Regulile Nemuririi (I) ÎN CURS DE RESCRIERE

Capitolul al XIII-lea: Distrugătorul de gânduri

—Crezi că e o idee bună să faci asta?

Nu. Însă Katya nu răspunse și se mulțumi să îi arunce o privire severă prietenului ei cel mai bun. Jeremy stătea sprijinit de ursulețul ei de pluș și o privea îngrijorat în timp ce încerca să se arânjeze în fața oglinzii.

—Nu crezi că eu ar trebui să te întreb pe tine asta?

Katya îi vorbi fără să-l privească. Făcu câțiva pași mai aproape de oglinda lipită de ușa dressingului și își privi părul, lăsat liber pe umeri sub forma unor bucle. Se gândi să-l prindă, însă renunță.

Încercă să se privească în oglindă, așteptând răspunsul lui Jeremy și să-și arânjeze cât mai bine ținuta. Andreea insistase că atât timp cât festivitățile de Sfântul Mihail aveau să continue, Solstice avea să fie plin de persoane din clasa nobiliară a ambelor împărății. Și chiar dacă festivitatea obliga prin tradiție ținute asemănătoare celor din vremuri îndepărtate, Solstice rămânea un club de noapte.

Iar Jeremy avea să ia parte la bătăi ilegale în interiorul acestuia.

Desigur, atât de ilegale cât puteau fi niște bătăi care aveau să aibă loc sub ochii nobililor, în principal pentru a-i amuza pe aceștia. Pentru a distrage atenția de la adevăratele probleme.

—  Am mai făcut asta înainte. Jeremy se ridicase de pe pat și apăru în spatele ei. Iar eu nu obișnuiesc să fiu urmărit de atacatorii altei Împărății, adăugă el, iar Katya îi ignoră prezența și se concentră pe imaginea din oglindă.

Principiul ei fusese simplu: să nu atragă atenția. Însă Solstice era un club de noapte, frecventat de persoane destul de importante până și atunci când nu avea loc un evenimente pe Pământ. Cumva, în masa de prințese și tinere venite special pentru a atrage privirile nobililor și afaceriștilor dornici să le acorde atenția lor și printre toți acei petrecăreți, se putea integram mai ușor arătând ca una dintre ei. Fusta era extrem de scurtă, făcând-o să se simtă mult prea expusă. Își apucă cardiganul într-o mână. Avea să fie o acoperire suficient de bună dacă ținuta nu avea să se dovedească potrivită.

— Nici eu nu am plănuit să mă pomenesc cu toate astea pe cap, Jeremy. Se întoarse spre el, clipind surprinsă la vederea privirii lui uimite. Ce-i? Se răsti, arțăgoasă, mult prea extenuată pentru a-și controla nervii în acel moment.

Să își țină mintea blocată în Solstice avea să fie destul de solicitant. În primul rând, datorită muzicii, iar în al doilea, datorită faptului că nu era în cea mai bună formă a sa. Simplul gânda că avea să fie atât de expusă la scurtă vreme după atac o înfiora. Dar nu avea să-l lase pe Jeremy de unul singur, nu în acel loc.

Știa prea bine de ce urmează să lupte. Nu era vorba de bani, însă Jeremy părea să câștige sume impresionante din bătăile ilegale cu puști de vârsta lui sau chiar membrii ai armatei abia racolați. În fiecare an, cumva, un nobil cu o funcție suficient de importantă în Armată reușea să pună ochiul pe câte un tânăr cu potențial. În acel an, mai ales cu un context atât de favorabil generat de festivități, Jeremy spera să fie el acel norocos.

Simplul gând o terifia. Nu încercase să se certe cu el pe tema participării sale la bătăile din acea seară, în ciuda faptului că îi ceruse ajutorul cu câteva antrenamente până și lui Dimitri. Fratele Katyei, oricum, putea să-l recomande cu ușurință pe Jeremy, însă acesta nu-l rugase vreodată și nu acceptase niciun fel de ofertă. Jeremy voia să ajungă membru al Armatei, dar voia să fie cumva rostul lui. În realitate, Katya știa că exista o oarecare ezitare. În jurul antebrațului său, prietenul cel mai bun al Katyei își legase o banderolă neagră, un soi de bandaj lat de două palme pentru a masca adevăratul motiv pentru care era în acel loc.