Înțelegerea

capitolul 2

Încă imi trec prin cap evenimentele de ieri.Licitația de la New York,Dominic,Luke si răpirea părinților mei de lângă mine pentru totdeauna.Cum a ajuns viata mea sa fie un dezastru complet în mai puțin de o zi.Cum am trecut de trecut de la viata mea perfectă și plină de zâmbete la o viata lângă cineva care mi-a răpit părinți de lângă mine? De ce tocmai eu? Desi nimănui nu iaș dori sa treaca prin ce trec eu mai bine nu eram eu.As fi preferat oricand sa mor decât să trăiesc asa dar doar speranța ca intr-o zi voi scapa din locul asta și îi voi revedea ma tine in viata si cu capul meu umeri.

Imi deschid ochii buimacă iar durerea de cap începe să mă acapareze.Ma uit in jurul meu si observ ca sunt intr-o camera spațioasa,frumoasă cu un pat imens,tablouri pe pereți,un mare dula o si o masuță cu o oglindă superbă.
Scotocesc după telefon dar nu e nicăieri.Usa de deschide si ma strâng instinctiv cu picioarele la piept încă îmbrăcată cu rochia de aseară.
Pe usa intra o femeie slabă la vreo 30 si in pic de ani,cu o tava cu o pastila,un pahar cu apa si sendvișuri pe ea.
Aceasta o lasa pe mica noptieră de lângă pat si se uita la mine.

-Vă rog sa mâncați ceva domnișoara Katherine altfel domnul Luke se va supăra.

-Unde mă aflu?

Întreb punându-ma pe marginea patului cu ochii spre menajeră.
Ii iau mâinile între ale ei si o privesc speriată.

-Te rog!

Repet eu.

-Suntem în Moscova,la vila domnului Luke si a tatăl său.

Îi dau drumul la mâini si imi închid ochii pentru câteva secunde.Urasc locul asta nenorocit,urăsc invoiala aia si îl urăsc pe el.Il urăsc atât de mult încât mi-ar plăcea să îl văd mort.

-Vă rog sa mâncați ceva domnișoara.

Ma roagă ea din nou.Oare cum poate să lucreze pentru oamenii ăștia? Cine ar vrea vreodată să lucreze pentru ei? Dar singura explicatie pentru care ar lucra pentru ei sunt banii.Nevoia de banii iar ei îi pot oferi.

-Spune-i domnului Luke ca nu vreau nimic de la el.

Spun eu cu voce tare încât răsuna în toată camera.Femeia se sperie si isi închide ochii instant.Frica aia am simțit-o și eu aseară cand lumea mi-a fugit de sub picioare intr-o secundă.

-Nu trebuie să îmi spună ea sunt aici.Poți să îmi spui chiar tu.

Acea voce pe care o urăsc din tot sufletul se face auzită stând în pragul ușii si văzandu-mă cum zbier la biata femeie.

-Poți pleca Angela.

Spune acesta si femeia se îndepărtează dar o opresc luând-o de mână.Aceasta tresare si se întoarce catre mine confuză si speriata de parca ei ar fi niste oamenii de temut.

-Imi pare rau ca am țipat la tine Angela.Tu nu ai nicio vină.

Spun si acesta rămâne uimită.Nu cred ca s-ar fi așteptat ca cineva sa îi ceară scuze în casa asta.
Îi eliberez mana si femeia imi zâmbete scurt. O vad cum se îndepărtează si închide ușa în urma ei.

-Cum te simți?

Ma întreba el prefacandu-se ca chiar îi pasă de cum ma simt.Nu am decat ură pentru el si asa va rămâne.

- Nu te preface ca îți pasă de mine! Mi-ai luat totul iar pentru asta te voi urî toata viața!

Acesta ma privește si se încruntă dar se relaxează imediat.Linistea de pe fața lui nu imi place de loc iar asta mă sperie dar i-am promis tatei ca voi fi puternică pentru el iar asta voi face.
Se întinde după pastilă si dupa paharul de apă.Daca nu m-ar durea capul în halul ăsta nu aș accepta nimic de la el.
I le iau din mâna si acestuia îi apare un zâmbet mic în colțul gurii.
Sa nu se obișnuiască cu asta pentru că nu o dureze.Sunt o Rosales iar un Rosales nu se da bătut niciodată.Asta am invatat de la tata cand nu puteam sa ma cațăr in copacul din grădina nostra.De fiecare dată când mai aveam puțin si ajungeam în vârf ma cuprindea teama si nu ajungeam niciodată.
Într-o zi tata ma observat cum incercam sa urc apoi ma opream si ma agățeam cu mâinile de trunchiul copacului din cauza frici.
Tata ma incurajat punându-mi ca niciun Rosales nu renunță.Am fost lângă mine în fiecare zi încercând să ajung în vârf până într-o zi când am reusit.Iar acum e rândul meu sa fiu langa familia mea si sa fiu puternica încă o dată pentru el.