Prietenie și consecințe

~capitolul 2~ TIMPUL PLECARII

    ●a doua zi, ora 07:00
    
        Doamne ce entuziasmata sunt. În 30 de minute plecăm. Nu am dormit deloc, pur și simplu nu am putut, nu mi dădea pace ideea ca plecăm..  Însă nu mi dădea pace nici ideea ca nebunele astea s-ar putea omorî pe acolo. Dar sper sa nu fie cazul.
          Sper ca măcar acolo sa nu se certe. Nu le înțeleg ba frate.  Nu exista zi sa nu se certe.. De multe ori ma gândesc ca din cauza mea, ca fac diferențe, dar nu fac asta și ele ar trebui sa știe. Amândouă sunt prietenele mele, pe amandoua le iubesc, de ce nu se pot înțelege? Sper ca aceasta mini vacanta de 7 zile sa le schimbe..
-Ștefi! Ești gata?
- Da tata! Vin acum!
- Hai mai repede, sa nu întârziem.
       Mergeam cu mașina nu înțeleg unde întârziam.. rezervarea era făcută, fetele erau pregătite. Știu asta pentru ca am primit mesajele lor.

       "Ștefi, nu pot sa cred ca plecăm!! Era bine dacă nu venea și Antonia dar ma rog.. Am emoții :)"

        "Chiar trebuia sa vina și Alexandra? Dacă mergeam doar noi? Era mai mișto.. "

        Da, știu.. Se iubesc mult dar nu se vede. În orice caz, eram în mașină și le așteptam pe fete sa ajungă la mine. Afara din nefericire ploua. Dar pentru un drum de 8 ore nu ma deranja. Îmi place atmosfera asta, ești în mașină, asculți muzica, afara ploua și este o vreme răcoroasă. Ce poate fi mai frumos? 
         În scurt timp au ajuns fetele. Alexandra  era aranjata de parca mergeam la bal. Machiata, ondulata la par dar cu o stare foarte bună.
  - Serios? Te-ai machiat?
  - M-am trezit la 06:00 ce puteam sa fac pana la ora asta?
  - Alexandra..  plouă..
  - În mașină nu ploua..

           Dialogul nostru a fost întrerupt de venirea Antoniei. Ea pe de alta parte nu era asa încântată.
- Ce e cu starea asta?
- Plouă, și mi e frig, și mi e somn..
- Pe bune? Eu sunt în tricou și colanți și ție îți e frig?
- Da.
- Doamne ferește!
- Ștefi!
- Da tata.
-Haideți, plecăm!
- Fetelor haideți!

        Eu am urcat în fața. În locul din dreapta. Iar fetele pe bancheta din spate. Vreo 10 minute nu a spus nimeni nimic. Oare din cauza ca le am spus sa și lase telefoanele acasă? Oare din cauza ca ploua? Sau din cauza ca le am adus pe amandoua?
         Ca sa animez puțin situația am decis sa pun muzica. Bineînțeles am ales o manea. Iar acum cu muzica la maxim am început sa ma simt mai bine și sa mi treacă oboseala. Însă asta nu a durat mult..
- Pe bune? Nu puteai sa iti prinzi parul acasă?
- Dacă tu te ai ondulat asta nu înseamnă că nu mă pot aranja și eu. Și pana urma de ce te deranjează?
- Ma deranjează pentru ca era sa ma lovești. Și cred ca ma infigeam în parul tău.
- Auziți? Nu puteți sa încheiați discuția?
- Vorbește singura nu vezi? Alexandra poți sa taci? Măcar lasa ma sa stau liniștită.
- Antonia gata. Alexandra gata.
- Dacă ma lovește o bat.
- Ia vino și bate-ma.
- Termina-ti acum!
- Bine gata.
       
      Am ridicat tonul la ele pentru ca nu se opresc odată. Și după mi a părut rau. Poate nu am reacționat bine.. Dar știți ceva? Au meritat asta. Speram ca asta va rezolva problema. Însă nu.. Ce credeți?
  - Trebuie neapărat sa ma atingi?
  - Te am atins din greșeală.
  - Tot m-ai atins.
  - Antonio dacă te am atins te am omorât?
  - Cât o mai țineți asa? Va mai certați mult?
  - Pai dacă..
  - E vina ei!
  - Știți ceva? Gata! Tata oprește puțin.

        Tata a oprit mașina și am coborât. I am spus Antoniei sa se dea jos și am urcat la mijloc.
  - De acum dacă mai scoateți o vorba va dau una fără sa ma gândesc!
  - Bine gata.
  - Bine..
   
      Următoarele 2 ore le-am dormit. Am adormit toate trei apoi ne a trezit tata sa ne dam jos ca am ajuns la benzinărie. Am coborât și am mers la baie. Tata ne a luat câte un sandwich și o apa și am continuat drumul. Următoarele 4 ore au fost cele mai frumoase ore din viata mea. Spre minunea mea nu s-au mai certat. Însă ne-am simțit foarte bine. Am cântat, am dansat și am ras foarte mult.
        În cele din urma am ajuns în Brașov. La cabana în care urma sa locuim pentru 7 zile, singure, fără telefoane sau cel puțin asa credeam pana când ....