Shadow of Desire

1

**Din perspectiva lui Grace**

Viața mea nu a fost mereu perfectă. De fapt, unii ar spune că mă plâng prea mult, mai ales având în vedere că am tot ce mi-aș putea dori, datorită tatălui meu. Și ar avea dreptate. Am totul, dar asta nu înseamnă că îmi place. Tatăl meu este un don în Las Vegas. Tot ce ține de jocurile de noroc îi aparține. Sigur, acum e legal să ai locuri în care să se desfășoare astfel de jocuri, dar când faci parte din mafie și tot felul de oameni dubioși vin acasă la noi să facă afaceri cu tata... nu e tocmai distractiv.

Tot ce vreau e să-mi termin ultimul an de liceu și apoi să plec undeva departe. Poate chiar într-o altă țară.

---

Oftând, privesc tavanul, încercând să ignor zgomotul care vine de jos. O altă întâlnire, un alt grup de bărbați cu prea multe secrete și prea puțină moralitate. Așa a fost viața mea de când mă știu — înconjurată de putere, bani și greutatea sufocantă a numelui familiei mele.

Oamenii văd strălucirea și luxul, hainele scumpe și mașinile de lux, dar nu au idee cum e dincolo de ușile închise. Nu știu ce înseamnă să fii captivă într-o colivie de aur. Majoritatea fetelor de vârsta mea își fac griji pentru rochiile de bal și petrecerile de absolvire. Eu? Eu îmi fac griji despre cum să supraviețuiesc într-o lume unde o privire greșită, un cuvânt nepotrivit, ar putea însemna diferența dintre viață și moarte.

Îmi planific evadarea de ani de zile. Tata nu știe, desigur. N-ar înțelege. Pentru el, familia e totul, iar loialitatea e singura monedă care contează cu adevărat. Dar pentru mine, loialitatea a devenit un lanț, iar cu cât stau mai mult, cu atât mai strâns devine.

O bătaie la ușă mă scoate din gânduri. Mă ridic, dând părul de pe față. „Intră,” zic, încercând să par relaxată, de parcă n-aș fi visat tocmai să fug de aici.

Luca, mâna dreaptă a tatălui meu, intră în cameră. Înalt, brunet și periculos, e lângă tata de când mă știu. Îmi face un semn scurt din cap, expresia lui mereu impasibilă, fără să trădeze nici o emoție.

„Tatăl tău vrea să te vadă jos,” spune el, vocea scăzută și serioasă, ca întotdeauna.

Încerc să-mi reprim tendința de a da ochii peste cap. „Desigur că vrea,” murmur în barbă, dar Luca nu reacționează. Nu reacționează niciodată.

Mă ridic, îmi îndrept hainele și îl urmez pe Luca afară din cameră. Pe măsură ce coborâm scara grandioasă, sunetele de jos devin mai intense — voci, râsete, zgomotul paharelor care se ciocnesc. Altă afacere în derulare, fără îndoială. Mă pregătesc pentru obisnuitul joc de aparențe. Zâmbet, înclinare din cap, prefăcându-mă că mă interesează ce au de spus acești bărbați.

Când intrăm în cameră, tata e în mijlocul atenției, ca întotdeauna. E înconjurat de bărbați în costume scumpe, toți privind către el ca și cum ar fi soarele, iar ei doar niște planete orbitând în jurul lui. Mă dezgustă.

„Grace,” spune tata, vocea caldă, dar cu un ton de autoritate pe care îl cunosc prea bine. „Vino, fă cunoștință cu invitații noștri.”

Îmi forțez un zâmbet și mă apropii, inima îmi cade cu fiecare pas. Aceasta e viața mea. Deocamdată, cel puțin. Dar nu pentru mult timp.

Într-o zi curând, o să fiu plecată. Departe de lumea asta, departe de tata și de tot ceea ce reprezintă.

Pe măsură ce dau mâna cu bărbați ale căror nume nu le voi ține minte, simt adânc în oase — viața asta nu e a mea. Și într-o zi, voi fi liberă.

Dar deocamdată, îmi joc rolul.

În clipa în care pășesc în cameră, simt greutatea privirilor lor asupra mea — calculate, evaluative, de parcă sunt doar un alt obiect din colecția tatălui meu. Mirosul de trabucuri scumpe și whisky fin plutește în aer, sufocant. M-am obișnuit deja cu felul în care acești bărbați mă privesc, ca și cum aș fi doar o extensie a imperiului tatălui meu, nimic mai mult.

„Grace,” vocea tatălui meu taie prin ceața de fum și murmure. „Acesta este domnul Moretti. Ne ajută cu un nou proiect.”

Mă întorc spre bărbatul în cauză, un domn mai în vârstă, îmbrăcat elegant, cu ochi albaștri reci care par să mă străpungă. Îi întind mâna, simțind strânsoarea scurtă și umedă a palmei sale, înainte de a o retrage rapid. Zâmbetul lui e prea larg, prea știutor, și un fior îmi străbate coloana.

„O plăcere, domnișoară Caruso,” spune el, vocea îmbibată de un farmec fals.

Dau din cap politicos, păstrându-mi expresia neutră, deși stomacul mi se răsucește de neliniște. „La fel.”

Am învățat cum să mă comport în astfel de situații. Cum să zâmbesc când vreau să țip. Cum să par ascultătoare și inofensivă, fiica perfectă, când în realitate, îmi planific evadarea cu fiecare respirație.

Dar în seara asta, ceva pare diferit. E o tensiune în aer, mai densă decât de obicei. Tata e mai agitat, privirea lui sărind între bărbații din cameră, de parcă ar aștepta să se întâmple ceva. Chiar și Luca, mereu calm și stăpân pe sine, stă puțin mai aproape de tata decât de obicei, privirea scanând încăperea ca un uliu.