My Demon (BoyxBoy)

17

Între timp
Karl

Sunt târât pe podea până ajung în fața sa. Încerc să mă ridic, dar renunț imediat din cauză că mă doare tot corpul.

-Nu-mi poți spune că nu știi nimic despre fantome. Se aude vocea groasă a lui Greg.

-Sunt pe jumătate demon, nu fantomă. De unde să știu? Spun asta pentru a nu știu câta oară.

Îl aud cum râde și după pocnește din degete. Clanele unor demoni mă leagă de un perete cu lanțuri și câtuși, iar toți pleacă din cameră, inclusiv Greg.

Mă uit în jur, dar tot ce văd sunt demoni capturați. Singura noastră șansă sunt ceilalți, dar nu cred că au ce face.

-Ce se întâmplă? Se aude vocea unui demon.

Încerc să-mi scot mâinile din cătușe, dar în zadar. Mă uit la cel care a vorbit și-l privesc ironic.

-Voi veți fi sacrificați pentru ca Greg să intre în corpul meu. V-am mai liniștit? Întreb ironic, încercând să scap.

Unii au început să se panicheze, iar alții încearcă să găsească o cale de ieșire, dar fără succes. Cum poți scăpa de aici? Păi nu poți!

-Unde ne aflăm? Întreabă alcineva, adresându-se mie.

-Voi chiar credeți că știu ceva?! Întreb exasperat.

Norocul meu este că mă vindec rapid, fiind pe jumătate demon, dar tot n-ajută cu ceva asta. Îmi întorc capul în dreapta și dau de Greg, făcându-mă să tresat.

-Te sperii de mine, dar vorbești cu demoni. Îl aud, spunând pe un ton vesel.

-Demonii sunt mai buni decât tine. Zic printre dinți.

-Fie cum spui. Am nevoie de tine, deci...

-Nu te ajut. Îi tai fraza.

Acesta mă privește atent și după mă prinde de gât, vrând să mă sufoc.

-Pot trăi și fără aer. Spun ca și cum ar fi evident și-mi dau ochii peste cap.

Simt cum îmi ridică capul în sus, zâmbind când vede că mă strâmb la durere.

-Da, dar ai nevoie de cap. Acum mă ajuți? Întreabă printre dinți.

-Omoară-mă! Hai, fă-o! N-am ce pierde! Exclam nervos.

-Și micul tău Jack? Întreabă cu un ton subțire, dar batjocoritor.

-E un idiot, chiar crezi că-mi pasă de cineva? Omoară-mă și hai să terminăm asta! Vorbesc serios, încercând să par convingător.

Acesta mă privește atent, putând vedea nuanța de alb din ochii săi mult prea bine. Mârâie un "bine" și-mi dă drumul, dispărând.

-Ce e de făcut? Se aude un alt demon.

Trag aer adânc în piept, deși nu era nevoie, dar simt ca mai bine mă omora.

-Care e faza cu Jack? Îi aud vocea tatei.

-Tată, nu-i momentul. Răspund resemnat cu ideea că vom muri.

Pe Jack îl iubesc, dar n-am avut niciodată curajul de ai spune asta. N-am vrut să distrug prietenia, preferând să tac. Nu cred că simte la fel, așa că e mai bine pentru amândoi ca eu să nu zic nimic de sentimentele pentru el.

În prezent
Damian

Mă uit la mama, neștiind cum sau ce să zic. Se ridică din pat și privește în jur. O prind de braț înainte să plece din cameră, dar acum mă simt dubios c-o pot atinge.

-Demonii au clone... Karl a fost răpit... iar Greg este responsabil. Vorbesc lent pentru a realiza și eu ce naiba se petrece.

Vine în fața mea, privindu-mă șocată, dar mă aprobă. N-am vrur să aduc vorba de Greg, care vine la pachet și tu fratele meu, dar am nevoie de ea.

-Trebuie să vi cu mine și să ne ajuți, te rog. Spun la fel de lent, aceasta aprobând instant.

Pocnesc din degete, ajungând în casa lui Jack. Răsuflu ușurat atunci când îi găsesc în regulă. Îmi dreg vocea, iar toți se fac atenți la mine.

-Ați găsit ceva? Îi întreb, sperând să fie un răspuns afirmativ.

-Nimic ce ne-ar trebui. Răspunde Klaus.

Toți 3 se uită la mama și după la mine, dar eu doar ridic din umeri. Mergem lângă ei, încercând să-mi dau seama dacă mai are rost.

-Deci ce se întâmplă? O aud pe mama.

-Greg vrea să reînvie, folosind ritualul acesta. Spun, arătând o pagină de pe o carte. Are nevoile de 45 de demoni și un corp în care să intre. Continui, oftând.

Aceasta cred că acum își dă seama de ce suntem atât de panicați. Nici nu apuc să spună ceva că se uită în jur. Atunci realizeze și eu că mai e cineva cu noi.

Îmi întorc capul la stânga și dau de el. Îmi zâmbește și se apropie de mine, dar nu mă clintesc și rămân pe canapea. Ajunge în fața mea, abia acum făcându-se văzut pentru toți. Nu pot descrie zâmbetul dubios de mare de pe fața lui Greg, dar nici nu vreau.

-Bună din nou. Spune acesta, păstrându-și zâmbetul.

Eu nu-i răspund, așa că el se apleacă în față. Omu'... Fantoma asta e normală? Își pune mâinile de-o parte și de alta a capului meu, privindu-mă insistent.

-Mi-ai plăcut mai mult decât fratele tău. Continuă acesta.

-Serios? De ce anume? Intru în jocul său.

Acesta mă privește atent, dar e mulțumit de răspunsul meu. I-am privit cu coada ochiului pe ceilalți și par extrem de confuzi.

-Ești mai bun decât fratele tău. Spune, punându-și mâna pe fața mea.

-Și ce propui? Întreb, zâmbind la rândul meu.

Mai stăm puțin timp în liniște, privindu-mă cu atenție. Pe ceilalți i-am văzut, încercând să găsească o modalitate de a scăpa de el, da nu găses nimic.

-Le dau drumul la toți, dar vreau o noapte cu tine. Îmi șoptește pe buze.

Acum sigur nimeni nu mai mișcă. Îl privesc atent și-mi vine să râd de nervi. Chiar are impresia că-l voi crede? E ridicol!

-Și care e garanția meaa? Continui jocul său.

Încerc să-mi dau seama cum pot scăpa din situația asta, dar nu găsesc nimic foarte precis. Dacă l-am putut lovi o dată, sigur pot și acum, nu?

-Mă cunoști, nu mai știi că sunt om de cuvânt? Vobește mai jos, dar sunt destul de sigu că l-au auzit toți.

-Păi... În acest caz... Încep să vorbesc cu zâmetul pe buze. Sper să ai și-un plan B pentru a mă convinge. Continui și-l lovesc în abdomen cu picioarele, îndepărtându-l de mine.

 Se uită cu ură la mine, dar nu face nimic și pleacă.