SEDUCȚIE II (finalizat)

Sfârșit

  Golul din stomac îmi dă un sentiment neplăcut, sunt mai mult ca sigură că David va fi furios, probabil că va amplifica conflictul pe care îl au...mă gândesc la cei doi frați și sper din suflet ca fetele mele să nu ajungă așa. Nu prea am curajul să deschid ochii decât când simt că încetinește. Datorită vitezei cu care conduce și mișcărilor mult imprudente am avut impresia că nu mai cobor vie .

Deși știu că distanța din Manhattan până în Brooklyn unde  este situat penitenciarul în care este încarcerat Richard se parcurge în jur de treizeci de minute, am impresia că nu a  durat atât călătoria noastră, conduce ca un maniac. Mă dau nervoasă jos de pe motor și îi arunc furioasă casca în brațe.

- Ești nebun?! îl întreb în timp ce își dă și el casca jos. Se uită la mine râzând ..nu... lizându-se apoi își bagă mâna prin părul negru și remarcabil mai lung decât a lui David, se dă jos de pe motor și își așază geaca și coboară piedica pentru a putea pleca. Puteai să mă omori! Exclam iritată de atitudinea sa, dacă tu ai apucături sinucigașe nu face asta în preajma mea, spre deosebire de tine am două fete și un ... bărbat la care aș prefera să mă întorc VIE! spun pe litere ultimul cuvânt. Mă înfurie degajarea de care dă dovadă, nepăsător se apropie de mine privindu-mă în ochi și apropiindu-se mult prea tare reușind să mă facă să mă simt incomod.

- Am un avion de prins dulceață, în plus cât timp crezi că îi ia lui David ca să afle unde suntem? mă întreabă ridicând o sprânceană.

- Nu mă lua cu dulceață, îl avertizez ridicând un deget amenințător spre el, iar cu David mă descurc eu...mai apoi, adaug în șoaptă, deși știu că nu va fi deloc ușor. Inspir profund și privesc clădirea gri din fața mea, privesc în sus, nu îmi dau seama câte etaje are, dar mă trece un  fior neplăcut, ca și un presentiment nefast, bineînțeles că nici sârmele ghimpate despre care pot să presupun că sunt electrice, care împrejmuiesc unele ziduri de la baza clădirii nu ajută la sentimentul că nu ar trebui să fac asta . Mă întors spre bărbatul din dreapta mea. Ești sigur că voi putea intra la el? Adică ... așa neanunțat... îmi bag mâinile în buzunarele hanoracului și îmi mușc buza inferioară privindu-l întrebătoare.

- Crezi că degeaba sunt identic cu el?!

Se referă la David...chiar seamănă cu el...În exterior, desigur! Spun în sinea mea dând ușor din cap.

-Mă bucur că ești de acord, continuă râzând, apoi brusc face o grismă și devine serios. Urmează-mă și....

-CE? mă uit spre el când ne apropiem de intrare.

- Intră în joc!

- Nu știu ce să spun Damon... nu am un sentiment prea plăcut... Ești sigur că va funcționa? Adică chiar dacă te cred, nu îți vor cere un act de identitate sau pașaport? Nu îmi  răspunde ci o ia in fața mea și se apropie de porțile negre de la intrarea închisorii.  Se oprește brusc că aproape mă izbesc de el, își scoate telefonul din buzunar și formează un număr.

- Bună Carvajal, OBraian la telefon. după o pauză scurtă continuă. Vreau să intru să îl văd... sunt afară. 

Nu îmi dau seama ce îi spune persoana de la celălalt capăt al firului, dar închide repede și imediat afară se prezintă un bărbat care mai mult ca sigur vine spre noi.

- Vă rog să mă urmați...spune și ne întoarce spatele.

Damon pornește după el și eu trebuie să măresc ritmul pentru a putea ține pasul cu ei. Când trecem prin detectorul de metale, îmi dau seama imediat că este destul de periculos ceea ce urmează să fac și stomacul începe să mi se micșoreze. Agentul nu ne spune nimic, iar  Damon nu scoate nici un cuvânt, nici măcar nu mă privește, mă uit în  stânga și dreapta, multe holuri, camere, uși, deja nu mai știu cum sau pe pa ce etaj suntem, liftul ne-a lăsat la etajul patru, apoi trecem pe lângă o serie de uși și ajungem la ultima de pe culoar. Nu știu sigur la ce m-am așteptat, poate la ceva de genul cum văd în filme, cu gratii în loc de uși și prizonieri care strigă la cei care merg pe culoar, mi se pare destul de liniște, o liniște apăsătoare aș spune, și destul de mult alb, parcă aș fi la spital... După ce agentul de securitate se oprește și se întoarce spre Damon mă uit atentă la ușa în dreptul căreia ne-am oprit, inima începe să îmi bată cu putere, nu l-am mai văzut de peste șase ani... poate ar fi trebuit să îmi pregătesc pe o foaie tot ce am să îi spun... Îmi întorc privirea spre Damon care aprobă ceva din cap.