Jurământ pe degețel

3

Nici măcar nu îmi dau seama cum am ajuns din nou în mașina lui Morgan.

Nu îmi vine să cred că ceea ce am făcut e real.

M-am căsătorit... dar nu cu logodnicul meu ci cu tipul care m-a cam răpit de la propria nuntă.

Pe deget încă port inelul de la Patrick, dar mă îndrept spre nu-știu-unde cu Morgan.

Nu am reușit să rostesc niciun alt cuvânt în afară de DA-ul pe care l-am spus în fața altarului.

Probabil sunt în stare de șoc, probabil am leșinat din cauza emoțiilor și încă mă aflu în camera copilăriei mele, iar afară mă așteaptă Patrick, bărbatul care îmi oferă stabilitate. Sau cel mai probabil am înnebunit și sunt internată într-un spital de psihiatrie, iar în momentul ăsta trec printr-o criză schizofrenică.

Da, ultima variantă pare plauzibilă.

— Nu e ilegal să te căsătorești dacă ești deja căsătorit? Îmi întreb așa-zisul soț.

Se uită la mine prin oglinda retrovizoare și doar zâmbește. Ce n-aș da să îi mut zâmbetul la ceafă!

— Unde mergem?

— La aeroport, mergem în luna de miere.

Ochii mi se măresc instant când aud asta. Cum adică lună de miere? Sper că nu plecăm în cea planificată de Patrick că ar fi prea de tot.

Încep să mă ciupesc de dosul palmei, pentru a-mi da seama dacă visez sau nu.

Când vede gestul pe care îl fac, Morgan intervine.

—Nu visezi, draga mea soție.

Pufnesc.

Draga mea soție...

Δ

Nu doar că m-am măritat cu Morgan, dar am mai și ajuns cu el împreună la Paris.

Bine măcar că nu m-a dus în Maldive, acolo unde trebuia să îmi petrec luna de miere alături de Patrick.

Suntem în camera de hotel pe care el a închiriat-o.

Nici măcar nu am apucat să mă schimb de rochia de mireasă. Pur și simplu am călătorit îmbrăcată așa.

Nici nu vreau să mă gândesc la ce le-a trecut prin cap oamenilor care m-au văzut îmbrăcată așa.

Morgan pune un geamantan pe pat și îmi spune:

— Ai haine acolo. Nu poți sta toată vacanța în rochie de mireasă.

Chiar mă gândeam că voi sta toată luna de miere în rochie de mireasă, răspund sarcastică.

Deschid geamantanul și cotrobăi prin el. Am tot ce îmi trebuie. De la produse de demachiat până la lenjerie intimă.

— Cine mi-a făcut bagajul?

— Eu. Îmi răspunde și mă privește cu căldură.

Îmi iau din bagaj tot ce am nevoie și mă îndrept spre baie, pentru a mă schimba.

Dar, odată închisă între pereții băii, îmi dau seama de un lucru... am avut nevoie de încă două persoane pentru a mă ajuta să îmbrac rochia. Cum voi reuși să o dau jos singură?

Am ales o rochie stil prințesă, care la spate se leagă cu un corset și se prinde cu mulți năsturei. Îmi e imposibil să o dau jos de pe mine fără să rup vreun nasture sau fără să o rup de tot. Nu am răbdarea necesară să mă dezbrac de ea.

După lungi încercări eșuate de a mă dezbrăca, apelez la soțul meu, Morgan. Ies din baie și îl văd deja schimbat. E îmbrăcat lejer. Poartă un tricou negru și pantaloni scurți de aceeași culoare.

— Mă ajuți?

— Desigur.

Se ridică de pe pat iar eu mă întorc cu spatele la el. Îi simt mâinile cum desfac corsetul, iar apoi trece și la năsturei.

După ce termină îmi lasă rochia în jos, cât să rămân cu umerii descoperiți și face ceva ce nu mă așteptam.

Îmi sărută umărul drept, iar amintirea primei nopți petrecute împreună îmi revine în minte la fel de clară ca întotdeauna.

Îngheț. Pur și simplu respirația mi se oprește în gât. Gestul lui Morgan a adus la viață sentimente pe care le credeam de mult uitate.