SEDUCȚIE II (finalizat)

- 7 -

                Imaginea este una de vis, este tot ce poate aștepta o femeie îndrăgostită de tatăl copiilor ei, să îl văd pe el în această postură este ca o alifie miraculoasă care este presărată peste inima mea rănită. Știu de a maria că este atent, grijuliu și extrem de protector cu fetele, dar personal eu l-am văzut așa o singură dată la spital și nu pot nega că este al naibii de plăcut să îl văd aici în camera lor stând pe covor turcește lângă pătuțul lor, capul îl are sprijinit de marginile de lemn ale acestuia, iar cu mâinile le mângâie pe creștet în cel mai gingaș mod cu putință, este rar să vezi un om atât de dur, de puternic și misterios ca el în asemenea postură, emanând atâta iubire pentru cele două făpturi care stau în fața lui, îmi dau seama cum este dezarmat în fața lor, cum toate acele garduri care le-a ridicat în jurul lui de-a lungul anilor, au fost făcute praf de iubirea imensă pe care le-o poartă fetelor. Ridic telefonul și fac o poză, sunt atentă să nu își de-a seama de asta, dar aș vrea să imortalizez acest moment.

        Ies din cameră și mă îndrept spre bucătărie pentru a o ajuta pe Maria să strângă masa, cina a fost una liniștită în care am discutat strict despre fete, și planuri pentru viitorul apropiat în ceea ce le privește, apoi el a mers să le pregătească de culcare, spre uimirea mea este că se descurcă remarcabil de bine în postura de tată.

- Au adormit, așa-i? Întreabă maria în timp ce pune vasele în chiuvetă.

Mă pun să o ajut, nu răspund, doar afirm dând din cap.

- Așa face mereu, când sunt cu el adorm extrem de repede, și nici nu se chinuie să le cânte ca și noi, adaugă zâmbind.

Adevărul este că eu am un concert adevărat înainte să le adorm, iar ceea ce spune nu face decât să confirme din nou legătura care s-a format între fetele mele și tatăl lor.

- Mă duc la ele, noapte bună să aveți, spune în timp ce iese din bucătărie.

- Noapte bună, adaug încet.

 Mă așez pe fotoliul de lângă fereastră și îmi las privirea să cadă peste forfota orașului care se așterne sub ochii mei, cel mai mult mi-a lipsit asta în Savannah, această agitație continuă zi-noapte a New York-ului, acest puls care mă face să realizez că sunt vie.

- Un ban pentru gândurile tale... 

îi aud vocea în spatele meu și tresar ușor, nu l-am auzit venind, întorc capul și îl văd, stă în pragul ușii de la bucătărie sprijinit de tocul ușii, cu  brațele încrucișate la piept , capul ușor înainte privindu-mă profund. Arată atât de senzual, doar stând acolo, fără să se străduiască defel.

- Mi-era dor de oraș... răspund fără să mă ridic de pe fotoliu.

- Doar de oraș? Mă întreabă ridicând subtil sprânceana.

- Și de oamenii de aici... adaug zâmbind, știu că se referea strict la el, nu la alte persoane.

- Hai să ieșim pe balcon, să luăm o ură de aer... sugerează atunci când își lasă brațele pe lângă corp și se apropie cu pași siguri de mine.

- Nu l-am amenajat încă...

- Stăm în picioare, îmi răspunde scurt. 

Ridic privirea în sus pentru a-i putea vedea chipul frumos, stă impunător în fața mea și mi-e greu să îl refuz, o căldură îmi învăluie treptat corpul și parcă intru într-o transă, vrăjită de ochii lui.  Vreau să mă ridic dar parcă îmi lipsește puterea de a mai coordona trupul, atunci se apleacă și mă sprijină ușor strecurându-și brațul pe la spatele meu, atingerea lui este electrizantă și trimite fiori calzi pe șira spinării. Îl urmez în balcon, și deși este început de toamnă noaptea începe să fie mai răcoroasă, contactul cu aerul rece mă face să mă înfior puțin și să îmi revin din starea în care m-a indus atingerea lui, fac un pas spre balustradă și mă desprind din brațele sale, el rămâne în spatele meu, îmi mușc ușor buza, încerc să îmi dau seama ce gândește, sau ce vrea. stăm o clipă acolo tăcuți, nu spun și nu spune nimic, apoi mă întorc cu spatele spre balustradă și îl văd cum mă fixează cu privirea lui profundă. Nu știu cât timp a trecut de când stăm acolo, dar adierea ușoară a vântului mă face să tremur.