Totul se întâmplă dintr-un motiv. Și când se întâmplă, soarta caută binele în el așa cum este acolo.
Iris Rivera
I-am cerut ajutorul iar el acceptat.
Locuiesc cu el deși mi-am promis ca voi sta departe.
Castillo mi-a devenit un fel de...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♪•°Sange°•♪
Iris Rivera
In urechi îmi răsună puternic sunetul zgomotos al descărcări armei si înainte sa pot reacționa învrun fel glonțul străpunge geamul fumuriu al mașinii apoi pielea mea sensibilă.
-Rahat ,il aud înjurând cu putere,privind pe geamul distrus spre atacatorului nostru.
Lacrimile imi crug pe obraji la o largă cu durerea surdă care imi cuprinde întreg brațul, amortindu-l.Din rana cauzată de chestia micuța de metal se scurge sângele meu cald , pătand pielea mea si pantaloni decolorați al lui Castillo.
Imi acopăr rană din braț cu mâna liberă si nevătămată, apăsând încet într-o încercare de a o opri sângele sa mai curgă.
Castillo se își trage scaunul mai in față.Cu mine încă in brațe , își așează mână pe volan iar cu cealaltă pornește mașină, obligandu-ma astfel sa ma lipesc de el.
Strâng din dinți , când mișcarea bruscă îmi mută brațul si durerea se intensifică ,devenind insuportabilă.
Aud încet cum pistolul este din nou încărcat .Imi țin ochi închiși strâns așteptând cu frica traversând prin mine că gloanțele sa ne lovească.
Castillo calcă pe accelerație, punând mașină în mișcare in aceași timp cu glonțul eliberat din țeavă metalică a armei .Tresar când glonțul lovește mașină.
Imi pun capul pe umărul iubitului meu.Lacrimile amare ale dureri care încă persista im brațul meu se amesteca lacrimile de fericire care apar in urma reușitei lui Castillo sa omite un glonț care probabil ne-ar fi adus sfârșitul unuia dintre noi.
-Gata,plangacioasa mica.
Chiar ma simt ca un copil când plâng chiar din orice.E unul dintre defectele mele pe care as vrea să-l schimb.
Alte împușcături se aud din depărtare acopaniate de sirena mașinilor de poliție care trec pe lângă noi.
Mașină încetinește , mergând suficient de lent încât sa pot sa mă desprind puțin de Castillo si să-l privesc printre lacrimi in ochi.
Îmi aruncă o scurtă privire înainte sa fie din nou atent la drum. Își așează o mână pe spatele meu.Miscand-o bland.
-Stiu că doare,imi spune.Mai avem puțin si ajungem.
-La un spital sper, spun suspind.
Il aud oftând.
-Spre fericirea tuturor , atacatorul nu are țintă si ți-a rănit doar brațul.Nu ca asta ar fi prea bine.Dar nu te pot duce la spital.
Ma încrunt.
-De ce ?
Castillo nu spune nimic cat timp virează la dreapta , intrând din cartierul nostru.
