HEARTLESS

Douăzeci și trei

O săptămână mai târziu

Manhattan ora 22:30

Kaiden

Să mă întorc de unde am plecat, a fost o opțiune mai bună decât să stau în apartamentul meu din New York.

Eram o epavă, și știam că, singura persoană care m-ar putea primi înapoi aici, era Amelie. Sora mea mai mică.

Bat la ușă și peste câteva clipe soră-mea o deschide, iar ochii ei albaștri se măresc instant.

Poartă o pijama albă de satin iar părul ei șaten e prins într-un coc lejer. Mă examinează puțin apoi întreabă șocată:

— Doamne, în ce te-ai băgat?

Mi-aș dori să-i spun: într-un rahat. Într-un dezastru cu ochii căprui, pistrui și păr mătăsos brunet. Un chip angelic care îmi bântuie prin creier. Dar n-am făcut-o.

— Eu însumi, cu mâna mea...

Murmur eu încercând să alung starea depresivă care a năvălit peste mine atunci când Juniper mi-a întors spatele, atunci când am fost nevoit să mă ascund. Să o las în urmă.

— ...ai ceva alcool?

Intru în casa ei cu valiza după mine.

Nu sunt amator de alcool, beau, dar într-o anumită măsură,dar azi...azi vreau să mă fac mangă.

— Stai așa! Crezi că scapi fără explicații? Ai început să te automutilezi!?

Vine după mine punându-se în fața mea, cu mâinile în șold. Soră-mea era tare cicălitoare câteodată, dar și insistentă. Poate ar fi trebuit să mă mut la Heath.

— Doar pe interior...

Răspund eu.

—..ai whisky?

— Nu îți dau nimic până nu-mi explici ce s-a întâmplat.

Trag aer în piept, nu prea aveam chef de vorbărie, credeam că o să-mi de-a ce am cerut și o să mă lase să mă odihnesc

— Întreabă-mă când sunt beat.

— Dumnezeule, Kaiden, ești fratele meu și te iubesc, dar uneori chiar vreau să îți trag două.

Și eu o iubeam, tocmai de aceea nu-i spusesem scopul meu de a pleca la New York. Aveam să o pun în pericol. Și acum risc, dar dacă cineva pune mâna pe sora mea mai mică, îi zbor creierii. Dacă Bandoni îndrăznește să o rănească și pe ea, n-am să mai gândesc de două ori, o să-i fac șapte găuri în cap.

— Mai ști când ți-am spus că plec în New York?

Ea dă din cap încet plecând spre bucătărie.

— Da. Du-te pe canapea, mă duc să aduc niște gheață.

Mă așez pe canapea scăpând un suspin iritat din cauza dureri. Am încercat să-mi curăț singur sângele și să-mi scot glonțurile, am dat greș, mă mir cum de încă mă pot ține pe picioare.

— Am fost prins în planurile unor mafioți.

— Eram sigură că la ei te aventurezi.

Cică mă aventurez. Aș fi vrut eu, era mult mai mult decât atât. Intrasem în tita mai beleaua, acum că Bandoni probabil îmi pregătește moartea.