Seria "Alpha" - Creaturile

Capitolul VII

       — Oh, Doamne, abia aștept să văd asta! Se ridică Bogdan în picioare, rânjind și frecându-și mâinile.

       — Nu ne certăm, am apăsat cuvintele, privindu-l mustrător. Ascultăm ce are de spus, facem echipă dacă e nevoie.

       — Ai idee ce ne ceri? Mă întrebă Dragoș, încruntându-se.

       — Știu, aproximativ, am oftat. Dar trebuie să facem un efort, pentru Teo.

       — Îi dăm o șansă, sau îl învățăm să zboare fără mătură, spuse Gabriel și cei doi au început să râdă.

        Matur, ce să zic! Mă bucuram că Angela nu e aici, urma să vină cu Cezar. Altfel s-ar fi supărat de modul în care ei vorbeau despre iubitul său. Iar când i-am văzut pe toți trei făcând un schimb de priviri și încordându-se,  am știut că aud ceva ce la mine nu ajungea încă. Și aveau dreptate, după câteva minute, o mașină albastră parcă în fața casei. I-am văzut prin geamurile imense pe Cezar și Angela coborând, iar înainte să pornească spre ușă, l-am mustrat pe Gabriel din priviri. Nu uitasem discuția noastră și faptul că el parcă era tot mai frumos în ochii mei pe zi ce trece, nu făcea deloc lucrurile mai ușoare. Acesta în schimb îmi trase cu ochiul și m-am trezit topindu-mă pe picioare, în timp ce priveam în urma lui. Bogdan își drese glasul, aducându-mă cu picioarele pe pământ și am tresărit ușor, apoi l-am privit doar pentru a-l vedea cum rânjește atotștiutor. Mi-am dat ochii peste cap.

        Gabriel deschise ușa, iar cei doi au intrat în casă. Cezar îi privi pe Dragoș și Bogdan, apoi pe mine și își mută privirea înapoi la Gabriel.

       — E o capcană? Întrebă calm.

       — Depinde de tine, spuse Gabriel și mi-am ținut respirația. Nu era un început ideal.

       — Am venit să ajut. La fel pot să și plec, se întoarse spre ușă.

       — Nu, stai! Am întins mâinile spre el. Avem nevoie unii de alții. Spune-ne ce știi, te rog.

        Bogdan îi făcu un semn din cap și am mers cu toții spre canapeaua pe care ne-am așezat, înafară de el. Cezar scoase din ghiozdan o carte groasă, copertele maro fiind roase de timp. Avea o legătură care purta urmele unui sigiliu rupt și m-am întrebat care este istoria acestei cărți. Băiatul o deschise, răsfoi puțin filele și se opri la una dintre pagini, care avea un titlu îngroșat cu roșu. Am încercat să citesc ce scria, însă limba nu îmi era cunoscută.

       — Pot încerca ceva, dar vă avertizez de pe acum: există șanse mari să nu funcționeze, explică el, privindu-ne cu seriozitate pe rând. Nu este o vrajă, ci mai degrabă o incantație care necesită sacrificiu. Dacă Teo rezistă, o vom face în noaptea cu lună plină. Este periculoasă pentru el, dar și energiile sunt mult mai puternice atunci.

       — Ce fel de sacrificiu? Se încruntă Gabriel, încrucișându-și mâinile la piept, mușchii brațelor ieșindu-i în relief.

       — Sânge, îl privi Cezar. Suficient cât să umple vasul sacru și vă spun de pe acum că nu fac asta dacă Angela va fi implicată în vreun fel.

       — Cezar, e prietenul nostru, vorbi ea încet.

       — Și tu ești iubita mea! Am mai discutat despre asta!

       — E în regulă, o fac eu, am spus și încercam din răsputeri să nu privesc acea pereche de ochi care mă săgeta furioasă.

       — Nu faci nimic! mârâi el, iar acum, chiar și în formă umană, părea mai mult un lup în atitudine.