Conversații în oglindă

Când totul e pierdut

           *Jurnalul unui nebun, ep.1*

─ Doamne, dă-mi putere! A devenit cumva mantra mea din ultimele 3 zile. Am fost să o văd astazi, pentru că a trebuit să îmi mai iau din lucruri. Parcă mai frumoasă era. Am ajuns în genunchi în fața ei, implorand-o să nu mă părăsească. M-a rugat să nu fac asta, să nu mă uit așa la ea. Mi s-a frânt iar inima. 

          Am vorbit, am discutat, ne-am spus fiecare oful, și cum suntem acum. Eu sufăr, a venit rândul meu, ea de 1 an încoace și-a tot reprimat sentimentele față de mine, din cauza comportamentului meu,  încercand să își adune curajul pentru a pune punct și să facă tranziția cât mai ușoară. Și i-a reușit. Are deja pe altcineva acum, care este mai matur, mai stabil, emoțional, psihic, financiar, și de care ea are nevoie acum. Mă doare, dar nu am ce face.

         Îi doresc doar fericire, pace, împlinire și vindecare. Am greșit mult, i-am spus, am rugat-o sa mă ierte. Mi-a spus că încă are blocaj mental în tot ce ține de mine. Și relația care o are acum, nu este ca un colac de salvare, ci pentru că așa s-a nimerit, și s-a nimerit să fie ce are ea nevoie acum. M-a rugat să nu fac vreo prostie, să fiu conștient că viața nu se termină aici, că avem pentru ce lupta și pentru ce să continuăm, și pe viitor, vom vedea. I-am spus ca îmi doresc doar să vadă pe viitor că m-am schimbat, că sunt alt om, și că sper doar că atunci când ne vom revedea, să îi placă ceea ce vede, și să fie ceea ce ea are nevoie. Să o luăm de la 0, chiar ca de la primul: -Buna, eu sunt... Cand i-am spus asta, i-am luat mâna, m-am uitat în ochii ei, și ceva înăuntrul nostru s-a rupt, pentru că amândoi am început să plângem. Și cumva, am realizat, că în subconștient, sau undeva, în spatele unui lacăt mare pus peste niste porți și mai mari, încă mai sunt sentimente. Sentimente puternice. Și asta mi-a dat speranță, că peste timp, ne vom regăsi. Apoi a urmat un moment și mai zdruncinător pentru noi.

          I-am cerut o ultimă îmbrățișare, în calitate de partener de viață. A acceptat, și am stat amândoi plângând unul, pe umărul celuilalt. O nefericită și-un nebun, vorba melodiei. Și cumva, asta ne-a oferit momentan încheiere. Un sentiment de pace momentană între noi, un fel de armistițiu. Și asta m-a bucurat. M-a surprins. 

          Mi-a oferit liniste, și în același timp speranță. De acum încolo abia începe adevarata luptă. Eu cu mine, ea cu ea, fiecare separat. Fiecare încercând să evolueze în modul lui, folosindu-se de diverse metode, de oameni diferiți, de ajutor diferit, pe planuri diferite.  Oare voi putea deveni eu?

          Oare pot ajunge în punctul în care să fiu atât de altruist încât să iubesc pe cineva fără să aștept nimic în schimb? Oare pot sa ajung să iubesc pe cineva până când învie? Până când devine o persoană plină de viata?

─ Lecția a fost învățată. Acum trebuie aplicată. Reaplicată și replicată până când toată viața, te vei regăsi în persoanele pe care le iubești. Ca să primesti iubire, întâi trebuie să dai. Foarte adevarat, iar eu din păcate am învățat asta pe calea cea grea. Am primit iubire, cât nu a primit nimeni. Altruista, pasională, nebunească, obsesivă, sinceră. 

          Puternică.

─ Iubire cum nu mulți au primit. Dar mi-am bătut joc de ea. Nu o spun cu mândrie. O spun cu regret. O spun ca să afli și tu, cititorule, că iubirea primită nu trebuie să o iei ca pe ceva ce ți se cuvine. Ai primit-o pentru că cealaltă persoană a decis că vrea să îți ofere asta. Acest gen de iubire. Pentru că ea a decis că te va iubi sincer, altruist, pasional, nebunesc și nedorind nimic în schimb. Fiind conștientă că făcând acest lucru, nu are nici o garanție că nu se va întoarce împotriva ei. Că se deschide cu totul, și te primește cu totul. 

          De asta o spun. Și să nu crezi că este ușor să îți revii după ce ai pierdut asemenea dar. Pentru că asta este. Un dar rar. Nu, nu este ușor. Te doare, te macină, te umple de regret, dezamăgire, furie și tristețe cum nu credeai vreodată că vei simți. Și stai apoi și te gândești în timp ce te uiti la reflexia de nerecunoscut din oglindă și le întorci pe toate părțile, crezând, sperând că dacă ai fi facut altceva în x sau y situație nu s-ar fi ajuns aici. Dar este exact ca băutul cafelei cu lapte. Poți alege să nu pui lapte, dar nu mai poți executa alegerea, deoarece ai turnat deja laptele. Așa, nu mai poți schimba rezultatul alegerilor care te-au adus aici, stând în oglindă plin de amărăciune, gândindu-te, cum ar fi fost, dacă. 

─ Caută să îți găsești liniștea și pacea interioară. Nu prin excese de vreun fel sau prin ceva extrem ce poate duce la vătămarea ta sau a altora, nu. Prin retrospectivă asupra lucrurilor bune, a momentelor fericite, a amintirilor frumoase. Pentru ca au fost. Și le știi bine. Rămâi prieten cu persoana aceea. Indiferent cât te-ar durea să o vezi că din cauza ta a devenit ceva de nerecunoscut. Cineva care este foarte selectiv în ceea ce privește tainele inimii. Indiferent cum este ea sau el acum, fii recunoscător, cititorule, de lecție. 

          Învat-o, aplic-o, repet-o. Ca data viitoare să fii tu acea persoana care oferă dragoste altruistă, sinceră, nebuneasca, obsesivă. Dragoste care învie pe cel de langa tine. Ce face el sau ea cu ea, nu ține de tine. Dar la fel cum persoana care ți-a oferit, nu avea nici o garanție că nu se va termina totul, acum nici tu nu mai ai. Pentru că ai înțeles ce înseamnă.  Acolo îți doresc să ajungi.  Și știi de ce? Pentru că și eu fac eforturi să ajung acolo. Și o provocare se rezolvă mai repede în doi, nu crezi?