RANI ADÂNCI Vol.1

Cine sunt eu?

Nu am ieșit din casă câteva zile cu toate că telefonul meu suma fara incetare până într-un final bateria goala îl închise.

Auzeam și bătăile in ușă și știam că este el dar nu puteam sa cobor din acel pat. Nu puteam să mă mișc oricât de mult mi-aș fii dorit să îl privesc, corpul mă durea ingrozitor și sufletul îmi era pustiu, atât de pustiu încât simțeam că la cel mai mic pas urma să văd și mai rău.

Mă simțeam și mai obosit cu toate că nu făcusem nimic ,eu eram obosit....

Ușa camerei se deschide și îmi ridic capul și îl văd pe tata cum se apropie usor de mine. Venise acasă...mă întorc cu spatele la el.

El nu merita purtarea asta din partea mea și el îi pierduse dar nu vroiam sa ii vad chipul trist...

- Oli...trebuie sa te ridici într-un final din acest pat. Nu îți poți trăi viața așa...vocea îi era încărcată și atât de joasa și dura că îmi făcea fiori de sira spinării.

Dar nu mă întorc și îmi musc limba până la sânge pentru a opri scâncetul de durere ce avea să îmi părăsească gatul.

Se apropie de mine și începe să mă zguduie furios

- Oliver.... Ridica-te acum....la dracu ,nu ești singurul care ia pierdut incepe sa tipe spre mine...ii aud plânsul puternic și îl aud cum pica pe pardoseala și mă întorc spre el.....nu ești singurul îl aud spunând încet

Îl priveam și mă ridic în șezut pe marginea patului dar nu mă apropii de el...

Mă urăști și tu...nu?

- Îți este foame ,aleg sa schimb subiectul și el mă privește scurt și da negativ din cap. Voi face totuși comanda..

Mă ridic și apuc telefonul dar realizez că era fara baterie,îl pun la încărcat și îi cer tatălui meu telefonul și fac rapid o comanda. Habar nu am ce comandasem vroiam doar sa schimb starea.

- Intra sa faci un duș îl aud și se ridica de jos și se îndreptă spre ușă.  Te chem când vine mâncarea spune și pleacă

Îmi dau hainele jos pe care le aveam încă din ziua aia și întru sub apa și simțind apa calda pe piele puteam sa jur că mă alina ușor.

Ies din baie spălat și schimbat și cobor scările, mirosul de mâncare îmi invada nările și abia acum realizez cat de foame îmi era într-adevăr.

Când întru în bucătărie mă așez pe scaun dar tresar panicat când mirosul de scorțișoară mă învăluie treptat îmi ridic privirea și în fața mea era el, îmbrăcat în uniformă de lucru purtând o șapcă roșie.

Avea mâinile la gura și mă privea șocat...se apropie usor de mine și îmi ia mana in mana sa.

- Oliver....tu...privirea șocată ii se transforma in una furioasă..tu nu ai mâncat de când ne-am întors? Și de ce dracu nu răspunzi la tefelon? Tu ai idee cate griji mi-am făcut? Tonul îi era destul de ridicat și tata îl privea pe sub gene cu o sprânceană ridicată.

Înghit in sec când îl văd în starea asta de îngrijorare

Ți-ai făcut griji pentru mine Paty?

Mă ia în brațe ușor și îmi ofteaza in par dar se îndepărtează brusc când îi aude glasul tatălui meu.

- Ramai să iei cina cu noi? Îl întreabă și mai scoate inca o farfurie

- Nu, Scuzati-ma că am tipat așa...doar că...

- Este ok...ii spune rapid....mă bucur că cineva a făcut-o eu nu mai am putere.