Totul se întâmplă dintr-un motiv. Și când se întâmplă, soarta caută binele în el așa cum este acolo.
Iris Rivera
I-am cerut ajutorul iar el acceptat.
Locuiesc cu el deși mi-am promis ca voi sta departe.
Castillo mi-a devenit un fel de...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♪•°Trebuia să-l ascult pe Castilio°•♪
Castillo parchează într-o parcare de langa muzeu . Deschid portiera si imediat sunt lovită de caldura sufocantă care a invadat tot orașul.
Sunt pe cale sa cobor când mana lui ma apucă de cot si ma trage înapoi în mașină.Imi întorc capul si ma încrunt la el ,sucindu-mi brațul din mana lui dar ma stânge mai tare.
—Ce tot faci? întreb iritată
Se întinde deasupra mea si închide portiera apoi se așează la locul lui si încuie ușile.
—Ce naiba , Gonzales?Deschide usa,voi întârzia!
—Trebuie sa vorbim.
Face mișto de mine ?
Nu am vorbit tot drumul.Si când voiam sa deschid o discuție - care era ce-i drept plictisitoare si fără inspirație - ma ignora.Dar acum i se pare momentul potrivit sa stam de vorbă , când mai am cinci minute pana ce incepe tura mea?
—Nu puteam să stăm de vorbă acasă?Sau pe drum încoace?!strig la el.
—Nu,raspunde sec .
Imi întorc privirea spre priveliștea de dincolo de parbriz.La persoanele care merg fara niciun stres prin căldură sau care stau pe o băncuță la umbra copacilor din mini parcul de lângă muzeu.
—Zi ce ai de zis ,ca sa pot sa plec si sa nu te mai vad pentru tot restul zilei, ii spun fără să-l privesc.
—Ma voi preface ca nu am auzit ce ai spus , pentru ca e evident ca e o minciună.Iti place sa stai in preajma mea .
—Spune odată ce ai de zis! strig la el.
Castillo chicotește ușor.Stand lipită de portiera masini ,departe de el si cu privirea ațintită in fața , m-am întrebat dacă ar trebui să-i dau un pumn si sa plec.Poate sa fac ce făcuse el mai devreme si să descui singura ușile.
—Gaseste-ti alt loc de muncă , dacă ți asa mult sa lucrezi in loc să îți trăiești viața.
—Pentru ca tu sigur știi cum să-ți trăiești viața,domnule secretos,ii spun sarcastică, dandu-mi ochi peste cap.
—Vorbesc serios,Rivera.
Pufnesc.
—Am trecut iar la Rivera?intreb, întorcăndu-ma într-un final să-l privesc.Incep sa cred ca nu-mi ști numele mic.
—Iris,nu am chef de tâmpeniile tale.Dute si spune-i noului tau sef ca te-ai răsgândit si nu vei lucra acolo.
Cine se crede?
Înfumurat plin de bani.
Ma dezlipesc de ușa , trecându-mi limba peste buzele uscate in timp ce ma apropii cat mai mult de Castillo.Imi pun mana pe pieptul lui si înainte să-l împing spun:
