Spune-mi că mă iubești!

Capitolul 26- "Și știu că asta nu e o glumă"

Arax

•••

     — Ești sigur că vrei să faci asta? Din câte mi-am dat seama, vechiul tău prieten Sebastian, nu este întocmai același.

     Mă uit la Adam, încercând să nu mă dau de gol. Da, știu că are dreptate. Știu și că, mai mult ca sigur, Seb nu mă va asculta fără a face scandal, dar trebuie să fac asta. Trebuie să îi spun ceea ce i-a fost ascuns atât de mult timp. Trebuie să îl las să își dea seama de gravitatea situației.

     — Știu că nu va reacționa exact cum ar fi reacționat în trecut. Nu mai... ține la mine, așa cum obișnuia; ceea ce este perfect normal. Nici eu nu l-aș mai fi văzut în cea mai bună lumină dacă ar fi plecat, așa cum am făcut eu. Dar este Seb, în cele din urmă. Și știu că pentru el, iubirea față de Lia, este mult mai mare decât ura și înstrăinarea față de mine.

    Șatenul doar ridică din umeri, de parcă îmi aprobă cuvintele, cu toate că nu este în totalitate de acord cu mine. Sunt recunoscător pentru faptul că își face griji. Înseamnă că îi pasă, chiar dacă am fost și încă sunt a naibii de enervant pentru el- nu ratează mai mult de o zi, pentru a îmi aminti acest lucru.

     — Cum spui tu, Arax. Dacă ai nevoie de ceva, poți suna la firmă, telefonul meu este la reparat, spune și eu dau din cap. Succes, sper să ieși întreg de acolo, glumește mai apoi și eu îmi dau ochii peste cap.

     — Nu e chiar atât de rău, replic și îmi dreg vocea. Mersi că m-ai adus, rămân dator, continui mai apoi și cobor imediat după aceea.

     Adam doar îmi face din mână, apoi pornește mașina. El a venit cu ideea să mă aducă aici, înainte de a pleca la firmă. Chiar dacă am și eu mașină, nu am refuzat. Am avut mai mult timp să mă gândesc la cum aș putea să îi spun lui Seb, ceea ce ar fi trebuit de ceva timp. Sau cum să încep mai exact.

     Dar da, nu prea am găsit nimic. Iar acum începe să îmi fie din ce în ce mai frică. Fiindcă s-a schimbat. A naibii de mult. Și ceva îmi spune că nu sunt doar eu cauza schimbării sale. Nu am idee cum va reacționa, sau dacă va începe să o chestioneze pe brunetă.

     Sper să nu o facă. Lia încă nu își amintește anumite fragmente din trecutul ei, iar acea noapte plină de oroare, este unul dintre fragmentele pierdute momentan. Aș prefera să rămână pierdut pe vecie, însă știu că adevărul mereu va găsi o cale de a ieși la iveală. Dar nu aș vrea chiar acum. Întâi trebuie să rezolvăm problema cu nemernicul de Stan. Dacă într-adevăr l-am văzut - și sunt mai mult decât sigur- trebuie să îl scoatem din peisaj.

     Inspir adânc. Bat la ușă. E liniște preț de câteva secunde, apoi aud un "Intră!" mult prea cunoscut. Mă simt deodată încolțit, fără să îmi dau seama de ce. Nu îmi este teamă de Seb. Îmi este teamă de ce ar putea să facă, după ce află adevărul. Îmi este frică că nu se va mai putea controla după aceea. Și că va intra în probleme. În mari probleme.

     Deschid ușa, apoi îl văd. Pare stresat și deja pe la a patra cafea. Încep să îmi fac griji pentru el, dar momentan trebuie să rezolv o altă chestiune. Voi avea o conversație pe tema asta mai târziu cu el.

     — Iar tu? Chiar nu poate trece o zi fără să te amesteci în viețile altora?

    Zâmbesc slab. Încă nu a aruncat cu nimic în mine. Poate facem progrese. Sau poate este pur și simplu mult prea obosit pentru a mai își consuma energia cu mine. Nu prea contează, sincer să fiu. Nu am nevoie decât de câteva minute.

     — Trebuie să vorbesc cu tine despre ceva important.

     — Și eu care credeam că ai venit pentru a mânca floricele. Ghinion, comentează sarcastic, în timp ce mă așez pe canapeaua din fața lui.