După ce au instalat atât masa cât și aragazul, Paul a plecat acasă să caute un furtun pentru a face posibilă trecerea gazului din butelie la aragaz. După ce se reântoarse s-a și apucat de treabă montând furtunul și după câteva minute era gata apoi probă aragazul să vadă dacă merge.
-Ema, data viitoare când mai vin la țară o să-ți aduc un aragaz mare cu cuptor, nu este nou dar e functional,e cumpărat de vreo cinci ani dar vreau să-l schimb, vreau să îmi iau din acela cu ochiurile ascunse știi ,ai mai văzut?
-Cred că am văzut dar la televizor! zise Ema.
-Ei din ăla!
- Nu trebuie să te deranjezi să-mi aduci acel aragaz, multumesc lui Dumnezeu că îl am pe ăsta, mă descurc! Da chiar să îmi spui cât ai dat pe butelie să îți dau banii pe ea!
-Nu îmi dai nimic pe butelie, este din partea mea.... si a lui mamaie! adăugă Paul repede si pe mamaie pentru a nu crede Ema că el vrea să o cumpere sau cine știe ce alte gânduri. Ştia că Ema acum după trauma trăită, era foarte temătoare și nu mai avea încredere în oameni și în intențiile lor bune. Paul vroia să o ajute mult mai mult dar trebuia să aibă grijă să o bage pe mamaie la înaintare pentru că fiind femeie în vârstă ar avea credibilitate mai mare în fața Emei așa că Paul trebuia să mintă din când în când dar erau minciuni nevinovate pentru a o putea ajuta pe Ema și pentru ai face viața mai ușoară.
-Mă faceți să mă simt rușinată si foarte îndatorată,nu știu cum să vă rasplătesc pentru tot ce ați făcut pentru mine!
-Hei!! Nu trebuie să te simți așa.. zise Paul in timp ce se apropie de Ema și întinse mâna să o apuce de umăr.
Gestul lui a fost cu scopul de ai da mai multă încredere dar Ema sa ferit instinctiv tresărind. Paul a rămas cu mâna întinsă către ea apoi strângând pumnul își trase mâna înapoi și ramase descumpănit. Nu știa de ce Ema reactionase așa doar se sprijinise de multe ori de el de când a fost în spital.
- Scuze Paul...nu știu ce mi-a venit de am reacționat așa! zise Ema rușinată.
- Nu-i nimic Ema, te înțeleg. ..
-Chiar nu am vrut, Iartă-mă, te rog. ..
-Hei Ema. ..linisteste-te, am zis ca te înțeleg, ai trecut prin ceea ce ai trecut și e normal să reactionezi așa!
-Da dar nu cu tine care ai făcut atâtea pentru mine și....
Paul o opri din ceea ce avea de zis apucând-o cu amândouă mâinile de umeri și trăgând-o în brațele lui puternice si strângând-o la piept o mângâie pe cap si pe par ca pe un copil. Ema începu să plângă în hohote ,mai zgomotos și mai cu putere ca oricând de cănd sa întâmplat acea nenorocire.
-Plângi Ema, plângi și descarcă-te,nu tine toate acele orori si neputinta în tine!
Ema nu se putea abține și la auzul încurajării lui Paul, noi hohote de plâns îi ieșeau din adâncul sufletului, hohote ce le ținuse ascunse pentru că nu a avut pe umărul cui să le descarce și nu a vrut să deranjeze pe nimeni cu necazul ei.
După ce se mai liniștești, Paul își simți pieptul ud de lacrimile Emei ce se cuibarise la pieptul lui parcă ne mai vrând sa iasa vreodată de acolo, acolo se simtindu-se în siguranță și protejată de tot răul de afară. Paul o apucă de umeri și o depărtă puțin de el dar nu atat de mult încât sa nu o mai simtă,ci numai atât cât să poată să-i privească fața scaldată în lacrimi. Îi sterse lacrimile cu palmele lui mari apoi aranjându-i părul se apropie de fruntea ei si o sărută tandru pe frunte.
