My Demon (BoyxBoy)

1

Iau un cuțit și-mi trag o tăietură pe mână. Mă uit la rana deschisă până realizez că trebuie să fac un cerc pe podea. Am nevoie doar de niște bani și nimic mai mult. Cât de greu îi poate fi să-mi ofere așa ceva? Dintr-un pocnet de degete pot să-i am în fața ochilor.

Cercul este gata și rostesc niște cuvinte într-o limbă străină umanității. Cercul de sânge începe să strălucească, iar în interiorul acestuia apare o entitate. Pe chip îmi apare un zâmbet involuntar, dar mi-l șterg rapid și iau o expresie serioasă.

Demonul se uită în jur, iar privirea îi pică pe mine și mă scanează din cap până-n picioare ceea ce-mi face pielea de găină și-mi mut centrul de greutate pe celălalt picior pentru a nu mă mai gândi că mă poate ucide doar uitându-se la mine.

-Zi ce vrei. Îi aud replica și deja mă enervează.

-Bani. Am niște datorii... El îmi face semn să tac și-l ascult.

Cât timp se află în cerc, nu-mi poate face nimic, dar tot nu e bine să-l enervez. N-am chef să-mi dau arama pe față pentru a mă proteja de el. N-am chef să trebuiască un somnifer aici și un cuțit.

-Voi oamenii, doar bani vreți. Înainte erați însetați după distruvere și răzbunare. Zice cu o expresie serioasă, iar asta mă face să cred că am dat de cel mai serios demon din iad.

-Nu te-am invocat pentru morale, ce vrei la schimb? Schimb subiectul și-mi mut centrul de greutate pe celălalt picior.

El îmi zâmbește și se așează pe podea, privindu-mă într-un mod pe care nu mai vreau să-l văd vreodată. Deja regret că l-am invocat. Mai bine mă omorau cămătarii decât să-l am pe ăsta în sufrageria mea.

-În prima instanță vreau să explorez lumea ta, n-am mai fost pe aici de ceva timp, iar restul vei afla pe parcurs. Vocea sa joasă, dar jucăușă, îmi fac pielea de găină.

Ăsta nu și-a găsit prostul. Mă uit la el cu o sprânceană ridicată și pufnesc amuzat. Cobor la nivelul lui și dau negativ din cap. Privirea lui se întunecă, dar îi apare un zâmbet pe față, iar asta nu-mi place.

-Știi regulile, îmi place. Uite, nu-ți pot cere propia viață sau a altuia, nu va implica viața unei ființe. Deci? Vorbește cu un zâmbet pe față și mă scanează fără oprire.

Scanez opțiunile, dar nimic nu sună mai bine decât atât. Îi scanez fața și-l privesc fix în ochii săi roșii. Nu minte, dar tot nu știu ce să zic. Dacă nu implică nicio viață umană... Atunci de ce nu.

-După privirea ta, înțeleg că accepți termenii. Ies din cerc sau intri tu aici? Îmi zice jucăuș, dar cu o față serioasă.

La asta nu m-am gândit. Mă ridic în poziție de drept și mă gândesc care ar fi varianta cea mai bună. Să intru acolo, el îmi poate face orice, dacă-i dau drumul e fux acelaș lucru. Nici la bac nu am stat atât de mult pe o simplă întrebare.

Mă aplec și, cu un deget, sterg o porțiune de sânge. Cercul se distruge, iar demonul zâmbește în colțul gurii. Se ridică în picioare și pășește în exterior, uitându-se în jur. Abia acum observ că este cu un cap mai înalt decât mine, iar asta mă face să mă simt mult mai inferior decât deja eram.

Îmi ia mâna pe care trasasem o tăietură și-mi linge sângele, închizând rana. Mă prinde de ceafă, sărutându-mă fără niciun avertisment, își bagă limba în gura mea și mă trage mai aproape de el. Îl ating cu mâna unde am un inel, din Montana și Turmaline, iar asta îl face să se îndepărteze de mine. Îmi pun inelul în buzunar și mă uit la el urât.

-Așa închei toate contractele? Îl întreb ironic ceea cel face să nu mai ia în considerare ce s-a întâmplat.

Amestecul din Montana și Turmaline este ca un fel de foc pentru demoni, îi arde. Dacă continui tot așa, sigur se va prinde că nu sunt ceea ce vreau a părea. Se va prinde că nu e prima dată când vorbesc cu un demon și că îi cunosc ca-n palmă.

-Așa închei doar contractele cu persoane interesante, deci ai face bine să nu-mi fi dat impresia de altceva. Vine și răspunsul lui. Cum te cheamă? Urmează altă întrebare.

Îmi dau ochii peste cap, începând să curăț sângele de pe podea. N-am chef să mă împrietenesc prea tare cu demonii, am făcut asta destul timp acum mai mulți ani și nu mai am chef să-i studiez.

-Damian, pe tine? Decid totuși să-i răspund la întrebare.

Primesc un zâmbet de la el, iar asta nu prea îmi place. De ce zâmbește atât de mult? Mă sperie cu această acțiune, dar știu să mă apăr de el. Mai grav ar fi dacă l-aș lăsa să facă ceea ce vrea fără să am control asupra sa.

-Evan, sper că ne von înțelege. Îmi face cu ochiul la terminarea enunțului, iar asta chiar nu e de bine.

Îmi aud telefonul, sunând, iar pe ecranul acestuia este numărul cămătarului. După un scurt schimb de replici, aflu că demonul s-a ocupat deja de bani. Mă uit la el și încerc să-mi dau seama ce ar putea cere.

-Îmi zici ce vrei pentru a încheia contractul? Decid să-l întreb, în speranța că poate-mi dă un răspuns.

El dă negativ din cap și se duce în camera mea. Nu! Intru după el și-l văd cum caută prin sertare. Iau cărțile cele mai împortante și le pun într-un loc ferit de orice. Se uita la mine dubios, dar nu face nimic în privința asta.

-Nici măcar n-am îndeplinit prima condiție și tu vrei să trecem la următoarea? Nu crezi că te grăbești? Vorbește cu același zâmbet pe care deja nu-l mai suport.

Ok, deci trebuie să distrez un demon... O entitate care poate avea și face orice vrea atunci când vrea, cât de greu poate fi? Pare o misiune fără sfârșit, dar am făcut chestii și mai imposibile decât atât.

-Vrei să te distrezi? El dă afirmativ din cap, iar în minte imi răsare o idee. Bun, atinci ne-am pricopsit unul cu altul. Continui și ies din canera mea.