Paul vorbi cu doctorul și acesta a zis că nu mai e nici un pericol atât timp cât nu face efort iar tratamentul poate fi și pe bază de pastile nu doar infecții.
-Tinere, o externăm mâine dimineață dar e pe răspunderea dvs., aveți grijă să urmeze tratamentul şi să nu facă efort! zise doctorul.
-Voi avea grijă domnule doctor, multumesc mult ! zise Silviu apoi dadu mâna cu doctorul mulțumindu-i încă o dată înainte de a pleca.
Când se întoarse în salon, Ema se trezise iar când îl văzu pe Paul intrând, își feri privirea pentru a nu o privi în ochi. Îi era rușine şi teamă că va crede că are acea bolă venerică pentru că e o femeie ușoară.
-Te-ai trezit somnoroaso? Cum te simți? întreabă Paul cu o voce calmă și blândă.
-Sunt bine! răspunse Ema încercând să evite contactul vizual cu Paul.
Paul își dădu seama că ea îşi ferește privirea și îi puse palma pe obraz și îi întoarse capul catre el pentru a o privi în ochi da aceasta ținea privirea undeva în jos evitând să-l privească în ochii lui mari caprui închis. Avea o fizionomiei impunătoare și la prima vedere aveai impresia că e un om cu o inima rece si o duritate ce impunea respect și admiratie pentru că frumusețea lui era răpitoare.
-Ema! Ută-te la mine, te rog!
Ema tot ezita fiindu-i rușine.
-Ema, ascultă-mă! Ridică privirea și uită-te la mine!
Ema îl privi dar ochii ei erau înlăcrimați. Paul îi şterse lacrimile de pe obraji cu ambele lui palme.
-Nu trebuie să te rușinezi! Nu mai plânge!
-Mi-e rușine, ce vei crede acum despre mine? Vei crede că sunt o uşuratică! zise Ema și izbucni în plâns.
-Gata nu mai plânge, te rog! Cum să cred aşa ceva, linisteşte-te că nu cred așa ceva despre tine! zise Paul încercând să o liniștească.
-Ce ar crede cineva care afla asta? E o rușine sa ai așa ceva, mai ales pentru o fată de 18 ani!
-Ema! Nu e vina ta ! zise Paul devenind brusc furios iar privirea lui care acum era undeva în gol, ai fi crezut că te ucide doar dacă numai te-ar privi în ochi.
Ema îl privi nedumerită, de unde știa el ce pățise? De ce era el așa furios pe acei nenorociți ? De ce stătea acum lângă ea atât de grijuliu în loc să se întoarcă la bunica lui? O multitudine de întrebări îi inundau gândurile.
- De unde știi că... ,de unde știi ce mi s-aîntâmplat?
- Am vorbit cu doctorul ! A zis că s-a întâmplat acum maxim 7/10 zile și nu a fost doar un singur nenorocit,când s-a întâmplat și câți au fost? întreabă Paul cât se putea de serios ,stând cu spatele la Ema și privind pe fereastră undeva în gol.
Ema ar fi vrut să nu vorbească despre asta dar tonul vocii lui Paul era atât de poruncitor încât dădea de înțeles că nu vrea să audă şovăieli și ocolișuri ci răspunsuri clare și sincere. Măcar aceste răspunsuri le merita după ceea ce a făcut pentru ea,îi salvase viața si nu numai atât, nu plecă de lângă ea nici o clipă abandonând-o după ce a ajuns pe mâna medicilor.
