Seria "Alpha" - Creaturile

Capitolul IV

        Nu aveam de gând să mă dau bătută, urma să caut la bibliotecă, pe internet și oriunde îmi mai trecea prin cap dacă s-a mai auzit vreodată de un asemenea caz. Chiar și un mit, orice mi-ar fi fost de folos acum. Un mit în lumea noastră poate însemna o realitate în lumea lor. Dar aveam nevoie de ajutor și să mă descarc, pentru că simțeam că e prea mult. Mă gândeam cât este de periculos să îi spun totul Angelei, dar fiecare oră, minut și două mâini în plus erau esențiale pentru Teo acum. De aceea am chemat-o să doarmă în seara asta la mine și tocmai îi spusesem tot, simțindu-mi inima în gât. Mă va crede nebună, orice om normal se va îndoi de ceea ce îi povesteam ei acum.

       — Sara..., vorbi ea rar, privindu-mă cu grijă și am oftat. Știam ce urmează. Ești sigură că toate acestea s-au întâmplat?

       — Da, am spus ferm. Știu cum sună, crede-mă. E o nebunie curată, e ceva ce nu s-a mai văzut, dar am nevoie să mă crezi!

       — Încerc, spuse ea, mușcându-și buza, îngrijorată. Dar... vârcolaci? Poate au fost doar lupi și tu...

       — Atunci, am întrerupt-o nerăbdătoare, cum îți explici visul din avion? L-am visat înainte să îl văd!

       — Nu știu, dădu din cap.

       — Angela, nu sunt nebună. Pot să îți demonstrez asta, vino cu mine mâine!

        Privirea ei îmi spunea doar că nu vrea să aibă de a face cu asta. Am oftat, dar nu puteam să mă supăr pe ea. Și eu aș fi pus la îndoială așa ceva.

       — Îmi pare rău, am spus. Poate nu ar fi trebuit să te bag în asta. Dar Teo are atât de puțin timp, e viața lui în joc și simt că nu pot să fac asta singură.

        Nici nu voiam să mă gândesc la sentimentul de vinovăție, dacă el ar fi pățit ceva.

       — Bine, vin, oftă resemnată și îngrijorată totodată. Dar încă sunt ferm convinsă că există o explicație logică la tot ceea ce mi-ai povestit acum.

       — Tragi mâine singură concluziile, am spus, expirând ușurată.

        Iar a doua zi nu aveam mult timp la dispoziție, ținând cont că am preluat o mare parte din atribuțiile lui Teo. M-am bucurat totuși că Angela nu s-a răzgândit și am mers cu mașina mea, oprind în fața casei lui Gabriel. În momentul în care am deschis amândouă portierele, ușa casei s-a deschis și tocmai bărbatul în cauză ieși afară în picioarele goale, nervos. Se mișcă mai repede decât un om normal, însă reușeam să îi observ mișcările și opri în fața mea. I-am simțit respirația peste față când am privit în sus, fiind mai înalt.

       — Ce caută ea aici? Mă privi în ochi și mi-am ținut respirația câteva clipe. Ce să îi spun? Cum să îi explic? Era furios și totuși, extrem de frumos. Am înghițit în sec.

       — E prietena mea cea mai bună, am spus, simțind un gol în stomac. Ea... nu va spune nimănui. Promit.

       — Nu înțelegi! Se răsti. Cu cât știu mai mulți oameni, cu atât e mai periculos! De aceea am ales să ne ascundem! Nu putem să expunem oamenii așa!

       — Ai dreptate. Dar, e aici. Avem nevoie de ajutor să îl salvăm. Doar... ai încredere în mine.

        Am pronunțat ultimele cuvinte privind adânc în ochii săi și simțeam cum timpul se dilatată în jurul nostru. Era un bărbat frumos, fără doar și poate, însă nu era vorba doar de asta. Era ceva în plus, ceva ce îmi apăsa pieptul. Ceva ce mă fura într-un fel, dar care mă făcea să mă simt mai prezentă ca niciodată. Dacă toate acestea aveau un sens.