Jurământ pe degețel

4

Nici nu știu de când stau în baie. Mi-am dat demult rochia de mireasă jos, dar nu am curaj să ies din baie.

Îmi e teamă să dau ochii cu Morgan.

Cred că abia acum îmi revin din șoc.

Nu mă pot lăsa pradă sentimentelor ce au reînviat în inima mea. Morgan încă are de dat multe explicații.

Are un copil și o soție... de fapt două soții pe mine și pe Olympia.

La naiba! Situația nu poate rămâne așa. Nu mă pot bucura de Paris dacă stau cu gândul la soția și la copilul soțului meu.

Apăs pe clanță și când deschid ușa băii dau nas în nas cu Morgan.

— Credeam că ai sărit pe geam, de nu mai ieși.

— Nu ai tu norocul ăsta. Îl iau peste picior.

Trec pe lângă el și mă așez pe pat, iar el vine și se așază lângă mine.

— Trebuie să vorbim. Ai de dat multe explicații... ne-am căsătorit, dar tu ai deja o soție și cel mai important ai un copil. Ce explicație îi dai lui? Îl întreb curioasă.

— O să o luăm cu începutul. Spune șovăitor.

Eu nu îi zic nimic. Doar aștept să continue.

— Totul a început cu jurământul nostru. De fapt a început când Duke a aflat de el. S-a întâmplat în ziua când am făcut dragoste. M-a prins când am ieșit din camera ta și m-a bătut. Iar eu am stat și am încasat. După ce mi-a spart buza, tot el a fost cel care mi-a adus gheață. M-a întrebat ce am căutat în camera ta, iar eu i-am spus adevărul, lucru ce mi-a învineți ochiul. Apoi i-am spus că sunt serios în legătură cu noi doi și i-am spus despre jurământul nostru. Proastă alegere am făcut că i-am zis.

— De ce spui asta?

— Pentru că din cauza lui l-am încălcat, dar tot el m-a ajutat astăzi să îl îndeplinesc.

— Ce s-a întâmplat după ce i-ai spus?

— Nimic, dar eu i-am zis să nu îți spună că știe. Credeam că te vei supăra și vei anula înțelegerea noastră.

Are dreptate așa aș fi făcut. Un jurământ pe degețel se îndeplinește doar dacă știu de el numai oamenii ce l-au legat.

— Dar cum ai ajuns să o lași gravidă pe Olympia?

— Nu eu am făcut asta. Duke a făcut-o. Eu nu am un copil, iar Olympia nu e soția mea.

Știu ce vede acum pe fața mea: ȘOC.

Probabil toate întrebările mi se citesc pe față sau le rostesc fără să îmi dau seama.

— Am făcut planul acesta pentru Duke. în facultate nu am fost cel mai cuminte băiat, iar Duke m-a scos din multe belele. Iar l-am scos doar dintr-o belea.

— Ar fi trebuit să îmi spui de atunci.

Când realizez ce tocmai am scos pe gură îmi dau seama de un lucru. Inima mea aparține lui Morgan pe veci și indiferent de ce mi-ar face, eu voi fi a lui.

Pe vecie. Doar a lui Morgan.

— Da, ar fi trebuit... dacă îți spuneam, poate nu eram nevoit să te răpesc de la nunta ta, pentru a o face nunta noastră.

Gândul că el chiar m-a răpit nu îmi provoacă decât amuzament.

Începe și el să râdă, dar se oprește în momentul în care în cameră se aude un zgomot... produs de stomacul meu.

— Îți e foame! Constată.

Eu doar dau din umeri, neștiind ce să spun, pentru că e clar îmi e foame.

Se ridică în picioare și îmi întinde mâna.

Ieșim din hotel și ajungem pe străzile aglomerate ale Parisului.

Când eram mică mi-am făcut o listă cu orașe din Europa pe care vreau să le vizitez. Parisul era unul dintre ele, iar Morgan știe toate orașele de pe lista mea.

Luăm masa, iar apoi ne plimbăm și facem poze peste tot. Când simt că am obosit, ne întoarcem la hotel, unde cad lată.  

Capitolul este mai scurt, dar voi încerca să mă revanșez în următoarele