Seria "Alpha" - Creaturile

Capitolul III

        — Sara!

        Numele meu fusese strigat de undeva de peste drum. M-am întors și am privit în direcția respectivă, văzându-l pe Andrei cum traversează neregulamentar strada, în fugă. L-am așteptat, apoi am continuat să mergem împreună.

       — Ce faci? L-am întrebat, zâmbind puțin stângace.

       — Bine, merg la bancă pentru niște extrase. Tu ce faci? Nu te-am mai văzut de câteva zile.

        Tonul lui era nemulțumit și înțelegeam de ce. Îl evitasem de aproape o săptămână, de când am aflat despre Teo. Da, era iubitul meu, dar nu mă simțeam în stare să ies la o întâlnire romantică, de parcă totul era la fel ca înainte.

       — M-am bucurat că m-am întors la lucru. M-am luat cu treabă și am avut inventarul după Anul Nou.

       — Înțeleg, răspunse, ușor încruntat. Vrei să bem o cafea înainte să intri în tură? Mă întrebă, consultându-și ceasul și observând că mai am puțin peste o oră liberă.

       — Îmi pare rău, am spus încurcată. Cum să îi explic situația fără să nu pară ceea ce nu este? Teo este bolnav, iar un prieten de-al lui a venit în oraș ca să... îl ajute, am încercat să explic, fără să mă acuz sau să intru în prea multe detalii. Cumva, și el a trecut prin asta.

       — Îmi pare rău pentru Teo, spuse. Dar, ce legătură are cu tine?

       — Teo... m-a rugat pe mine să gestionez barul în lipsa lui și mi-a trimis niște acte și evidențe prin prietenul său.

        Era cea mai bună scuză care îmi trecuse prin minte în momentul de față. Andrei se încruntă puțin, dar nu mai spuse nimic. Știam și singură cum sună, dar chiar nu era o întâlnire așa cum probabil bănuia el într-un colț al minții.

       — OK atunci, se resemnă, fiindcă ajunsesem în fața barului. Vorbim la telefon, spuse și se aplecă să mă sărute scurt pe buze. Ai grijă!

       — Și tu, am oftat, privind în urma lui câteva clipe, apoi am împins de ușă.

Gabriel

        O sărutase. Bieber ăla slab și urât o sărutase și eu mi-am încleștat pumnii sub masă, simțind cum focul din mine se aprinde încet. Mi-ar fi plăcut să fim undeva în aer liber, să mă pot transforma și să văd cum îi face el față unui lup de aproximativ un metru și douăzeci. Asta în patru labe.

        Da, mi-ar fi plăcut al naibii de mult!

        Acest gând m-a făcut să zâmbesc în sinea mea și m-am relaxat puțin. Sara intră în bar și analiză oamenii care stăteau la mese, căutându-mă cu privirea. Și mă remarcase repede, dar nu mă surprindea asta. Eram obișnuit să ies în evidență oriunde aș merge, pentru că aveam un aspect dur și înfipt, însă nu doar fizicul era impresionant. Oamenii mai simt supernaturalul. Nu ca înainte, când totul se baza pe simțuri, inclusiv starea vremii, dar un semnal slab primesc cum că aș fi diferit, iar asta e suficient.

        Se apropie de masă, mă analiză puțin, apoi se așeză oftând. Teo mi-a dat numărul ei și i-am propus să ne vedem. Știam că va urma și discuția asta, ținând cont că nu mai pot să păstrez distanța față de ea.

       — Bună, spuse încet, privindu-mă în ochi și roșind ușor sub ochii mei care nu o slăbeau.

       — Bună, am răspuns cu un ton scăzut, apoi am așteptat să își dea jos eșarfa de la gât, să își așeze geanta pe scaunul de lângă ea și să se facă comodă, deși știam că doar trage de timp. Îmi venea să o cert că venise cu paltonul descheiat, dar mi-am impus să o las mai moale. Nu era a mea. Nu încă.