Parchez mașina pe marginea drumului și ies din ea. Afara se lăsase deja întunericul și încep să merg ușor pe cărarea micuța,nu știu când am ajuns in partea asta a orașului.
Tata plecase la un seminar de doua zile și chiar daca abia petreceam timp cu el acum casa mi se părea și mai goală. Pur și simplu am simțit nevoia sa ies din acea cameră ce mă sufoca și am condus purtat de gânduri fara sa privesc cu adevărat drumul.
Adierea ușoară a vântului făcea ca ,frunzele din copaci sa scoată un vuiet ușor și tot ce se auzea erau pași mei pe ,pământul ud. In fata mea se vede o poieniță și simțeam că pași mei mă poartă în voia lor proprii și mă opresc abia când în fața mea orașul își arată luminile in întuneric.
Prăpastia pe care stăteam era atât de întunecată că îmi aducea un gol in stomac, urmăresc cu privirea întunericul până în capătul ei și mă opresc când luminile orașului din fata mea parca jucau în ochii mei.
Mă așez pe iarba uda și îmi las picioarele să atârne peste acel abis. Îmi plăcea locul acesta,părea că se simte în aceași singurătate cu sufletul meu.
Părea că ne alinam împreună tot ce era stricat in noi. Dar mie îmi plăcea întunericul mai mult decât lumina. Acel abis mă atrăgea mai mult decât acele lumini magice ce făcea orașul sa pară o ferie.
Mai ți minte? De cate ori eram supărat mă duceai în locul tău favorit. Cred că mi-am găsit locul aici și mi-aș fii dorit să fi langa mine acum să îl privim amândoi.
Mă las pe spate și îmi pun mâinile sub cap,îmi închid ochii și îmi reglez respirația. Îmi auzeam propiile bătăi ale inimii și nu realizez când acei ochi întunecați îmi invadează gândurile. Chipul lui se face clar în mintea mea,buzele lui roșiatice și acea alunița micuța care le făcea atât de apetisante îmi apar acum mult mai clare.
Inima incepe sa îmi bata mai tare și îmi deschid brusc ochii. Îmi duc o mana in dreptul inimi mângâind că într-o alinare.
Ceva la el declanșa în mine tot ce incercam sa reprim sa dau uitări să le închid într-o cutie fara sa le mai dau drumul niciodată.
Nu vroiam asta, nu vroiam să îmi mai pese de nimeni și totuși el mă făcea să mă întreb dacă este bine? inca din prima zi in care l-am întâlnit.
Un suras amar îmi părăsește gâtul, cat de aiurea era treaba asta? In ziua când i-am văzut chipul lovit am simțit o furie care îmi încălzea stomacul și dacă nu mă controlam i-aș fi cautat pe acei nenorociți și le-aș plati cu aceeași monedă. Dar m-am oprit la timp. Mie nu trebuia să îmi pese. El nu era nimic pentru mine și așa trebuia să rămână.
Poate trecuse prea mult timp de când făcusem ultima data sex sau poate că ....nu,nu mă simt atras de el. El nu are ce căuta în viața mea in lumea mea.
Mi-ai spus că trebuie să mă opresc inainte a face rău cuiva,nu am știut atunci la ce te referi până când te-am pierdut pe tine și am realizat că eu eram cel care suferă.
Mi-aș dori.... mi-aș dori....
Lacrimile își fac iar apariția și îmi pun mâinile pe fata ,cat voi mai face asta? Cat timp va trebui sa fiu atât de dărâmat ?
- Ești bine?
Vocea slabă mă face să mă ridic panicat și mă întorc să îl privesc și ochii aceia mă priveau curioși.
- Tu...
Mi se părea că este doar o plăsmuire a imaginației mele și fac doi pași micuți spre el și îmi ridic mana și îi ating obrazul și când îi simt căldură mă retrag că ars de langa el.
- Nu am vrut sa te sperii,nici nu mă așteptam să fie cineva aici,mai ales tu . Spune și se îndepărtează de mine. Se așează pe o piatra și privește spre oraș.
Chipul său arata mai bine, trecuse câteva zile de când vorbisem cu el , din ziua aceea de pe acoperiș nu i-am adresat nici un cuvânt ,nici o privire.
Am incercat să mă comport ca și cum el nu exista,dar există și acum mă chinuia cu prezența lui aici.
Părea că cineva rade de mine aducându-l mereu in preajma mea.
- Am impresia că mă urmărești spun eu rece
- Asta e locul meu spune fără să mă privească
Vocea lui fața de a mea era clară și caldă. Și îmi umezesc ușor buzele și mă așez inapoi pe ,pământul rece.
- Nu mă așteptam că altcineva sa știe de el. Vin aici de 2 ani și ești prima persoana pe care o vad aici.
De data asta își mută iriși pe mine când vorbește și simt că îmi taie respirația. Poate că aceea era doar o iluzie dar păreau că strălucesc mai tare decât acele lumini din fata noastră. Dar nu de multe ori îmi imagineam lucruri.
- Nici nu știu cum am ajuns aici.
Mă ridic în picioare nu mai vroiam sa stau acolo nu câtă vreme el mă privea în acel mod. Încep să fac pași spre mașina mea dar vocea lui mă oprește.
- Oliver...îmi aud numele
Nu,nu ,nu îmi rosti numele asa,nu mă tenta. Nu mă face să mă întorc spre tine. Lasă-mă aici în întuneric nu îmi dă motive sa ies de aici.
-Nu trebuie sa pleci, tu ai venit primul voi pleca eu. Îmi spune încet.
- De ce?
Nu îți face asta Oliver,ai reușit un an sa te îndepărtezi de aceste situații nu da înapoi acum. Dar corpul meu are voința proprie și mă întorc spre el și el se apropia de mine și vântul adia ușor facand-ui parul sa se miște ușor pe fruntea lui și părea că pași lui nu mai atingea pământul.
Ochii aceia nu mă părăseau inca privind curioși spre mine ,el părea că este dintr-un vis. Și inima mea o luă la goană cu fiecare pas care îl aducea și mai aproape de mine până se oprește ușor în fața mea.
Părea că tenul sau strălucește sub lumina luni și tot ce vroiam era îi ating chipul. Îmi cobor privirea spre buzele lui care se mișcau dar nu le auzeam, felul în care se lipeau ușor una peste alta și apoi se deprindeau iar părea că se mișca atât de senzual,nu cred că era conștient de faptul că avea cele mai atrăgătoare buze.
Văzusem atâtea forme de buze,sărutăm tot atâtea dar mă întrebam ce gust au buzele lui.
Daca te ating acum cum ai reacționa, as putea doar sa ridic puțin mana și să te trag în brațele mele. Mă întreb dacă buzele tale au gustul pe care mi-l imaginez. As săruta acea alunița,oare te-ar speria asta?
Îmi ridic privirea înapoi în ochii săi și mă întorc iar cu spatele la el și de data asta nu mă mai opresc,nu știu ce a vorbit eram prea absorbit de acele buze. Nu îl vroiam in viața mea. Prezenta lui mă speria și eu trebuia să rămân concentrat pe chinul meu. Eu vroiam sa stau exact în același loc ca acum un an.
Nu aveam de gând să las sa îmi între cineva pe sub piele și cu atât mai puțin pe el. De el îmi era cel mai frica pentru că știam că putea face ravagii în mine.
YOU ARE READING
RANI ADÂNCI Vol.1
Romance"Ai spus că vei fii alaturi de mine până la sfârșitul lumii,că îmi vei rămâne stand drept în fata mea nelăsând pe nimeni să mă rănească vreodată" Oliver Doges realizează orientarea sexuala și singura persoană în care are încredere sa se confenseze d...
