portocala vieții mele

ceva3186

ma întreb dacă are sens sa scriu versurile astea sa ma descompun pe pătură cu care ma inveleam cand eram mica
sa devin pământul din care au crescut ciresii din livada bunici
la a căror umbra ma uitam la nori și vorbeam cu tine dansam ne machiam și după te conduceam pana la poartă
după totul se întâmplă diferit în funcție de an, vârstă pentru ca odată ce creșteam si valea și copacii odată abisale deveniseră doar niște boluri în care îmi încăpeau doar genunchii.
nu știu de ce dar s a prins de mine o imagine destul de banala dar care ma liniștite
stăteam pe canapeaua galbena cred veche și rupta din prispa
ma uitam la un clip creepypasta in timp ce vorbeam pe whatapp cu tine se topea cerul intr un roz frumos si devenea din ce in ce mai intuneric am alergat atunci din nu stiu ce motiv și m am impiedicat pentru ca am văzut cum răsare dintr o crapatura a casei un gandac micuț și negru sau o fi fost vreun păianjen
probabil ca franturile astea de scoică strivita se poziționează diferit pe axa timpului și eu doar le am amestecat într un bol de zmeură cu zahar
acum e diferit totul curge din mine sânge care miroase urat lins de toate organele mele interne
e ciudat când oamenii ma considera întru totul fata
și acum cinci minute mi au căzut din pântec pietricele autocolante sclipicioase
patura pe care stăteam în livada strivita prea mult de presiunea genunchiului meu gol a devenit pelicula groasa și tare a unei răni
și tot așa