Doua saptamani

Capitol bonus: Copii

- Imi pare rau, doamna Mitchell, am auzit vocea doctorului si parca asta era tot ce a repetat in ultimele cinci minute. Din pacate, am refacut analizele si rezultatele sunt aceleasi. Imi pare rau.

UGH! As vrea sa inceteze sa mai spuna asta! Mi-am simtit obrajii umezindu-se si bratele lui Colin erau singurele lucruri care ma ajutau sa nu cedez atunci si acolo.

- Domnule doctor, d-dar exista tratamente, nu? stiam ca si el era trist.

I-am auzit vocea tremurand si ma uram si mai tare in momentul acela ca din cauza mea el trece prin asta.

- Da, desigur. Sunt o multime de tratamente pe care dna Mitchell le poate incerca si sunt intr-adevar 60% sanse de reusita.

- D-doar 60%? am intrebat eu dar nu eram sigura ca a inteles cineva, din cauza suspinelor mele.

- Da, insa majoritatea cuplurilor nu isi pierd speranta. Chiar daca tratamentele nu vor da rezultate, exita mereu solutii. Adoptia este una dinte ele si-

- Nu, am soptit incepand sa ma zbat in bratele lui Colin care incerca sa ma linisteasca, dar nu voiam sa fac asta.

- Dna Mitchell, va rog sa va calmati.

Tocmai am aflat ca nu pot sa am copii., iar el imi spune sa ma linistesc?!

- N-nu, nu, nu, NU!

- Julie? JULIE! Julie, iubito, trezeste-te, te rog!

Mi-am deschis ochii, dand peste chipul ingrijorat a lui Colin. Si-a infasurat bratele in jurul meu si abia atunci am simtit umezeala de pe obraji.

- Shh, shh, iubire, linisteste-te. Sunt aici. Sunt aici.

Mi-am strans mainile in pumni, inchizandu-mi ochii si inspirand adanc incercand sa-mi repet in gand ca totul a fost doar un cosmar...

Un cosmar cat se poate de real.

Colin imi mangaia spatele si capul, dandu-mi timp sa imi revin, pana sa imi spuna:

- Iubito, ma sperii. Credeam ca toate cosmarurile s-au oprit.

Am inspirit adanc inca o data, ridicandu-mi capul de pe pieptul lui si privindu-l in ochi.

- Stiu, am spus slab temandu-ma ca daca vorbesc mai tare, vocea imi va ceda. D-doar ca de cand am fost la doctor atunci...e-eu...visez mereu ziua aia iar si iar si iar...

Am simtit lacrimile adunandu-se iar si spalandu-mi obrajii fierbinti. Degetele lui mi-au sters lacrimile si mi-au ridicat barbia intersectandu-ne privirile.

- Julie...

A oftat, inchizandu-si pentru o secunda ochii.

- Stiu ca vestea te-a afecatat, dar doctorul a spus ca exista sanse si sa nu renuntam-

- Dar, Colin, incercam de aproape un an...

- Stiu, micuto, dar nu putem sa ne dam batuti.

- Colin, sunt sotia ta si una dintre datoriile mele e sa iti daruiesc un copil si nici macar asta nu pot sa fac! am exclamat simtind tristetea transformandu-se pentru un moment in furie.

Furie pentru propria persoana.

- Julie, nu mai vorbi asa. O sa vezi ca o sa se rezolve si ai vazut ca exista solutii.

- Imi pare asa de rau, Colin. Asa de rau...Nici macar nu merit consolarea ta, am zis eu incepand sa ii dau la o parte bratele din jurul meu, dar el si le-a strans mai tare.

- Julie, uita-te la mine, a zis serios fortandu-mi privirea sa se fixeze cu a lui. Nu imi pasa ce o sa se intample. Nu e vina ta pentru ceea ce se intampla.

- Dar-

- Nu! Sa nu mai aud nimic. Te iubesc orice ar fi si daca ramanem uniti si nu ne pierdem speranta, o sa se rezolve totul intr-un fel sau altul. O sa vezi, a soptit el sarutandu-ma pe frunte si strangandu-ma iar la piept.

Am oftat, inchizandu-mi ochii.

- Te iubesc, i-am soptit.

Mi-a ridicat capul, lipindu-si buzele de ale mele si am simtit scanteia din stomacul meu aprinzandu-se.

- Si eu te iubesc, mi-a tras corpul sub al lui, punandu-si palmele mari pe abdomenul meu si trasand cercuri in timp ce buzele lui lasau saruturi pe pielea mea.

- De o mie si una de ori...

Mi-a desfacut pe rand nasturii camasii pe care o purtam, presandu-si buzele de corpul meu, pana cand am simtit ca ma pierd in bratele lui.

                                                                                       *******

I-am strans mana calda a lui Colin, privind doctorul verificand niste fise in fata noastra si mi-am muscat agitata buza, pentru ca uram sa astept.

Cand am venit luna asta pentru analizele regulate, domnul doctor a spus ca ceva i se parea suspect si am refacut le-am refacut.

Azi de dimineata, ne-a sunat si ne-am grabit imediat sa aflam daca s-a intamplat ceva sau daca trebuie sa schimbam iar tratamentul.

L-am observant pe domnul doctor citind fisele, in timp ce surprinderea i se citea pe chip.

Nu puteam decat sa sper ca nu e o alta veste proasta.

Am inspirat adanc cand l-am vazut ridicandu-si privirea.

A zambit si m-a privit in ochi, in timp ce zambetul de pe fata i s-a largit.

- Ei bine, doamna Mitchell, felicitari! Sunteti insarcinata.