My Demon (BoyxBoy)

16

-De ce v-ați blocat așa? Ce scrie? Întreabă Jack.

-Greg creează clone pentru a reînvia, iar pentru asta are nevoie de un corp... Pe Karl. Spun pierdut în cuvintele de pe pagină.

Jack se albește la față și-mi ia cartea din mâini, alături de lanternă. Îl fac cum citește de nenumărate ori, iar de fiecare dată se panichează mai tare.

-"O fantomă poate să revină la viață doar cu sacrifiul mai multor demoni pentru a le lua nemurirea..."Îl aud pe Jack și-i cartea din mână.

-Nu mai citi partea aia și hai să vedem ce putem face. Spun, începând să răsfoiesc capitolul.

Observ câteva pagini rupte, realizând că acolo scria. Arunc cartea într-un perete și mă întorc la filmările video. Fantoma a plecat. Sigur îl obligă pe Karl să-l ajute.

Îmi vine o idee și mai caut o anumită carte în ghiozdan. O găsesc și caut capitolul de care avem nevoie. Citesc rapid, iar ăsta e singurul lucru rațional. Ceea ce avem nevoie poate fi luat doar din Iad.

-Ce cauți? N-o să meargă nimic! S-a dus dracu! Îl aud pe Jack.

Mă ridic în picioare, privindu-l cum bea un energizant. Trag aer adânc în piept, încercând să mă calmez.

-Jack. Zic calm. TU CHIAR CREZI CĂ EU NU ȘTIU ASTA?! Continui, țipând.

-Păi nu știi. Ne luptăm cu o FANTOMĂ! Exclamă acesta.

-SI CE AI VREA SĂ FACEM? SĂ FUGIM? Întreb nervos.

-NU MAI ȚIPA! SUNT ÎNGRIJORAT PENTRU KARL ȘI TATA, NU FUGIM. Țipă și el la mine.

-ȘI CREZI CĂ EU NU SUNT? I-AM OMORÂT CLONA LUI EVAN, EL ACUM POATE FI MORT. TU CHIAR CREZI CĂ SUNT CALM?! Mă răstesc la el.

Simt o prezență în cameră, cum se apropie de noi. Jack vreau să mai spună ceva, dar îl trag la podea fix când peretele din spatele său se sparge. Nu mai e nimeni aici. Toți sunt șocați.

Mă ridic de pe podea, ajutându-l și pe el. Merg la perete, acesta fiind cald. Cum e asta posibil?

-Ai simțit că mai e cineva cu noi? Întreabă Elliot.

Mă întorc spre ei, dar nici eu nu știu ce naiba e asta. Înghit în sec atunci când îl văd la geam, dar dispare atunci când fac un pas spre el. Toți se uită confuzi la mine și după la geam.

-Damian, ești bine? Întreabă tot Elliot.

(***)

-Hai să recapitulăm. Îi simți prezența și-l poți vedea. Cum? Spune Klaus.

Dau afirmativ din cap. De două ore stăm și ne gândim de ce sunt atât de legat de Greg. Am luat în calcul și faptul că era iubitul fratelui meu, dar n-am ajuns niciunde.

-Știu că sună dubios, dar crezi că mama ta e fantomă? Mă înec cu aer la spusele lui Jack.

Dau instant negativ din cap, vrând să cred că doar își bătea joc de mine. Tata demon și mama fantomă, sigur voi crede asta vreodată. Îmi aud telefonul, sunând și răspund pe loc.

-Alo?

-Bună ziua, numele mamei dumneavoastră este corect, Marie McGraw?

Se aude o voce de femeie, eu răspunzându-i afirmativ.

-Mă scuzați, dar sunt date cum că ar fi murit acum 40 de ani, dar poate este o coincidență de nume.

Rămân șocat la spusele sale. Le fac semn să caute chestii legat de fantome, aceștia conformându-se.

-Mă scuzați și pe mine. Spun, uitându-se pe paginile arătate de ei. Ați putea s-o externați? Continui cu speranța că va fi un răspuns afirmativ.

-Domnule McGraw, nu s-a trezit din...

-O să am eu grijă de asta. Vă rog, pe răspunderea mea.

Aceasta oftează, dar mă aprobă că trebuie să vin să semnez niște acte. Închid apelul și-mi dau capul pe spate, exasperat.

-Aparent, sunt date conform cărora mama ar fi murit acum 40 de ani... Chiar e fantomă. Dau verdictul.

Sigur nu se așteptau la asta. Până și Jaci, care spusese această bănuiala, tot se uită șocat la mine. Mă gândesc la ceva și decid să verific.

Ajung acasă la mine, ei încă căutând chestii de care am avea nevoie. Am nevoie de un act pentru a-mi arăta că mama e moartă.

Încep să caut prin locurile unde țin ei toate documentele și-l găsesc... Act de deces pe numele lui Marie McGraw. Mă întorc la ceilalți și simt că mor.

-Dar cum nu ți-ai dat seama de asta? Mă întreabă Jack.

-LA FEL CUM NICI TU NU ȚI-AI DAT SEAMA! AM CRESCUT ÎMPREUNĂ, IMBECILULE! Țip exasperat de tot.

-Nu vă mai certați! Intervine Elliot.

Mă uit la el urât, dar decid să tac. Ei încep să vorbească despre ce au găsit, dar nu mă pot concentra. M-au mințit... De ce nu mi-au spus asta? E ilogic.

Le spun că merg până la spital pentru a nu părea suspect orice la mama și plec. Îl găsesc pe doctor, reușind să-l conving că va fi bine pe mâinile mele. O iau și mergem la mine acasă.

Mă uit fix la ea, dar nu văd nimic dubios. Este exact ca un om normal. Nu transparentă, translucidă, nimic. Cum poate fi asta o fantomă?

Își deschide ochii și privește în jur, apoi pe mine. Îmi mușc piciorul nervos, fiind epuizat mental după tot ce-am aflat până acum.

-Damian, ce caut aici? Întreabă aceasta și mai privește în jur puțin.

-Aici locuiesc, îți voi explica mai multe dacă-mi răspunzi la o întrebare. Spun, privind-o nervos.

Stă puțin pe gânduri și aprobă.

-Ești fantomă? Aceasta mă privește mirată la vorbele mele.

-Damian... Începe ea să vorbească, dar se oprește.

-Da sau nu, doar atât vreau. Zic ceva mai calm pentru a nu crede că voi face ceva prostesc.

-Da. Rostește simplu, iar acum pare tristă că nu mi-a spus mai devreme.

-Întrebare de 100 de puncte, cum naiba ai corp de om? Întreb puțin răstit, parându-mi rău instant pentru că am înjurat de fața cu ea.

-Damian, s-a întâmplat ceva? Întreabă îngrijorată când vede cât de stresat sunt.