6

27 7 4
                                    

Am lenevit, goi, până ce stomacul meu a început să scoată sunete, amintindu-mi că sexul nu ține de foame.

Am ales să nu bag în seamă mesajul de la Patrick. O să mă preocup când luna de miere se va termina și nici atunci prea mult. Îl am pe Morgan lângă mine și știu că m-ar proteja de orice, chiar și de el dacă ar fi nevoie.

Sunt conștientă că m-am mințit, dar a făcut-o din cauza fratelui meu. Într-un final ne-am respectat amândoi promisiunea și acum suntem soț și soție.

— Haide să mâncăm!

Și asta facem. Ne ridică din pat, ne îmbrăcăm apoi mâncăm.

Cu stomacurile pline ieșim din nou pe străzile din Paris, da doar pentru câteva zeci de minute, după ora prânzului ne întoarcem înapoi în camera de hotel.

Ne facem bagajele, iar apoi mergem la aeroport. Mă întristez când aflu că luna de miere se sfârșește.

Următorul zbor este anunțat. Roma. Pe lângă Paris mai voiam să vizitez și Roma, Madrid, Istanbul și Athena.

Noi ne îndreptăm spre poarta ce duce spre Roma.

Luna mea, a noastră, de miere nu s-a terminat.

Mă întreb dacă vom vizita toate orașele enumerate mai devreme.

— După Roma unde mergem? Îl întreb pe Morgan când ne așezăm pe scaunele destinate nouă.

— Surpriză.

E îmbarcă și ne găsim rapid locurile în avion. După scurt timp avionul decolează de la sol.

— Am o idee! Îmi șoptește Morgan.

Mă uit curioasă la el și aștept să îmi spună ce idee are.

Du-te la baie! Îi ordonă și îmi dau seama ce vrea să facem.

Vrea să facem sex în avion. Chiloții mei deja s-au umezit. Și la naiba! Abia aștept s-o facem.

Mă ridic și mă îndrept rapid spre baie, apoi intru și îl aștept cumințică pe Morgan, să își facă apariția.

Câteva secunde mai târziu, soțul meu își face apariția, iar eu sar pe el și îl sărut.

— Nerăbdătoare?

Nu îi dau un răspuns verbal, dar îi conduc mâna spre pantalonii mei pentru a vedea cât sunt de udă.

— Trebuie să fim rapizi și silențioși!

— Nu știu dacă pot să fiu silențioasă.

— Te ajut eu!

Mă ajută el! M-am umezit și mai tare decât eram, asta dacă este posibil.

Mă sărută, iar eu îi desfac pantalonii. Îl simt tare și nerăbdarea mă cuprinde. Îl vreau în mine. Și îl vreau acum.

Mă întorc cu spatele și îmi dau jos pantalonii.

Morgan îmi dă chiloții într-o parte și mă penetrează rapid.

Alternează ba cu mișcări rapide, ba cu mișcări lente.

Orgasmul ne cuprinde pe amândoi și pentru a nu face gălăgie, Morgan îmi astupă gura cu mâna sa, iar el mă mușcă de umăr, tot pentru a nu scoate vreun sunet.

După ce ne revenim, ieșim din baie și în fața ușii e o bătrânică care zâmbește cu subînțeles.

Mă înroșesc și simt cum îmi ard urechile, iar Morgan se abține să nu râdă.

Ne întoarcem la locurile noastre și până la destinație stăm cuminți, ba chiar adorm, obosită după orgasmul trăit.  

Aparent capitolele scurte sunt specialitatea mea. Am vrut sa scriu mai mult dar parca ma lungeam prea mult.

Am început editarea cărții colecționarul de inimi. Dacă vreți să postez capitolele noi, editate lăsați aici un comentariu.

Sper că v-a plăcut ce ați citit!❤️

P.S. capitolul nu este corectat.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: May 06 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Jurământ pe degețelUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum