Alesul

Capitolul Unu - 7

Crystal Jacelynn Rose POV

Răsuflând ușurat după ce am trimis mesajul lui Bones, am decis să mă pregătesc cum se cuvine pentru tabără.
Ajuns acasă, am scos o valiză din mansardă și am început să așez în ea diferite haine și lucruri. Nu a durat mult până să termin, îndesând valiza sub pat. Era abia două după-amiază, ziua trecând greu. Ploaia încă nu s-a oprit, iar Camilo vine acasă abia la șapte jumătate.

Decizând să iau o carte ca să îmi pierd timpul, stând lejer în pat, închid ochii când simt oboseala cuprinzându-mă.

[...]

Deschizând ochii buimac, privesc în jur doar ca să văd o mulțime de pomi înalți. Mă aflam în pădure, noaptea; auzit greieri și sunetul apei curgând, foșnitul frunzelor și suflul ușor al vântului.
Visez.
Am înaintat cu teamă printre copaci, văzând în depărtare o lumină slabă ce părea să pâlpâie, asemeni unui bec ce stă să se ardă.
Crenguțe căzute îmi trosneau sub tălpile goale, abia acum dându-mi seama de felul în care eram îmbrăcat. Îmi era frig, purtând o simplă cămașă largă, fiindu-mi complet străină - era mult prea mare pentru mine.
M-am apropiat mai mult de lumină, prinzând acum forma unui foc mare.
O siluetă se afla între mine și focul ce trosnea, făcând câteva scântei să zboare deasupra sa.

Înghițind în sec, mi-am continuat drumul, ajungând în spatele bărbatului ce stătea nemișcat. Rămânând pe loc, simțind cum stomacul mi se strânge, aerul refuzând să intre cum se cuvine în plămâni, mi-am strâns mâinile la piept.

-Îmi pare rău.
Vocea sa răsună în întreaga pădure, iar într-o fracțiune de secundă, focul se întinde în jurul său.

Am încercat să vorbesc, însă nu am putut să fac nimic, cuvintele refuzând să iasă. Am privit neputincios în stânga și în dreapta înainte ca picioarele să meargă fără voia mea, fiind acum în dreptul bărbatului.

[...]

Mi-am deschis ochii cu greu, simțindu-mi obrajii reci. Am plâns în somn? Dar visul avut nu a părut unul urât - amintindu-mi ceea ce am visat fără probleme. M-am ridicat în șezut, privind perplex în jur. Afară se întunecase, ploaia oprindu-se în sfârșit.
M-am ridicat din pat și am mers spre fereastră, fiind confuz de imaginea ce se întindea în fața ochilor mei.

Încă visez.

Ținând cont că gândesc de unul singur, sunt într-un vis lucid.

Curiozitatea m-a cuprins, grăbindu-mă să deschid ușa camerei. Exact cum gândeam, am ieșit direct în pădurea văzută mai înainte.
Am început să alerg printre copaci, căutând cu ochii focul.
Minute în șir am mers prin frunze și crenguțe pe pământul rece acoperit de iarbă și praf. Bufnițele răsunau în întreaga pădure, iar întunericul era infinit - tot ce puteam vedea erau doar câțiva metrii din drumul din fața mea.

Visele lucide nu sunt rare, majoritatea oamenilor având vise lucide ce le uită în momentul în care se trezesc. Cu toate astea, eu niciodată nu am avut parte să fiu conștient într-un vis, având acum inima cât un purice în piept.

Oprindu-mă în loc, am privit cu ochi mari focul ce apăru în fața mea, nu departe de mine. Am grăbit pasul, alergând spre el; silueta înaltă a aceluiași bărbat fiind în același loc.
Aș putea repeta visul și să aștept să văd ce se întâmplă sau pot, pur și simplu, să îmi fac propriul scenariu.

Ajungând în spatele bărbatului, i-am prins mana într-ale mele și mi-am tras suflul. Ridicându-mi privirea, ochii săi mă priveau uimiți.
Deși nu îi vedeam chipul, știam că este acolo. Îi știam mimica feței și felul privirii sale. Știam dacă zâmbește sau nu; dacă e trist sau furios.
Și așa era, era trist și furios - privindu-mă uimit, cu ochii înlăcrimați, arzători.

-Îmi pare rău.
Am spus stins, vocea sa tremurând. În schimbul a orice altceva, i-am zâmbit și i-am strâns mâna în pumni, lăsându-mi fruntea pe umărul său. Simțeam un miros puternic de pin, un miros amestecat cu mosc și ceva dulce, cât și alcool.
Mirosea a tutun și pământ, a iarbă și transpirație.

Într-un suspin amar, cealaltă mână a bărbatului mi se așează pe cap, trăgându-mă aproape de el. Creștetul capului mi se furnică sub respirația sa, fiind acum ținut în brațe de el. Inima îi bătea necontrolată, lovindu-i pieptul cu putere.
Fericit de faptul că după atât de mult timp am reușit să mă apropii de misteriosul bărbat ce îmi bântuia nopțile, i-am răspuns îmbrățișării și am zâmbit pe pieptul său.

[...]

Am căscat imediat ce m-am ridicat din pat, privind în gol pentru câteva minute în șir. Un sentiment de împlinire și goliciune mă bântuie, confuz față de realitate și vise - sper să nu fie alt vis.
Caută ceasul cu ochii, am oftat lung - 16 și un sfert, deci nu visez. Mă simțeam obosit și agitat, inima stând să îmi iasă din piept.
Visul avut încă îmi inundă mintea, mici frânturi apărând una după alta, până ce scenele sale sunt complete.
O durere insuportabilă de cap apare în momentul în care mă ridic în picioare, fiind nevoit să stau câteva secunde pentru a îmi găsi echilibrul.

Mi-am trecut degetele ambelor mâini prin păr și mi-am lăsat capul pe spate, privind în oglinda din fața patului, de pe dulap. Un sentiment de neliniște mă bântuie fără încetare, simțind o apăsare dureroasă în piept, alături de un gol imens în stomac.

~