Prietenie și consecințe

~capitolul 5~ TOT MAI MULTE BANUIELI

-Atunci chiar avem o problema...
- Problema? Ce problema?  zise Mihai
- După ce ați lăsat voi biletul ăla ne a sunat cineva. Avea o voce dubioasă.
-Pai și ce a zis?
-V-AM ZIS CA STIU CA SUNTETI AICI.
-Ne pare rău să va anunțăm. Dar nu eram noi.
        Fix în momentul în care credeam ca problema s-a rezolvat, de fapt s-a accentuat și mai rău. În capul meu erau o multitudine de gânduri..  Dacă nu ei ne au sunat atunci cine? Dar un alt gând mi-a dat teroare.. Dacă ei au lăsat biletul de unde știa acea voce de el, și de ce scria în el? În momentul ala la atat ma puteam gândi. Am vrut sa ma năpustesc asupra lor cu întrebări dar m-a întrerupt Nicu:
-Auzi? Dar de ce stați cu canile alea în mana?
-Am și uitat.. Făceam cappuccino.. Fetelor veniți sa ma ajutați?
         Ele au venit cu mine și am început sa le explic teoriile mele și gândurile care nu mi dădeau pace..
- Auziți? Eu nu știu ce sa zic de băieții ăștia. Sunt cam ciudați.
- Ciudați? Nu ai văzut ce frumoși sunt?
- Antonia, termina... zise Alexandra
- Hai taci.. am văzut cum te uitai la Mihai..
-Nu ma uitam în niciun fel! Spre deosebire de tine..
- Eu? La Mihai? Cred ca glumești..
-Fetelor! Gata! Nu credeți ca avem probleme mai mari de atat? Vouă va arde de combinații și băieți, iar eu nu știu ce sa facem. Dacă suntem în pericol?
- Ai dreptate.
- Ne pare rău..
       Dintr-o data se auzi Mihai:
- Fetelor! Va ajutam?
- Nu. Nu. Venim imediat.
        Antonia a decis sa se ducă la ei. Nu era o idee buna sa rămână singuri. Încă erau suspecți..
- Uite și tu! Se duce la ei..
- Alexandra ce e? Ce tot bombani?
- Fi atenta, e adevărat..  Îmi place de Mihai. Dar nu vreau sa știe ea..
- Pe bune? Măcar tu dacă nu făceai asa..
- Scuze.. dar trebuia sa ți spun..
- Fi atenta. Deocamdată lasa-i pe băieți. Sa fim sigure ca nu sunt ei în spatele acestui incident și apoi faci ce vrei.
- Sunt de acord. Ai dreptate.. Sunt suspecți.. poate ar trebui sa le punem niște întrebări..
- Cheam-o pe Antonia. Trebuie sa va zic ceva..
    Acum eram toate trei în bucătărie. Băieții erau singuri, beau cappuccino.
- Fiți atente. Poate ma înșel.. Dar dacă nu ne-au sunat ei de unde știa vocea de bilet și de ce scria in el?
- Și ce făceau aseară la ora aia pe afara. Ca au zis ca ne au auzit plângând..
- Wow.. Pentru prima oara Antonia a zis ceva inteligent.. se mira Alexandra
- În orice caz.. Băieții ăștia sunt ciudați. Mai bine încercăm sa ii tragem de limba. Și nu va mai uitați asa la ei. Vrem sa ii demascam, nu sa ii cucerim. Sau cel puțin..  asta voiam eu..
        Ne-am întors la băieți. Aceștia nu spuneau nimic și nici noi. Pana la urma eu nu am mai putut sa tac.. Și le-am spus: ...