RANI ADÂNCI Vol.1

Mutarea

Îmi aplic crema pe vânătăile de pe corp strâmbăndu-ma când simt durerea. Îmi ridic privirea in oglinda și îmi privesc refexlia și oftez  adânc. Îmi las tricoul in jos și realizez că în sfârșit se lăsase liniștea în cealaltă cameră.

Posibil sa nu fie chiar un lucru atât de bun,uneori liniștea dintre ei era mai apăsătoare decât certurile lor nesfârșite.

Atunci când erai aici ei nu se certau niciodată,ai fost tamponul dintre ei și singurul care îmi punea muzica in căști când aceștia se certau. Acum tu ai plecat și ne-ai lăsat în acest întuneric ce ne devorează suflete in lipsa ta.

Cat de mult ai putut să mă urăști de ai ales acesta cale?

Ies din baie și ajung in living,mama mea privea pierdută în jos și când îmi aude pași mă privește ușor,dar nimic din privirea ei nu mă liniștește,pufneste iritata când îmi vede chipul plin de vânătăi și se așeză pe canapea.

Tata intra in living cu ultimul bagaj și își mai aruncă inca o dată privirea spre ea înainte să îmi facă semn sa iau geanta neagra de jos. Nu vroiam sa fac asta,nu vroiam sa plec cu el și să o las aici.

Știam că ma urăște dar era mama mea eu eram fiul ei nu putea să mă gonească in felul acesta.

Fac un pas micuț spre ea și tata face și el un pas micuț în dreptul meu

- Mama? Ii soptesc și simt cum lacrimile îmi înțeapă ochii.

Dar ea nu mă privește ,și o vad cum își strânge mâinile în pumni. Înghit in sec și îmi musc buza inferioară orpind urlatul ce îl aveam în gât. Vroiam să mă vadă să vadă că eu sunt inca viu că sunt în fața ei și tot ce aveam nevoie era doar un singur cuvânt din partea ei.

Tata se apropie usor de mine și mă apucă de încheietura și îmi face semn din cap sa plecam. Îmi las privirea in jos și ies in urma lui din casă.

Casa in care mă născusem și până anul trecut trăisem cele mai frumoase clipe alaturi de familia mea, acum ea nu mai exista. Părinți mei divorțase și mama mi-a spus că nu mă vrea langa ea.

Mă urc in camioneta alaturi de tata și acesta pornește masina. Îmi las capul pe geam lăsând lacrimile să curgă a mia oară, priveam în oglinda retrovizoare cum acea casa care mi se părea imensa se făcea din ce in ce mai mica până dispăru complet.

- O sa fie bine fiule,vom trece peste așa,ii aud vocea slabă a tatălui meu

Nici el nu credea asta dar știam că doar incearca să mă liniștească pe mine. Nu ar fi reușit indiferent ce ar face pentru mine.

Doar tu ai putea,tu puteai să îmi liniștești tumultul doar dintr-o singura privire

- Nimic nu va fii bine niciodată tata.

Se transferase cu jobul în alt oraș urma să locuim împreună. Tatăl meu era profesor de engleza și când eu am fost exmatriculat pentru ultima bătaie a început să își caute de lucru în alt liceu .

Asta făceam in ultimul an ,căutăm mereu ceva să mă facă să simt ceva mai mult decât abisul in care mă aflam,orice strop de dopamina sau poate că asta era minciuna pe care mi-o spuneam singur și tot ce vroiam era să mă rănesc pentru că eram prea laș să îmi iau singur viața.