  toată viața mea uram țelina pentru gustul ei, acum practic în fiecare zi o consum, pentru că el obișnuia să o facă, fiind practic obsedat de  alimentația  sănătoasă.
Pe naiba, revino-ți Ella! Până aici a mers povestea. Știi că nu mai poți face nimic.

   Sunetul strident mă face să mă îndrept spre ușă. Probabil e Cllara, dar a trecut ieri pe la mine. A venit să mă verifice din nou ?
      Însă ca de obicei, presupunerile mele mă duc în eroare. Chiar nu pot să  privesc în ochi persoana ce se afla în fața mea, și tot ce fac este să înghit în sec.
Totuși, găsesc puterea și fac un pas în spate, dându-i de înțeles că poate intra în apartament.
-  Doamna Patricia...reușesc să rostesc cu greu durerea din inima amplificându-se.

A făcut atât de multe pentru mine. Mi-a înlocuit mama de care aveam atât de mare nevoie pe când familia mea i-a întors viața peste cap.
-Ai slăbit. Pronunță cuvintele măsurându-mă din priviri.

Câte kilograme  am dat jos?
2-3-4 nici nu mai știu.
Știu doar că am slăbit încât este destul de vizibil. Și pe lângă toate, dau afară tot ce mănânc, deci practic nici nu prea mănânc, pentru că  nu am poftă, dar decid să țin toate aceste detalii pentru mine și reușesc să-i dau un răspuns laconic.
-Da
- Ai știut din totdeauna? Întrebarea ei îmi confirmă faptul că Edward i-a spus totul.
-Am aflat când am văzut pozele cu ei, îi răspund cu un oftat, coborându-mi privirea în pământ. Nu mai am puterea și nici dorința să mai trec prin asta odată. Nu mai vreau sa vad pe altcineva îndepartându-se de mine.
Înțeleg, au toate motivele să o facă, dar nu cred că mai rezist mult.
- De asta ai plecat atât de repede, spune cu blândețe.
Nu mă urăște? Nu dorește să se răzbune? Să mă pedepsească? De ce îmi zâmbește cu tristețe în ochi?
- Aveam o poza la mine, ca dovada că această istorie o să mă bântuie mereu. Când am plecat de acasă am luat-o din biroul tatălui meu. Chiar dacă asta nu schimba nimic, Eu...îmi cer scuze în numele... încerc să îmi înghit nodul din gât și să sfârșesc fraza, dar nu mă lasă să o fac.
- Vino la mine, spune și face ceea la ce nu m-aș fi așteptat niciodată,  mă îmbrățișează și îmi las frâu liber lacrimilor ce mi-au împăinginit ochii.
   De ce copii trebuie să se răsplătească pentru greșelile părinților ? spune și îmi mângâie spatele.
- Îmi pare atât de rău...
Vă sunt atât de recunoscătoare, m-ați ajutat atât de mult, iar eu nu am făcut decât să...     
-Nu porți nici o vină. Încetează, încetează să te mai învinovățești. Totul este mult mai dificil decât pare, însă voi, copiii nu purtați nici o obligație pentru trecut.
Edward o să se liniștească și o să înțeleagă că trecutul trebuie să rămână trecut .Nu pot să te mai văd în așa stare. Te rog mult să îți  continui activitatea.

-Nu pot să rămân în clinică știindu-l la câteva uși distanță de mine.
- Sunt sigură că Edward o să te facă să îți schimbi decizia, scumpo. Te iubește și nu te va lăsa.
-Din cauza asta am ales sa plec din clinică. Poate că nu m-ar fi căutat, iar asta ar fi fost și mai dureros pentru mine:  Să știu că viața mea este distrusă pentru a doua oară .