-Să nu îti mai fie teamă, eu sunt aici și nu am să mai las pe nimeni să îți mai facă vreun rău. Cât sunt eu aici, sa nu te temi de nimic! zise Paul trăgând-o iar la pieptul lui luând-o în brațe și mângâind-o pe cap .
-Și când nu vei mai fi aici? se trezi Ema întrebând de se mira singură de ce cuvinte i-au ieși din gură.
- Vom mai vedea ce va fi atunci, eu am speranța că vei fi ca si acum, o fată puternică ce nu se va lăsa doborâtă de nimeni și nimic. Eu am încredere în tine!
Ema tăcu și nu mai spuse nimic .Au rămas așa în tăcere pierzând amândoi noțiunea timpului și nedezlipiti unul de altul. Ema nu mai plângea dar îi era atât de bine în acel culcuș din brațele lui Paul iar Paul nu îi dadea drumul pentru că era atât de placut să o simtă în brațele lui ,sa o simtă cum s-a abandonat singură la pieptul lui și dând semn ca îi place acolo, prin simpla neâmpotrivire și prezența îndelungată în brațele lui. Paul nu vroia să se mai termine acel moment, ar fi ținut-o așa o viață. Fără să recunoască nici unul începuseră să aibă sentimente unul pentru celălalt și acea îmbrățișare lungă nu era doar o îmbrățișare.
La un moment dat, Paul îi ridică capul apucând-o cu mâna de sub bărbie și o privi în ochi. Ema îl privea și ea fără să poată articula vreun cuvânt pentru a nu începe iar să plângă. Paul îi privea ochii ce încă îi erau umezi și buzele ce îl atrăgeau de prima oară când le văzuse și ne mai putându-si stapâni pofta de a le săruta, se apropie ușor de ele și cu riscul de a fi respins își lipi buzele de buzele Emei sărutându-le întâi ușor,umezindui-le cu limba apoi când simți că Ema îi răspunde și ea la sărut, o sărută pasional în timp ce o strângea la piept de parcă ar fi vrut să unească trupurile lor într-unul singur.
-Ema! se auzi glasul bătrânei Florica strigând.
Ema se smuci ca arsă din brațele lui Paul și își aranja părul și stergându-si ochii ieși afară din bucătărie roșie ca racul.
-Da tanti, suntem aici!
-Ce faceți măi copiii acolo că eu vă aștept cu masa pusă dar voi să mai veniți, pace! A reușit Paul să facă ceva cu furtul ăla?
-Da mamaie, se potrivește, acum am și probat aragazul, ia vin-o sa vezi! strigă Paul din bucătărie luând și o cheie în mână să pară că tocmai era în lucru.
Tanti Florica intră în bucătărie să vadă și ea cum montase aragazul şi a fost încântată de treaba făcută de cei doi.
-Dacă ați terminat, haide-ți la masă copiii, dupaia vom vedea noi ce mai facem! zise bătrânica.
-Mamaie, mâine mergem la pădure să adunăm o remorcă de lemne, jumătate la noi și jumătate la Ema!
-Da mamaie, mergem!
-Nu matale, eu și cu băieții care am fost și anul trecut!
-Merg și eu să strâng, uite merge și Ema, noi le facem grămadă si voi le cărați la remorcă!
-Mamaie,Ema doar ce a ieșit din spital, nu poate merge să o scuture tractorul și sa mai facă și efort târând de crăci prin pădure!
-Aoleu mamaie, ai dreptate ,unde mi-a fost capul să zic așa ceva?!
-Lasă, voi stați acasă liniștite că am băieții de anul trecut, am și aranjat treaba!
-Hai Ema, hai mamaie să mâncăm! zise bătrânica apoi porni către poartă cu Ema și Paul în urma ei.
