Alesul

Capitolul Unu - 17

Crystal Jacelynn Rose POV

Dimineața se grăbi să vină, deschizând ochii din cauza lumii ce intră fără rușine prin geamurile ferestrelor neacoperite de draperii.
M-am ridicat doar să împiedic lumina sa mai pătrundă în cameră, însă inima mi-a stat în loc la vederea neașteptată a mașinii parcate peste drum.

Frânturi din seara trecută îmi inundă mintea, înghițind în sec. Am pășit înapoi și mi-am căutat telefonul prin pat, așezându-mă pe marginea spătezei.

"Nu pari bine."
"Vorbește cu mine."
"Crystal?"
"Atât de tare te deranjează asta?"
"Haide, nu e de parcă te iau cu japca!"
"Crystal."
"Aștept să ieși, să vorbim"
"Nu poți să mă ignori"
"Răspunde odată!"

Mesajele continuă până acum o oră, având mult mai multe cuvinte colorate decât primele citite. Am oftat adânc și mi-am trecut degetele prin părul încă umed. Era cu puțin trecut de șapte, somnul meu fiind destul de insuficient - și ineficient când vine vorba de coerență.
Mă bate gândul să ies și să mă cert cu el, însă nu aveam vreo șansă să câștig, mai ales dacă și el era la fel de irascibil ca și mine.

Fără a îmi face vreun duș, fără ca măcar să mă spăl pe dinți, trag rapid pe mine o pereche de pantaloni scurți și maioul de seara trecută, încălțând papucii de casă în drum spre scări. Camilo plecase de mult la muncă, iar eu aveam ocazia să dorm întreaga zi - aveam să îi spun de ce am lipsit seara trecută când ajunge și el, căci oricum nu cred că s-a supărat să vadă că nu stau închis în casă.

Tranversând cu pași repezi, răcoarea dimineții îmi făcu pielea de găină. Oboseala făcea ca aerul să fie mult mai rece, începând să tremur ușor în timp ce m-am apropiat de mașină.
Fără să stau pe gânduri, deschid portiera din partea sa cu gândul de a îl dojeni - aș fi țipat, dar m-am gândit că frigul mi-ar fi făcut vocea să tremure.
Mare mi-a fost surpriza - sau nu, când l-am găsit dormind.
Își ținea brațele încrucișate, având telefonul încă în mână. Capul îi stătea ușor pe-o parte, în timp ce chipul măsliniu era acum palid de oboseală. Părul îi stătea vâlvoi, buclele negre asemănându-se cu o coroană pe capul său. Purta aceleași haine, iar înăuntrul mașinii, exact ca afară, era frig.

Am oftat lung și m-am aplecat asupra sa, mișcându-i ușor umărul. Deși nu îmi făcea tocmai o plăcere deosebită, trebuia să îi cruț viața.

-Bones! strig pe un ton răgușit, acesta deschizând brusc ochii.
Privirea era fixată asupra mea din prima clipă, uitându-se la mine câteva secunde fără să scoată vreun sunet.

Mi-am îndreptat spatele, având brațele strânse în jurul meu din cauza frigului ce îl simțeam. I-am făcut un semn scurt din cap, invitându-l în casă, apoi îi întorc spatele și o iau cu pași repezi spre poarta deschisă a curții micuțe.

Brunetul nu a stat pe gânduri, auzindu-i pașii apăsați în urma mea, urmându-mă cu repeziciune.
Încă nu a scos nici un sunet, probabil buimac după ce l-am trezit.

Așteptând o secundă în tocul ușii, acesta se oprește în dreptul meu - eu fiind nevoie să îi fac un alt semn ca să intre în casă. Am închis ușa în urma noastră, puțina căldură făcându-mă să mă cutremur, eliberându-mi brațele.
Fără alte cuvinte i-am arătat cu mâna spre canapea, unde acesta s-a așezat asemeni unui cățel cuminte.
Am intrat în bucătărie și am pus apă la foc pentru cafea, apoi m-am alăturat lui în livingul cufundat în liniște.

M-am așezat în fața sa pe un fotoliu și mi-am lăsat fruntea să îmi cadă în palme, dându-mi mai apoi capul pe spate, trecându-mi degetele prin părul făcut vâlvoi.
Ochii săi erau ațintiți asupra mea precum un prădător ce zări un biet animal rănit, așteptând momentul potrivit să atace fără milă.

Am oftat lung și obosit, privindu-l atent. Părea să îi stea bine chiar și cu cearcăne, omului ăstuia.

-Te ascult. mormăi pe un ton răgușit, aducându-mi aminte de rutina de dimineață ce am sărit-o.
Încep să cred că bărbatul ăsta mi-a făcut farmece.

-Credeam că vrei să fiu sincer. spune acesta slab, tonul său jos și răgușit îndemnându-mă să trag adânc aer în piept, simțind cum inima îmi ratează o bătaie.
-Am fost, iar tu te-ai supărat. continuă fără ca măcar să clipească.
Chipul îi era, după cum am mai spus, palid. Buzele pline, roșii, îi erau ușor crăpate, iar ochii îi erau tulburi - părând că a băut toată noaptea, însă el era doar obosit.
Mesajele ce le-am primit începeau de la trei fără un sfert până la șapte și câteva minute - 5 sau 10. Se putea observa că a dormit doar câteva minute, dacă nu chiar un sfert de oră, oboseala fiind prezentă pe chipul său abătut.

-Era normal să mă supăr. oftez ușor înainte să mă ridic, lăsându-l din nou singur.
Mi-am preparat cafeaua și am luat o gură mare înainte să mă întorc la el - menționând că pe el am de gând să îl pun la somn.
I-am făcut semn să se ridice și l-am condus spre camera mea unde l-am împins în pat fără să aștept nimic altceva.
-Dormi. spun simplu înainte să arunc asupra sa aceiași pătură cu care am dormit, lăsând la o parte faptul că nu era igienic.
Tipul și așa vroia să mi-o tragă, de ce ar conta că doarme pe patul meu neprimenit?

Bones nu a mai spus nimic, a rămas nemișcat, privindu-mă atent printre gene. Nu am plecat de lângă el până nu i-am auzit respirația greoaie, semn că a adormit.
Nu m-am gândit înainte că ar trebui să îl pun să se descalțe, trăgând ușor de încălțările sale pentru a îi oferi, cât de cât, un somn mai bun.
Odată ce am terminat cu dădăcitul, am coborât la parter și mi-am reluat cafeaua, trântindu-mă pe scaunul rece din bucătărie.

Comportamentul său denotă faptul că are unele probleme serioase. Nici un om normal nu ar aștept o noapte întreagă să primească un răspuns de la o persoană cu care nu are nici un fel de relație. Nici măcar nu trebuia să îl deranjeze faptul că m-a supărat ceea ce a spus - pentru că avea dreptate, a spus doar adevărul.

Peste câteva zile avea să plecăm în tabără - căci da, nu am de gând să renunț acum. Dacă aș face asta, i-aș da de înțeles că îmi este frică de urmări, sau aș arăta că sunt copilăros și las o astfel de problemă să îmi eroneze gândurile și alegerile. Deși ar fi o oportunitate perfectă să renunț la tabără, nu aveam de gând să îl las să câștige.

Pentru că, după cum am mai spus, eu mereu câștig.

~

Needitat*