9. La un suc și extemporal

94 15 4
                                    

A doua zi, m-am trezit cu greu. Simțeam ca sunt obosită și mă întrebăm de ce. Apoi mi-am dat seama că e obositor sa trăiești intens, adică sa te bucuri de fiecare moment pe care îl trăiești, pentru ca viața trece și dacă nu te-ai bucurat de ea nu te mai poți întoarce sa o iei de la început.
Eu am învățat lecția aceasta destul de devreme, dar tot regret momentele în care nu m-am bucurat pe deplin de faptul ca trăiesc.
Însă în acea zi, tot ce doream era sa stau sub plapuma și sa dorm. Eram sigura ca nu as putea sa mă bucur de ziua aceasta ca și de cea trecută, deci nu mă grăbeam deloc sa merg la școală. Dar........ surpriză:
Apare Jonas, iar mama mă striga și îmi spune sa mă grăbesc ca mă așteaptă. Va dați seama ca am fost gata în câteva minute și am zburat pana în bucătărie unde Jonas servea al doilea mic dejun la insistențele mamei.
M-am așezat și eu, iar după ce am mâncat doar putin (cu toată bunăvoința mea, abia pot mesteca dimineața, nu am poftă de mâncare deloc), am pornit spre școală.
Eram surprinsă pentru ca nu mă așteptam să îl văd atât de repede. Dar eram bucuroasă, bineînțeles. De când a apărut el, parcă aveam mai mult chef sa râd și nu mai eram speriată de băieți și relații. Deși atunci nu as fi recunoscut cu nici un chip, cred ca mi-as fi dorit sa fiu prietena lui încă de atunci.
Am mers amândoi spre școală și cred ca nu am spus nimic, deoarece eram tare preocupata sa rememorez ziua de ieri.
Ajung și în fata școlii, am observat ca se uita insistent la mine. M-am uitat la el și l-am întrebat:
- Ce e?
Mă surprinde ca începe sa râdă.
- Se pare ca vorbesc singur de ceva vreme. Te-am întrebat dacă ai vrea sa mergi cu mine la un suc după școală, răspunde el senin.
Oare cum am reușit sa aiurez chiar și cu Jonas prin preajmă?
Cred ca de vina era lipsa somnului. Toată noaptea m-am frământat întrebându-ma dacă îi place de mine cu adevărat sau doar e disperat sa își facă prieteni intr-un loc nou.
- Ești sigur? Îl întreb eu veșnic pragmatica și nesigura ca ar putea sa îi placa de mine.
Sunt genul de persoana care se teme de durere. Și din aceasta cauza mă temeam sa mă implic intr-o relație pentru ca știam ca o inima frântă doare foarte tare, mai tare decât orice durere fizică. Și nu știam ca dragostea vindeca. Deci nu prea mă incredeam în Jonas.
- Eu chiar vreau asta deoarece te-am invitat. Și vreau sa mergem și sa te simți bine. Îmi place mult ca ești atât de naiva și visătoare. Și simt nevoia sa te protejez de orice lucru rău. E un fel de chestie de super erou. Adică mi-as dori sa pot sa te ajut. Și ești atât de simpatica dimineața cu parul tot ciufulit și cu ochii deschiși abia pe jumătate, îmi răspunde el cu o voce puternica și foarte hotărâtă. E clar ca acesta e cel mai lung și cel mai drăguț discurs pe care l-am auzit de la el.
- Ok. Dacă chiar vrei o sa vin. Dar nu pot sa stau foarte mult pentru ca am treabă acasă. Trebuie sa matur în curte. Tot pica frunzele.
- Ce bine îmi pare! exclama. As putea sa vin și eu sa te ajut sa strângi frunzele? Te rog, zi da. Îmi place foarte mult, pledează el.
- Sigur ca da. Mie nu prea îmi place. Mai ales dacă sunt și ude. Dar dacă vrei, atunci ne vedem după școală. Mergem un picuț la suc și apoi acasă fiecare. Și după aceea vii tu la mine și strângem frunzele. răspund eu bucuroasă ca o sa scap de jumate din treabă. E așa de bine.
- Sigur ca da. Acum haide repede ca deja a sunat clopotelul. îmi spune el și alergam amândoi care școală.
Intru toată tremurând și, spre ușurarea mea, ajung cu exact o fracțiune de secunda înaintea profesorului. Avem limba română și pentru mine e un chin.
Și ca sa înțelegeți și voi de ce e un chin:
- Stimabililor, va rog sa scoateți o foaie de hârtie. Aveți extemporal. Scrieți un eseu de 2-3 pagini despre tema și viziunea despre lume din opera lui Eminescu în poemul "Luceafărul".
Auleo. Ăsta e atât de urat. Bine ca măcar acum înțelegeam cât de cât cum e să iubești pe cineva și poate aveam sa improvizez ceva. Am scris aproape tot ce îmi aminteam intr-un mod foarte personalizat și "lungit" cu mare truda ca sa ajung la doua pagini.
Ora s-a terminat și cam așa a fost tot restul zilei. Extemporale și ascultat (pe alții, din fericire) și apoi a sosit după masa și scumpul sunet de clopoțel care anunta că eram liberi.
Era așa de bine, mai ales ca mergeam la suc.
Jonas era în curtea scolii și ne-am grăbit sa plecăm. A fost drăguț la suc și i-am povestit despre eseul de la română. Și sucul a fost chiar bun, asta pentru ca era un ceai. Nu prea îmi place sucul.
Apoi am mers spre casa și ne- am despărțit cu promisiunea sa ne vedem peste o oră.
Am intrat in casa fredonând și era evident ca eram foarte bine dispusă. Am ajutat pe mama și apoi m-a întrebat:
- Ce te-a făcut așa fericită azi? De mult nu te-am vazut așa radioasa.
- Îți spun doar dacă promiți ca păstrezi secretul, îi spun mamei și îi fac cu ochiul.
- Sigur ca da. Hai spune repede.
- Am fost la un suc cu Jonas și vine sa mă ajute sa strâng frunzele din curte. Și e drăguț, mărturisesc eu și încep sa mă roșesc.
- Ooooooo. Asta e o veste foarte bună, îmi spune mama și mă îmbrățișează. Dar te rog sa ai grija. Băieții te pot răni.
- De asta va am pe voi, îi spun eu și îi dau un pupic.
Îmi ador mama când e așa de bine dispusă.
Ne punem la masă și abia aștept sa vină Jonas.
Nu mă dezamăgește și apare. Cu 20 de minute mai repede, ce băiat drăguț.
Îi ies în întâmpinare toată un zâmbet.
- Salut. Hai înăuntru sa te încălzești. Avem timp suficient pentru frunze, îi spun eu.

Capitolul cu frunze urmeaza mai încolo.
O zi frumoasa/ Noapte bună

Istoria Unei Iubiri De-o ViațăWhere stories live. Discover now