HEARTLESS

Treizeci și trei

Kaiden

— Agent Aster.

— Tucker.

Nici nu se întoarce către mine, e prea ocupat să lucreze la nu știu ce.

— Ai venit să-mi faci o vizită, ce drăguț. Măcar din an în an dacă nu o dată pe săptămână.

Îmi dau ochii peste cap amuzat.

— Sunt un tip ocupat.

— La fel și eu, dar îmi pot face timp de o ieșire, măcar la o bere.

Abia acum se răsucește spre mine. Rămâne surprins când o vede pe Juniper lângă mine.

— Măi să fie, și ai adus o damă de companie cu tine.

— E Juniper, și nu e o damă de companie, e iubita mea.

Sprâncene lui țâșnesc în sus, dar nu pare surprins, de fapt, pare plictisit.

— Măi să fie, și ți-ai adus iubita cu tine. De ce?

— Am motivele mele. Ai ce te-am rugat?

Întreb eu și pășesc spre peretele cu arme de tot felul. Când dau să i-au una Tucker îmi dă peste mână.

— Aha. Interesantă logică, vi la mine doar când ai nevoie.

— Zău așa Tuck, iar faci de astea?

— Da. Ști, mă simt singur și eu.

— Atunci fă-ți o iubită.

— Mi-aș face, dacă aș n-aș sta douăzeci și patru din douăzeci și patru în patru pereți!

— Păi ia-ți o vacanță!

— Aha, da și tu...

— Uăăăuuu...

Juniper se strecoară între noi.

— Haideți să nu ne certăm. Domnule Tucker...

— Nu-i zice domnule, nu-i un domn.

Mă ignoră și îi zâmbește lui Tucker punându-i mâna pe umăr. Mă uit lung.

— Vă rog să-l scuzați pe Kaiden, dar chiar avem nevoie de ajutorul dumneavoastră, știu că sunteți un om ocupat...

— Chiar sunt.

— Dar vă rog, părinții mei sunt în pericol și sunteți singurul care îi poate salva.

Mă încrunt puțin. El să-i salveze? Eu urma să îi salvez, ce naiba? Nu-mi place că se poartă cu el așa... respectuos.

— Hmm...

Face Tucker și se uită la iubita mea cu interes. Trag aer în piept apoi îmi dreg vocea.

— Ne grăbim.

— Fie, o să-ți dau de ce ai nevoie.

Juniper zâmbește și îl îmbrățișează. Pășesc înainte și o trag spre mine.

— În regulă, hai să mergem iubito ajunge tălăncăneala asta.

În tonul meu se citește clar că nu-mi place asta, iar ea își dă seama. Zâmbește puțin și mă apucă de mână.

— Ai noroc de iubita ta fraiere, măcar ea are maniere.

— Mersi că îți dai cu părerea Tuck, apreciez. Și da, sunt conștient cât de norocos sunt.

Tucker pufnește și îmi dă armele. Le iau mulțumindu-i și luând-o pe Juniper cu mine ieșim din agenție, ignorând privirile curioase aruncate către Juniper.

ততততত

La mașină, pun toate armele în port bagaj, excluzând două. Mereu sunt înarmat, și prefer să țin eu armele decât să risc să îi dau lui Juniper una. Nu că n-aș vrea, dar nu vreau să se rănească.

— Și acum?

Întreabă ea uitându-se la tancul de arme din port bagaj.

— Acum, acționăm,dar să fim prudenți, mai ales tu. Unde urmează să te duc, este un loc periculos...

— Și ce? Pot face față. Nu-s genul de femeie delicată, asta...

Face semn spre obrazul ei care are o mică linie din cauza juliturii arunci când sărise din mașină.

—...nu m-a nimicit, și nici nu mă afectează...

Îmi place hotărârea din vocea ei. Ador curajul ei, e excitant să o văd în starea asta. Îi mângâi obrazul cu pricina.

—... și dacă crezi că o să fug ca ultima oiță, atunci greșești. O să te ajut ca să-mi salvez părinții. Așa că îți spun domnule Aster... vreau, arma.

Izbucnesc în râs, după o trag spre mine izbindu-mi buzele de ale ei. O sărut dulce pentru câteva clipe apoi mă desprind din sărut murmurând:

— Ți-am spus vreodată cât de mult te iubesc?

Juniper flutură din gene.

— Și eu te iubesc dragule.

Face un pas înapoi ținând arma în mână. Nici n-am observat când a luat-o. Ce femeie șireată, mă înnebunește.

— Mi-ai umblat la pantaloni?

— Nu te preface că nu ți-ar plăcea.

Rânjesc.

— N-am spus niciodată că m-aș plânge. Poți să umbli unde vrei iubito, nu mă deranjează.

— Poate mai târziu. Nu prea pot să mă gândesc la ceva pervers acum când știu că părinții mei sunt în pericol. O, și Janette.

Zice ea după câteva clipe.

Mă abțin să nu râd.

— Bandoni nu le-a făcut rău, crede-mă.

— De ce ești așa sigur?

— Pentru că, Bandoni știe că vin după el. Și va avea o strategie.

Juniper se uită la arma din mână ei și o strânge între degete spunând dur:

— Să terminăm povestea asta.

Dau din cap încet și amândoi urcăm în mașină.

Însă nu merg la Bandoni, ci la apartamentul meu, pentru a lua niște prototipuri. N-aveam să pășesc în casa lui Bandoni ne înarmat, plus, trebuia să mă ocup și de Juniper. Trebuia să-i explic cum funcționează toate astea.

— Unde pleci?

Întreb eu când o observ trecând prin cameră. Are un foarfece îngrijorător de mare. Juniper nu mă privește când îmi răspunde din mers.

— La baie.

Dau să pășesc după ea însă închide ușa spunând:

— Intimitate.

Mă încrunt puțin.

— Ce vrei să faci?

— Un pas spre pace.