Mᴀᴊᴏʀᴀᴛ ɪ̂ɴɢʀᴏᴢɪᴛᴏʀ -- 𝓜. 𝓨𝓰

[ ⁸ ]

Mâncarea e gata, masă e pusă, în casă este cald, eu m-am aranjat la insistențele mamei. Toate astea întâmplându-se cât timp mama stătea pe telefon. Nu mă deranjează. M-am obișnuit să fac eu totul în timp ce ea face ceea ce eu ar trebui să fac în mod normal. M-am săturat totuși să mi se reproșeze că eu sunt cea care stă tot timpul cu ochii în telefon și nu face nimic. Orice aș face, mi se observă doar greșelile, nu și încercarea de a face ceva bun.

Mama: Ai terminat? Ce naiba ți-a luat atât?

Eu: Da, am terminat.

Nu mă bagă în seamă. Trece pe lângă mine cu ochii tot în telefonul său și se așează pe un scaun din bucătărie. Mama arată... ca o mamă, dacă are sens ce spun, dar tot ceea ce face nu se potrivește deloc cu felul în care pare. Pare o mamă bună, dar este... așa cum este.

Ușa se deschide și pe ea intră Jimin. De ce e el aici? Nu este prea aranjat... dar pare că și el s-a pregătit pentru cina asta.
Vine către mine și mă îmbrățișează.

Jm: Bună surioară!

Eu: Nu că nu m-aș bucura să te văd, dar... ce faci tu aici?

Îmi dă drumul din îmbrățișare și pare pus pe gânduri. După o vreme îmi vorbește serios.

Jm: Am aflat de toată chestia asta și m-am gândit că ar fi mai bine să fiu și eu pe aici. Mama cu siguranță îți va da o mulțime de lucruri de făcut și sunt sigur că o să bea, ceea ce mă face să nu am deloc încredere să te las singură cu ea.

Oftez. Nu vreau să își bată capul cu toate astea, dar cel mai probabil are dreptate. Mama va bea, iar după asta va avea chef de puțină distracție după ce îmi va ține un discurs lung despre ce eșec sunt și cât de tare mă urăște.

Eu: Ok, în bucătărie este ea, deci te poți face comod pe canapea până când ceilalți vor începe să sosească.

El se așează, iar eu merg să mai aduc niște scaune din debara. Vederea îmi dispare brusc și simt cum pământul mă trage în jos, dar îmi revin repede. Mă simt ciudat...

Merg cu scaunele în bucătărie, iar mama se uită la mine pe deasupra marginii paharului. Deja a început să bea, nu știu sigur cum va ajunge până diseară. Îmi vine să dispar doar pentru a evita să văd cum va ajunge.

Mama: Ce faci cu alea?

Eu: Mă gândeam să mai aduc în caz că nu vor ajunge.

Mama: Nu mai face pe fata harnică și bună la suflet, știm amândouă cum ești tu cu adevărat.

Exact. Sunt leneșă, inutilă, o povară pentru tine. Da, știu asta. Nu trebuie să o mai repeți din nou.
Jimin mă strigă, așa că o las pe mama în compania sticlei de șampanie pe care a început-o.

Eu: Da?

Jm: Cred că cineva e la ușă. A bătut, nu a sunat la sonerie.

Ciudat. Probabil nu e o persoană care cunoaște casa. Poate nu a mai fost pe aici?
Mă duc să deschid ușa și rămân surprinsă să o văd pe Mina. Îmi zâmbește, iar fratele meu își face și el apariția în pragul ușii.

Mina: Bună Yura, Jimin! Cum sunteți?

Eu: Ăă... suntem bine, tu? Mama ta este una dintre prietenele mamei?

Mina: Ah, nu. Jimin m-a chemat să îmi dea bluza. Am uitat-o la el.

Ce? Ce legătură are Jimin cu ea și de ce era bluza ei acasă la Jimin? Cumva... Oooh, Jimin și Mina sunt împreună în secret? Dar de ce ascund asta de mine?