Pasiuni trădătoare

Capitolul 26

Allison

"În sfârșit!"
Își zise Allison când se găsi la volanul mașinii sale. În momentul când blonda pătrunse pe ușă Allison căzuse cu picioarele pe pământ, din fericire căzătura fusese una cu noroc pentru ea căci o adusese la realitatea crudă.
Un junghi neașteptat de gelozie o cuprinse, la vederea acelei blonde.
Nu știa cum dar se răsuci pe călcâie și o rupse practic la fugă din acea încăpere, cât mai departe de el și blonda lui.
Drumul cu mașină îl făcuse cu mintea încețoșată cât și cu inima  dureroasă.

La ajungere acasă o găsi pe  Ilaria trebăluind în bucătărie, aceasta la vederea prietenei sale lăsase tot și alergă în întâmpinarea ei, o privi cu îngrijorare.

-Uf! În sfârșit ai ajuns! Ai vorbit cu el? o întrebă Ilaria în timp ce o conducea spre un scaun să ia loc.

Allison nu putea rosti nimic, doar își privea prietena cu lacrimi în ochi care începuse să se prelingă încet pe obraji ei. Se așeză pe scaunul oferit, cu sufletul zdrobit, înlăuntrul ei totul era înghețat.

-Allison? Ești bine? o întrebă Ilaria privind-o cu atenție.

Allison doar încuviință cu durere din cap, fiind slăbită și de ultimele puteri.

-Ai vorbit cu el? întrebă calm prietena sa.

-Da! șopti ea încet apoi își ridică ochi și își privi prietena.

-Mi-a cerut să iau cina cu el, zise Allison.

-Ce? întrebă Ilaria șocată.

-Este unica noastră șansă să primim bani.

-Nemernicul! strigă prietena sa furioasă cu pumni strânși pe genunchi. Nu pot să cred că este atât necruțător.

Allison nu zise nimic doar își aplecă capul învinsă, tremurând din toate încheieturile sale. Inspiră și expiră adânc încercând astfel să se liniștească.

-Ce vei face? o întrebă prietena sa.

Allison își ridică capul, tinerele se priviseră câteva secunde, fără să zică ceva, Ilaria doar încuviință, înțelegând într-un sfârșit.

-Când? doar atât zise Ilaria cu regret.

-Astă seară, rosti Allison cu vocea răgușită din cauza lacrimilor.

Prietena sa venise lângă ea și o trase în brațele sale, Allison se lăsă moale de îndată, izbucni în lacrimi.

-Allison! Îmi pare rău! rosti prietena sa în timp ce o mângâia pe spate.

Allison lăsă lacrimile se curgă în voie, odată cu lacrimile se revărsa și durerea care deja de prea mult timp se afla în sufletul ei măcinând-o zilnic.

Peste trei ore Allison se afla în fața garderobei sale, cu ochi ațintiți asupra garderobei sale dar cu gândurile în altă parte.
"Aș putea să îmi pun un trening pe mine doar pentru a vedea fața lui", zâmbi Allison răutăcios, dar zâmbetul de pe față dispăru în scurt timp cum și apăruse. Durerea se întrezări pe fața ei, Allison oftă mâhnită cu ochi plini de tristețe. Era conștientă că această seară era hotărâtoare nu numai pentru ea dar și pentru întregul personal al firmei lor. Ea cu Ilaria muncise din greu în ultimii ani pentru a întemeia această firmă, deci nu putea permite ca firma lor să aibă de pierdut.
Fără a sta mult pe gânduri întinse mâna și apucă prima rochie atârnată pe umeraș din dulap.
O ridică la nivelul ochilor și o privi câteva secunde, era o rochie lungă, din stofă scumpă, neagră, croită pe corp, cu o tăietură la un picior, rochia era nouă, avea chiar și eticheta ceea ce demonstra că nu o mai îmbrăcase niciodată această rochie. Allison o cumpărase cu două luni în urmă doar datorită Ilariei care a convins-o că această rochie trebuie să se afle în garderoba ei, argumentând prin faptul că fiecare femeie ar trebui să aibă o rochie neagră la ea în dulap.
Iată că a sosit și timpul acestei rochii.
Peste câteva minute bune, Allison era pregătită să dea ochi cu el. Se privi în oglindă doar câteva secunde și ieși pe ușă.