Capitolul 29

19.1K 1.6K 125
                                    

HIYAA! M-am intors si vreau doar sa spun ca mi-am facut doua prietene grozave la olimpiada: Theo si Ana! <3 Ele au facut toata ''experienta'' asta mult mai suportabila. Mersi, fetelor si sper sa ne revedem curand! :*

ACUM SA INCEAPA CAPITOLUL!

—————————-Julie's POV———————-

       Au trecut doua zile de cand m-au externat din spital si sincer chiar nu inteleg de ce m-au tinut atat. Dar un lucru am inteles: trebuie sa mananc regulat si de data asta stiu ca mama va fi mereu acolo sa se asigure ca nu mai sar peste vreo masa. 

Si Maya a fost ingrijorata cand a aflat si a spus ca si ea o sa ''aiba grija sa mananc cum trebuie''. Ma simt de parca cea mai buna prietena si mama s-au aliat, dar stiu ca sunt asa pentru ca imi vor binele.

Si eu o sa incerc sa imi revin pentru ca sincer nu vreau sa ma intorc in spitalul ala.

- Am vorbit cu mama lui Colin azi, vocea mamei s-a auzit in timp ce spala farfuria din care tocmai mancasem micul dejun.

Am tresarit imediat la auzul numelui lui. Am incercat sa nu ma mai gandesc la el in ultimele doua zile pentru ca stiam ca mi-ar disparea iar pofta de mancare, dar se pare ca nu am noroc. Am inspirat adanc, lasand-o pe mama sa continue ce avea de spus.

- O sa se intoarca la scoala pentru ca tatal lui a fost externat azi.

Un zambet involuntar mi-a aparut pe fata. Nu numai ca ma bucuram pentru ca o sa il revad dupa atata timp, dar ma bucur si pentru tatal lui, ca e bine.

Eram tacuta, gandindu-ma la toate lucrurile pe care voiam sa i le spun, dar daca el nu o sa vrea sa vorbeasca la fel cu mine, cum o facea inainte?

Daca in timpul asta petrecut la distanta, si-a dat seama ca nu merita sa petreaca timpul cu mine? Daca s-a plictisit de mine? Doar gandul asta ma facea sa tremur.

Dar faptul ca posibiliatea de a fi adevarat e mare, ma face sa vreau sa ma bag intr-un balon si sa ma refugiez intr-o pestera.

Logic ca s-a plictisit de tine. Toata lumea o face.

Nu-i adevarat. Maya e inca langa mine.

Deocamdata.

- Scumpo, esti bine? vocea ingrijorata a mamei m-a facut sa realizez ca ma holbam la podea de cinci minute bune.

Am inspirat adanc incercand sa imi gasesc cuvinele.

- D-da.

- Julie, stii ca daca ti se intampla ceva, poti sa vorbesti cu mine, nu? Sunt mama ta, te iubesc foarte mult si chiar nu vreau sa te vad trecand iar prin ce s-a intamplat acum cateva zile.

I-am observat ochii umezindu-se si n-am ezitat sa o imbratisez cat de strans pot.

- Stiu, mami. Si crede-ma ca sunt bine, doar ma gandeam.

Am incercat sa par convingatoare. De dragul mamei. Si al meu.

- Bine, scumpo, te cred, dar sa stii ca suntem aici pentru tine-

Am intrerupt-o cu o alta imbratisare stransa la care mi-a raspuns imediat.

Pe de o parte mi se pare ca exagereaza. Ce mi s-a intamplat nu a fost chiar atat de grav. Presupun ca putea sa fie mult mai rau.

Ne-am desprins din imbratisare si mama s-a asigurat sa imi iau mancare de acasa de data asta pentru ca nu puteam manca chiar orice. Aveam de luat si niste vitamine sau ceva de genul, zilele astea, pana o sa imi revin la normal.

Doua saptamaniWhere stories live. Discover now