Capitolul 10

1.3K 60 0
                                    

Zilele se scurg fără nici o problemă și pe când îmi pregăteam bagajul pentru vacanță primesc un mesaj de la un număr necunoscut.
"Număr: Bună ziua, domnișoara Watson. Sunt doctorul Miller, vă scriu în legătură cu controlul. Nu ați mai venit și nu știam cum sunteți. "
Mă uitam ca o idioată la telefon și nu știam ce să scriu..
Nu am mai mers pentru că nu am vrut să par o idioată a doua oară. Era doar o vânătaie care mi-a și trecut la două , trei zile după incident.
Daisy intră în cameră și vede că mă holbez la telefon fără să spun ceva.
Ema?
Nu răspund pentru că tot ce fac este să îi dau telefonul să vadă și ea motivul pentru care eu nu spuneam nimic.
Doctorul Miller?
Da, acel doctor de care ți-am spus atunci că Roxanne mi-a făcut programare.
Dar trebuia să mergi înapoi ?
Păi nu ți-am zis atunci, Daisy?
Ema, scuză-mă dar chiar am uitat . Nu era ca și cum era ceva important, sincer.
Păi tocmai de aceea nu m-am dus . Nici mie nu mi se părea important și nu am vrut să mă fac de râs a doua oară. Sincer.
Și o să îi răspunzi?
NU!
De ce?
Pentru că...nu știu, nu vreau să pară că am așteptat mesajul . Pentru că da, într-un fel am așteptat dar acum că mi-a scris, nu mai aștept.
Ema, zici ești un copil de cinci ani. Îț e frică de ceva sau ce ? E doar un mesaj.
Nu mi-e frică doar că nu știu, mi se pare ciudat.
Ciudat de ce ? Până la urmă ești pacienta lui.
Serios, Daisy? Și tu ? Credeam că am ajuns la concluzia că a fost o prostie din partea Roxannei.
Că a fost sau nu prostie, este de datoria ta să îi răspunzi. Totuși ca de bun simț.
Bine, bine ai dreptate. O să îi răspund mai târziu că acum vreau să îmi termin bagajul și nu am timp. Tu ți-ai terminat de împachetat?
Nu.
Și atunci ce mai aștepți? Să vezi dacă eu îi răspund tipului?
Își dă ochii peste cap și iasă din casă.
Îmi continui treaba fără să mă gândesc la el. Dar nu puteam...
Mi-a scris doar un amărât de mesaj și eu deja simt fiori..
Dar dacă m-ar atinge, atunci ce aș face ? Ce aș simți?
Oare ce gust au buzele lui? E genul tandru? Dur?
Îmi pun aceste întrebări și cu gândul la el iau telefonul fără realizez că sunt pe cale să îi răspund..
„ Eu: Bună ziua , domnul Miller. Îmi cer scuze că nu am mai venit dar am fost ocupată cu munca și nu am apucat să mai sun că nu pot veni. Vă rog să mă scuzați ."
„ Număr: Te rog , spune-mi Gabriel. Nu este nici o problemă. Din câte ți-am spus, nu a fost atât de grav. Dar mi-ar plăcea să ieșim la o cafea , dacă dorești desigur."
Cafea??
Trag aer în piept și încerc să nu mai fiu atât de panicată și să îmi amintesc discuția cu Roxanne.
Haide, Ema. E doar o cafea. Ce poate fi rău ? vorbesc cu mine însumi.
Respir și încerc să mă calmez. Încerc să formulez răspunsul pentru a părea că sunt entuziasmată sau că îmi doresc.
Pe cine minți, Ema ? E clar că vrei doar că nu ai curajul, vorbeam cu mine însumi.
E clar am înnebunit, de am ajuns să vorbesc singură.
Mă uit la telefon și mi-a scris deja de zece minute și eu tot ce fac este să vorbesc singură ca o nebună prin cameră. Încep să tastez.
„ Eu: Sigur. Când dorești?"
„ Număr: Zilele astea nu sunt atât de ocupat. Deci ce zici de acest weekend? "
„ Eu: Din păcate în acest weekend sunt plecată."
„ Număr: Atunci îți voi scrie luni dacă nu este nici o problemă. Bine?"
„ Eu: Sigur."
„ Număr: Mulțumesc și îmi cer scuze de deranj. Din păcate trebuie să ajungă o pacientă și nu mai pot vorbi. Dar ne auzim. "
„ Eu: Sigur. La revedere."
Blochez telefonul și îl arunc pe pat.
Trag aer în piept și las baltă tot și merg în bucătărie.
Simțeam nevoia să beau o cafea deși era ora șaisprezece și jumătate .
În bucătărie erau Daisy, Peter și Roxanne.
Roxanne când ai venit ?
Acum de zece minute. De ce ești așa roșie la față?
Eu? Probabil am obosit cât timp am făcut bagajele.
Mi-a spus Daisy că ai primit un mesaj de la Gabriel.
Serios ? Deja ?
Da, știi bine că noi nu avem secrete.
―  Da, da.
Îmi pun cafea și mă așez și eu la masă lângă ele.
Deci, Ema ?
Deci ce?
Se uitau la mine și așteptau ca eu să spun tot.
Ce e ???
Păi vrem să știm tot.
Păi i-am răspuns la mesaj, atâta tot.
Și de la un mesaj ești așa de roșie și parcă pari agitată.
Păi...încerc eu să le spun. M-a invitat la o cafea.
Hopa, spune Roxanne.
―  Hopa , ce? Cine mai invită în ziua de azi la cafea prin mesaje ?
Ema , îți place să despici firul în patru. Oricine !
Oricine.
Serios ?
Doamne, Ema . Câteodată am impresia că ești picată de pe lună. În ziua de azi așa este. Nu mai e moda aia în care trebuie să faci curte unei fete. O cafea și de acolo vezi dacă merge sau nu.
Și dacă eu încă sunt de modă veche?
―  Și dacă te-ai schimba ? În ziua de azi nu vei mai găsi un bărbat care să fie cățeluș până fata se gândește dacă vrea sau nu să îl sărute . Acum totul merge repede.
Ce frumos. Oare eu de ce nu știu asta?
Pentru că Ema, odată cu Chad ai murit și tu. Te-ai închis în tine atât de tare încât nu ai mai văzut ce se petrece în jurul tău. Și acum este timpul să vezi.
Nu spuneam nimic pentru că aveau dreptate.
Da, am înțeles și ce ați vrut să fac ? Nu puteam să fiu nepăsătoare mai ales față de părinții lui.
Iar începe, spune Roxanne.
Nu încep nimic, trebuie să vă intre bine la cap lucrul acesta. Nu puteți schimba o persoană doar pentru că voi sunteți așa. Știu cum sunt și știu că sunt momente când îmi este dor de el dar nu pot schimba nimic.
Poate că și acum mă învinovățesc și nu pot trece peste.
Ema...
Nu, Daisy... Ăsta e adevărul.
Fără să îmi dau seama, lacrimile îmi invadau fața. După un an și jumătate, primele mele lacrimi.
De ce plângi , Ema?
Pentru că m-am săturat să îmi reproșați de fiecare dată și să îmi amintiți de Chad. L-am iubit, îl iubesc și îl voi iubi mereu pentru că a fost soțul meu. Mi-am jurat că nu voi mai da inima cuiva și nu voi mai avea încredere în nimeni .

𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum