De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 100

Ale:
În urma cu 9 ani...
 
„Imi duc un brat la ochi și marai cand totul in jurul meu se aprinde intr-o fractiune de secunda,apoi il îndepărtez usor si clipesc incet ca sa ma obișnuiesc cu lumina alba ce ma înconjoară din toate partile.
-Of doamne...soptesc cand vad ca ma aflu intr-un spital.
Ma pun în mișcare și pe cum pasesc,lumea in jurul meu prinde conturi si viata. Apar cateva scaune pe holul lung,dupa cateva geamuri ce dau in sali de operație si ma opresc ca la comanda cand intinsa pe o masa o vad pe mama,iar cativa doctori roiesc in jurul ei.
Ma întorc cu totul spre fereastra mare si privesc impasibila in direcția ei.
„Nu stiu ce vrea visul asta de la mine,dar nu ma misca cu absolut nimic ceea ce vad.”
-Sandra...
Oftez zgomotos cand aud glasul bunicii,apoi un ras sec se desprinde de pe buzele mele.
-Ce faci?intreb in timp ce silueta ii apare in spatele meu si ii privesc reflexia in sticla geamului.
-Vrei sa o iau de langa tine?raspunde in schimb si stiu...stiu ca raspunsul meu o s-o faca sa înțeleagă daca sunt bine sufletește sau nu si cu toate ca in mare parte chiar sunt,fiindca m-am maturizat enorm in ultima vreme și am reusit sa vindec bucati ce niciodata n-as fi crezut ca am sa reusesc sa le cicatrizez,tot nu pot sa-i dau răspunsul pe care si-l dorește si pe care il așteaptă.
„Încă mai am de lucrat cu mine în privința mamei. Inca nu pot sa o iert pe deplin. Am făcut pasi in direcția respectiva,dar încă nu am reusit sa ma eliberez de atat de multi ani de chin.”
-Ia-o,raspund pe un ton egal si o vad cum clatina din cap.
-Sandra...cat timp mai trebuie sa treacă?intreaba si ridic neștiutoare din umeri.
-Nu pot sa produc minuni,bre,raspund si inspira adanc,apoi se postează in dreapta mea si intorc privirea spre ea.
Ochii albaștri continua sa ma privească cu bunatate,blandete,iubire și înțelegere. Dar totodată si cu tristete,fiindca nu am încă capacitatea de a trece peste.
-N-am ce sa fac,continui,dar nu ca sa ma scuz,ci pentru ca încă nu sunt destul de evoluata ca sa fac pasul asta.
Inca mi se pare nedrept ceea ce am trăit. Inca ma deranjează faptul ca nu a știut sa se comporte si sa vorbeasca. Inca nu imi convine ca bea si ca se cearta. Ma doare pentru ca viata trece pe lângă ea si tata,iar in loc sa si-o faca mai frumoasa,ei trăiesc la propriu un Iad unul lângă celalalt. Inca am momente în care mai caut explicația la întrebarea „de ce mai stau impreuna daca tot isi fac rau?” si cu toate ca stiu raspunsul si de ce au un comportament atat de toxic,ceva in adancul meu spera sa mai găsească si altceva in afara de explicația psihologilor din carti. Ceva dinauntrul meu tine cu tot dinadinsul sa o judece. Sa o fac intr-un mod aspru,fiindca si ea a facut acelasi lucru cu mine,fără ca măcar sa-si dea vreodata interesul ca sa ma înțeleagă.
-Of Sandra...sopteste bunica si ma prinde de maini. Cu cat mai repede...
-Cu atat mai bine,vorbesc peste ea. Stiu,plescai din buze. Dar încă nu pot. Inca ii mai port ranchiuna pentru tot ce a făcut și mi-a făcut.
Clatina din cap,dupa se uita rugător la mine.
-Fa-o mai repede. Ca sa fii bine. Sa te bucuri de viata. De ce sa simți rautatea? De ce sa o lași sa te macine cand exista si alta cale?intreaba pe un ton bland.
-Am sa o fac,ii promit. Nu acum,dar am sa o fac.
Incuviinteaza din cap,apoi ma strange in brate.
-O sa fie totul bine,sopteste si imi infasor bratele la randul meu in jurul ei,doar ca nu mai apuc sa-i raspund.
In cateva clipe pierd contactul cu visul pentru ca intunericul ma inghite intr-o fractiune de secunda si stiu ca urmează sa ma trezesc brusc din somn.”
 
*
 
Tresar si deschid larg ochii,dar nu apuc sa ma dezmeticesc fiindca telefonul incepe sa-mi vibreze sub perna si ma incrunt usor.
Lumina de la televizor spulbera intunericul din camera,ceea ce înseamnă ca Stefan nu a adormit de mult de inca n-a apucat sa se stingă  automat,iar lucrul asta ma face sa deduc ca inca nu e ora sa ne trezim ca sa mergem la munca.
Avem 3 săptămâni de când ne-am reluat programul dinainte de concediu,dar încă nu ne-am revenit complet. Inca suntem dați peste cap cu somnul,fiindca ne culcam foarte târziu,dar din păcate nu mai puteam sa dormim cat ne dorim.
„Insa...lăsând toate astea la o parte,cine naiba ma suna la ora asta?”
Cu întrebarea asta in gand,bag mana dupa telefon si il scot de sub perna,apoi inspir adanc cand vad ca e Ramo.
„La dracu! Visul? Acum apelul asta in miez de noapte? Clar s-a intamplat ceva si nu-i a bună.”
Dau drumul la aer subtil printre buze inainte sa răspuns si in prima faza nu înțeleg nimic. Ramo plânge si încearcă sa vorbeasca printre suspine,iar faptul ca aud cuvântul,omoare printre bocetele ei ma pune imediat in alerta.
-Poftim?intreb ridicând putin tonul si il vad pe inger cum deschide deodată ochii.
-El a vr...si m-am dus...apoi...doamne...asa ceva!!
-Ramo!strig la ea. Respira! Nu înțeleg nimic!
Suspinele ii devin mai zgomotase si o aud cum printre ele isi trage mucii,apoi cum încearcă sa inspire adanc ca sa se liniștească si ma ridic in fund,dupa imi trec degetele de la mana libera prin par si astept cu sufletul la gura sa înceapă sa vorbeasca.
Stefan se ridica la randul lui in capul oaselor si imi scoate mana din par,dupa incepe sa ma mangaie si inspir brusc,apoi il privesc cu recunostinta,fiindca atingerea sa blândă e ca o ancora ce ma tine in  prezent. Reuseste sa nu ma lase sa ma reintorc ca sa actionez prin prisma rănilor. Imi aduce aminte ca sunt pe drumul de vindecare si asa reusesc sa mentin totul sub control. Datorita lui pot sa nu ma las condusa de frici,temeri sau rani.
-Mai esti?aud dupa cateva minunte vocea ei smiorcaita in difuzor.
-Da,raspund si inspira de cateva ori adanc.
-Tocmai l-am salvat pe tat-tu. A vrut sa se spanzure,ingaima si raman interzisa.
Dar nu pe faptul ca imi da o astfel de veste,fiindca ma asteptam de mult la o catastrofă din partea lor,ci raman interzisa pentru ca vestea in sine nu ma misca absolut deloc. Nu trezește nimic in mine. Am aceeași stare pe care am trait-o in visul din care nu de mult am fost trezita,chiar daca acolo era vorba de mama.
"Normal ca nu ma misca nimic. Ingerul ma tine in prezent,iar in clipa asta eu sunt mai bine de jumătate vindecata de trecut. Am reusit sa fac in mare parte pace cu mine si atunci automat ca nu mai are cum sa stârnească focul dinauntrul meu,cand nu mai exista multe rani deschise."
-Si acum ce face?o intreb pe un ton plat.
-S-a dus sa se culce. Si ea la fel. Amandoi erau morți de beti,raspunde suspinând. Nu-mi vine sa cred asa ceva,Ale!exclama si din nou se pune pe bocit. Cine naiba s-ar fi gândit ca am sa ajung vreodata in viata asta sa tai franghia unui om ca sa nu-si puna capat zilelor?
"Nimeni. Asta ar fi răspunsul corect,dar cum in acea casa este Iadul,atunci nimic nu e imposibil."
Las un oftat subtil sa-mi scape printre buze si imi fixez ochii pe chipul ingerului meu. Privirea lui se tinteste imediat in a mea si ridica usor dintr-o spranceana in așteptarea reacției mele,ce nu o sa vina niciodata dacă se așteaptă sa se produca declicul ca sa-mi ies din minti.
„Nu sunt intr-un soc pentru ca am văzut scene similare la viata mea. L-am văzut pe Igor intr-o situatie de genul cand ameninta ca se omoară punandu-si sfoara de gat. Am vazut-o pe mama Ramonei cu un cuțit pus de Igor la gat. Am văzut un vecin spânzurat in balcon. Plus batai pana in pragul morții. Deci...nu e ceva nou pentru mine. Si n-am cum sa ma trezesc acum deodată urlând ca nebuna sau facand pe isterica,cand viata mi-a arătat de mica partea ei întunecată,dar daca inainte ma stresa orice comportament disfunctional,in momentul asta nu mai gândesc cu o minte de copil ranit,pentru ca sunt constienta de tot ce se petrece cu mine si in jurul meu,iar acum trec orice întâmplare prin propriul filtru. Nu prin cel vechi care ma făceam sa-mi pierd cumpătul din cauza familiei mele nebune. Ci prin cel ce mi l-am format de cand am invatat cum sa ma controlez si sa-mi stăpânesc emoțiile. Fiindca,de cand am priceput de unde se trag si de ce se activează ranile,sunt o alta eu.”
-Linisteste-te si nu mai plange,ii cer Ramonei cand ii aud suspinele înecate ce ma scot din gandurile mele.
-M-am saturat!pufnește si din nou oftez.
-Hai ca mai ai cateva luni si scapi,o incurajez.
-Daaaaa...dar pana atunci o sa ma termine psihic nebunii ăștia doi!replica cu ciuda,apoi incepe sa plângă mai tare. Ma-ta deja imi scoate mai tare ochii ca vezi doamne am terminat liceul de cateva luni si n-am dat la facultate. Dar cum sa dau,cand eu nu ma gândesc la altceva decat cum sa fac la 18 ani sa scap dracu o data pentru totdeauna de ea?
-Lasa ca scapi,raspund oftand. Gândește-te ca mai sunt doua luni pana cand iti serbezi majoratul si vii la noi.
-Nu vin Ale! Ai înnebunit?intreaba,dar nu ma lasa sa raspund. Ma duc sa ma angajez. Dupa vad ce dracu imi mai rezerva viitorul. Dar sper ca pana atunci sa nu mai fiu nevoita sa trec prin asa ceva!
"Inteleg ca e satula si scârbita. Cum înțeleg si faptul ca nici ea nu e socata într-atât de tare incat sa-si piardă mințile. Alta de era in locul ei cu siguranta ajungea de mult la nebuni din cauza celor doi ce nu stiu sa faca altceva decat sa mănânce zilele altora cu tâmpeniile lor. Dar s-o creadă ea ca am sa o las sa se chinuie ca proasta in Iasi,cand merita ceva mai bun și o stie prea bine. Iar dacă pot sa-i intind o mana de ajutor ca sa-si schimbe cursul destinului,cum sa nu o fac?"
-Lasa ca mai vorbim despre asta,soptesc. Linisteste-te si încearcă sa dormi,bine?
-Am sa încerc,raspunde,dupa ce isi trage mucii.
-Ma suni mâine si mai vorbim,ok?
-Bine Ale. Vorbim,raspunde la capătul puterilor,apoi închide fără sa mai adauge vreun cuvânt.
-Ce s-a mai întâmplat?intreaba ingerul in vreme ce imi bag telefonul sub perna si ma intind pe saltea.
-Ceea ce se astepta toata lumea sa se întâmple de foarte mulți ani de zile,raspund oftand. O catastrofa. S-au imbatat si tata a vrut sa se spânzure.
Clatina din cap cand aude,dupa ma trage la pieptul lui. Picioarele ni se împletesc imediat si imi bag nasul in scobitura gatului sau in vreme ce el incepe sa ma mangaie pe spate.
-Cum ești?intreaba pe un ton egal ce e menit sa nu-mi influențeze in nici un fel starea de spirit.
-Surprinzător...sunt in regula. Nu m-a afectat vestea,fiindca realizez ca este doar vina lui pentru ca sta intr-o relație ce nu-l mulțumește si nu-l împlinește.
-Asa-i inimioara. Nimeni pe lumea asta nu e răspunzător pentru faptele altuia.
"Adevarat. Si ma bucur ca am invatat acest lucru. In felul asta nu ma mai consum pentru prostia altora."
 
*****
 
Deschid ochii cand din nou suna telefonul,dar de data asta e alarma si incep sa casc in vreme de bag mana dupa el sub perna ca sa o opresc.
Abia am mai pus geana pe geana dupa ce Ramona m-a sunat ca sa-mi spuna de tata,iar acum sunt chiauna de cap.
De fiecare data cand închideam ochii,mintea mea fabrica imagini cu scena respectiva si abia reușeam sa-mi tin gandurile sub control.
"Doamne...ce om nebun! Ar trebui internat la socola. Sunt sigura ca printre nebuni i-ar fi mult mai bine decât langa ea."
-Soare,soptesc dupa ce opresc alarma si chiar daca e întuneric in camera,mana mea ii găsește imediat obrazul si incep sa-l mangai,dar nu durează mult si incepe telefonul lui sa vibreze pe noptiera.
Ma intind dupa el ca sa opresc sa-i opresc alarma,dupa ma dau jos din pat și merg sa aprind becul in camera.
-Soare!ridic putin vocea si il vad cum isi deschide un ochi. Sus,ii cer si incepe sa se intinda.
Il las in pat si ies pe hol,apoi imi indrept pasii spre baie.
Când intru inauntru,ma spal direct pe dinti si pe fata,apoi incep sa ma aranjez.
Oftez cand imi vad verișoarele roșii ce imi împânzesc albul ochilor fiindca nu m-am odihnit cum trebuie,apoi clatin din cap imediat ce gandurile mi se îndreaptă spre tata.
"Vai si amar...in atatia ani de zile s-a rătăcit atat de mult ca nu mai știe pe ce drum sa apuce si a considerat ca cel mai usor e sa-si pună capăt zilelor."
-E un laș...soptesc ca pentru mine. Iti trebuie curaj ca sa înfrunți viata,iar el a ales calea mai usor,continui pe un ton mâhnit,iar cand sunt gata,ma dau cu deodorant si parfum,apoi ies din baie si revin în dormitor.
Imi găsesc ingerul tot in pat si cu pasi mici ma apropii de el.
-Soare...soptesc,iar de data asta incep sa-l mangai pe spate,fiindca doarme pe burta.
Imi trec usor degetele pe pielea lui si geme incet in urma atingerilor mele.
-Hai soare,ii cer si inspira adanc,apoi se întoarce și ma priveste intr-un ochi. Cum de nu te dai trezit?intreb chicotind.
-Imi e scula tare ca piatra,raspunde pe un ton ragusit.
-Si?intreb nedumerita.
-Si aștept sa se culce la loc,dar nu prea vrea.
Surad.
-Te-as ajuta,dar chiar nu avem timp și nici nu vreau sa ma întărât degeaba.
Ofteaza.
-Nici eu...mormaie si da patura la o parte de pe el,apoi se ridica in fund la marginea patului si isi freacă de cateva ori fata cu palmele.
Ma bag intre genunchii lui si incep sa-mi trec degetele prin șuvițele ce de la un an la altul se inchid tot mai mult la culoare,iar în 2 sau 3 ani cred ca o sa ajungă de la blond la șaten.
Imi las degetele sa coboare pe spatele lui,iar in timp ce-l mangai,isi înfășoară bratele in jurul coapselor mele si isi lipeste un obraz de abdomenul meu.
-Te iubesc,micuto,spune si zambesc.
"Nici o zi nu incepe fără aceste doua cuvinte si nici nu se incheie fără ele. Dar si dacă nu ni le-am spune,n-ar fi o problema. Fiindca iubirea noastră se simte. Nu are nevoie de cuvinte ca sa știm ca exista,fiindca e palpabila."
-Cel mai mult si cel mai tare,raspund,iar el imi ridica bluza de pijama pana in dreptul pieptului si ma saruta apasat intre sani. Mergi si te spală,ca suntem deja în întârziere,ii atrag atenția si isi tinteste ochii in ai mei,apoi ma priveste poznas. Haide soare!ii cer si incerc sa ma desprind de el ca sa nu pună vreo nebunie in practica,insa nu ma lasa.
Isi afunda degetele jn fesele mele si ma trage spre el.
-Esti nebun!exclam cand incepe sa-mi lingă valea dintre sani. Mergi si te pregătește,altfel pierdem autobuzul!
Inspira adanc cand imi aude tonul putin autoritar,apoi ofteaza zgomotos.
-Am înțeles sefa,mormaie si se ridica supărat in picioare.
Imi dau ochii peste cap.
-Nu te supara,ii cer si imi arunca o privire lunga.
Ii cercetez chipul și mijesc ochii cand vad o umbra de ranjet cum apare pe buzele lui.
-La ce te gândești?vreau sa știu si rade usor in barba.
-O sa afli cand ne întoarcem de la munca,mi-o arunca,apoi iese din dormitor si se îndreaptă spre baie.
Privesc in urma lui si clatin din cap,dupa ma pun sa ma îmbrac si imi oblig mintea sa nu se mai gândească la tata cand vocea Ramonei incepe sa-mi rasune in minte.
„Si-a facut-o cu mana lui. Nu e vina mea. E doar vina lui. Nimeni nu-l poate ajuta,dacă el nu vrea sa fie ajutat si uite ce catastorfa era sa faca. Dar vorba aia...ce-si face omul cu mana lui,nu-i face nici dracu. Si cu toate ca e părintele meu,nu vreau sa ma complic cu el. Stiu ca degeaba as face-o. Oricat de mult m-as da peste cap sau mi-as bate gura cu el,nimic nu s-ar schimba. Fiindca o sa continuie sa stea în mediul acela toxic pe care amandoi l-au creat si care a ajuns sa-l îmbolnăvească pana in maduva oaselor,iar mai nou sa-i i-a de tot mintile.”
 
*****