Seria "Alpha" - Creaturile

Capitolul V

       — Sunt ce? Am întrebat uimită, privindu-i pe toți trei pe rând, apoi întorcându-mi privirea spre Gabriel.

       — Mare măgar ești, spuse el și Bogdan chicoti, iar Dragoș ispiră adânc.

       — Asta va fi interesant de văzut, spuse brunetul mai mult pentru sine și m-am încruntat.

       — Noi doi vorbim mai târziu, replică Gabriel cu ochii la mine, vizibil nemulțumit. Ai cine să te ducă acasă? O întrebă pe Angela.

       — Am venit cu Sara.

       — O conduci, scoase un set de chei din buzunar și le aruncă spre Dragoș, care le prinse în aer, cu o mișcare lejeră. Tu rămâi aici, arătă încruntat spre Bogdan. Discutăm când mă întorc. Iar la final, cu un ton schimbat și calm, își mută privirea spre mine: merg să mă schimb și te conduc la muncă.

       — Dar, rana ta, am spus. Trebuie dezinfectată neapărat, apoi...

        Și în timp ce eu vorbeam, el își dădu tricoul jos. M-am oprit, uimită de gestul său, iar printre toate acele pachete de mușchi tari, atrăgătoare și ademenitoare, era o pată mare de sânge. Dar atât.

        Din câțiva pași am fost în fața lui și am întins mâna, trecându-mi degetele peste pielea sa acolo unde aproximasem eu că ar fi trebuit să fie rana.

       — Cum... dar..., m-am bâlbâit șocată și mi-am retras repede mâna când mi-am dat seama că îl atingeam într-un mod prea intim.

       — Superputeri, îmi trase cu ochiul, rânjind în colțul buzelor, apoi fugi sus pe scările din lemn.

        Angela merse cu Dragoș, așa cum s-a stabilit, iar eu am luat-o pe jos împreună cu Gabriel. Îi lăsasem cheile și mi-a promis că îmi aduce mașina la bar mai târziu, aveam nevoie de puțin timp împreuna. Nu împreună-împreună, ci pentru a discuta, însă tot acest amalgam de gânduri întortocheate mă făcu să roșesc subtil. Se pare că el observă și mă întrebă zâmbind:

       — Vreau să știu la ce te gândești?

       — Nu, am răspuns repede, alungând ideile necuvenite.

       — Îmi pare rău pentru mai devreme. La un moment dat urma să îți spun, sparse Gabriel gheața, dar nu găseam momentul potrivit.

       — Despre ce e vorba? Mi-am îndesat mai adânc mâinile în buzunare, pentru că afară încă mai era puțină zăpadă pe jos și temperaturile se păstrau la fel de joase.

       — Îți mai amintești ce ți-am povestit? Lupii care se nasc cu gena asta se numesc Născuți, iar cei care se transformă forțat, în urma unei mușcături, sunt Creaturile.

        Am dat din cap în semn afirmativ.

       — Ei bine, Născuții sunt o modalitate naturală de apărare a omenirii împotriva lucrurilor... nefirești. Avem reguli și instincte care ne ghidează și care nu au dat greș aproape niciodată, iar pentru a oferi urmași demni de a duce mai departe gena noastră, fiecare Născut are dreptul la trei suflete pereche în întreaga lui existență.

       — Existență?

       — Da, răspunse reținut. Noi trăim... mult. Ori până alegem să ne retragem din haită, ori până vin pe lume urmașii noștrii și le predăm ștacheta în momentul în care simțim că suntem pregătiți. Și mereu primul motiv a fost precedat de al doilea. Un lup nu își părăsește niciodată haita, e o rușine să faci asta, explică el serios. Dar, sufletele noastre pereche au fost doar fetele din familiile de vârcolaci, compatibilitatea genei fiind esențială. Asta până la... tine, expiră, după o scurtă pauză.