Capitolul 11- "Arax... cine naiba ești de fapt?"

551 61 48
                                    

Lia

•••

    — Nu trebuia să faci asta. Ştiu cât de ocupat ești în ultima perioadă, spun şi Isaac doar îmi zâmbește, în timp ce ocolește o groapă.

     — Am vrut să îmi petrec puţin timp cu iubita mea, măcar cât o conduc acasă, spune şi eu îmi întorc privirea înspre fereastră, uitându-mă la liniile albe de pe drum. 

     — M-ar fi putut lăsa Beck, mormăi sub barbă, ca mai apoi să inspir adânc. Acum ar fi fost bine să am şi eu carnet, spun mai apoi, replica sunând mai mult ca o mustrare asupra propriei persoane.

      Da, chiar mi-ar fi prins bine deseori să am carnet, mai ales în ultima perioadă, în care am zeci de proiecte şi tot atâtea drumuri la bibliotecă şi înapoi. Dar de la ziua accidentului, doar gândul ca eu să fiu la volanul unei maşini, îmi provoacă nişte fiori de-a lungul spinării, însă nu unii plăcuţi, dacă mă înţelegeţi. 

     — De ce ai nevoie de carnet, atâta timp cât ai şofer personal? Iar asta şi pe gratis, glumeşte iubitul meu, dar nu mă pot abţine să nu îmi dau ochii peste cap. 

     — Nu pot avea şofer personal toată viaţa mea, spun şi nu îmi mut privirea de la fereastră.

     Îi pot simţi chiar şi aşa încruntătura subtilă de pe faţă, cu toate că nu mă uit la el. 

       — Eu îți pot servi drept şofer personal toată viaţa, cu toată plăcerea mea, insistă din nou cu aceeaşi glumă, iar eu îmi întorc de data aceasta privirea înspre el, zâmbind slab.

       — Nu vreau să îmi fac planuri de viitor, Isaac. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla, spun şi îmi dreg mai apoi vocea, scoţându-mi telefonul din buzunar. 

     Chiar nu vreau să mă gândesc aâat de departe, undeva la un viitor destul de îndepartat, un viitor de al meu cu Isaac. E ciudat. Am auzit de multe ori, că atunci când îți întâlnești persoana potrivită, vei ști exact ce casă, câți copii și ce lenjerie pentru pat vei avea. Dar eu nu am niciun astfel de gând atunci când îl privesc pe Isaac.

     Poate fiindcă este încă prea devreme, sau poate... el nu e persoana mea potrivită? Poate ceea ce se află acum între noi, nu este nimic altceva decât o altă iubire trecătoare, menită să lase în urmă o dezamgire, sau pur și simplu o lecție?   

     Dar știi de fapt atunci când dai de persoana potrivită? Regăsești în  jurul său o sclipire aparte sau ceva de genul? Îi privești ochii și îți vezi fericirea? Sau simți miros de dragoste atunci când o iei în brațe? Asta ar însemna persoana potrivită?

     Isaac e persoana mea potrivită? Sau mai bine spus, exista persoana potrivită? Exista așa ceva? Sau e doar o născocire ale unor persoane care au dat greș în dragoste, ca mai apoi să dea vina pe destin, sau ceva de genul ăsta?

      — E adevărat că nu poți să te gândești atât de departe, îi aud vocea iubitului meu, ca mai apoi să realizez că iar am căzut prea adânc în gânduri. Dar deja avem o vârstă destul de potrivită încât să ne gândim la astfel de lucruri, știi? Spre exemplu, căsătoria? Ce părere ai despre ea?

     Dacă în momentul de față simt că nu mai am mult până când voi avea un minor atac de panică din cauza acestor cuvinte, încerc să maschez reacția destul de deplasată, printr-un zâmbet cât mai stânjenit, cu toate că simt nevoia să îi arunc o privire nu tocmai dulce. 

     Pe bune? El chiar se gândește la un asemenea lucru important de parcă ar fi o bomboană sau ceva nesemnificativ? Cum ar putea să aducă în discuție așa ceva de parcă nu ar fi ceva extrem de important? 

Spune-mi că mă iubești!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum