18. Când doi se ceartă....

39 8 0
                                    

Pentru mine și Jonas a urmat o perioada frumoasă teoretic și pe care, din pur egoism, am făcut-o extraordinar de furtunoasă. Știam ca vine și furtuna, dar nu mă așteptam să ajungă așa repede și sa acționeze cu atâta violența.
Deci a apărut și în scurta noastră relație o furtună. Se zice ca nu poate fi numai soare în viața amoroasă, dar eu așa credeam. Și acum cred ca este soare, chiar dacă uneori apar nori. Întotdeauna în spatele norilor e soarele, mereu prezent, mereu la datorie.
Deci nu mă așteptam să apară așa de repede norii, dar la noi doi mereu a fost așa parcă în viteza. Poate și datorita problemelor mele și ale lui. Noi încercăm să trăim fiecare zi la maxim. Pentru ca amândoi știam ce înseamnă sa pierzi pe cineva drag. Așa ca pur și simplu, ne-am certat. Din prostie, din gelozie, din ceva.
Și cearta a fost așa:
Sau mai degrabă ziua a fost așa:
O dimineață perfectă, cu raze de soare, deși puțin rece, dar frumoasa vreme. Pentru ca era atât de frumos, am mers cu Jonas în timp ce el împingea căruciorul și povesteam. Și era bine. Adică simțeam ca sunt protejata și iubită. Dar când am ajuns la școală (cu întârziere), a apărut Andrew și nu știu cum se face ca a ajuns sa mă duca el în clasa în loc de Jonas. Și probabil asta l-a supărat sau ceva, pentru ca după ore, când ne-am văzut din nou, era morocănos și nu prea vorbea. Cu mine. Și cu Andrew. Pentru ca nu avea nici o problemă să vorbească cu Alexandra. Așa ca am început și eu sa mă supăr și simțeam ca un vierme mic care îmi rodea din suflet. Era gelozia. Și durea. Deși rupea puțin câte puțin, durea tare. Și mie nu îmi place durerea. Și cred ca nimănui nu îi place. Dar eu atunci am fost așa de speriată, supărată și geloasă, încât as fi plecat singura pana acasă.
M-am uitat la el și l-am întrebat:
- S-a întâmplat ceva?
- Nimic. Doar ca nu îmi place sa te văd așa, răspunde.
- Așa cum?
- Așa cum te văd acuma?!
- Dar nu înțeleg. Ești gelos ca Andrew e aici lângă mine? Am fost colegi de laborator și m-a ajutat sa ajung pana aici. Dacă despre asta e vorba.
Dar nu, s-a întors cu spatele și se duce spre ușă. Apoi îmi zice:
- Cred ca poate sa te duca el acasă. Eu am ceva de rezolvat.

Și pleacă. Eram așa de furioasă. As fi fugit sa îi dau vreo două, dar nu puteam. Deci am stat acolo cu obrajii arzând în timp ce Andrew părea ca se uita pe geam. Deci chiar e sensibil și drăguț băiatul acesta (Andrew), dar e timid. Și oricum eu îl iubeam pe Jonas, chiar dacă fusese un nesimțit. Așa ca m-am întors spre Andrew și l-am rugat sa mă duca pana acasă.
M-a dus el, dar se vedea ca nu se pricepe deloc la așa ceva pentru ca era sa mă răstoarne de câteva ori.
Jonas era supărat. Și probabil avea dreptate cu supărarea lui, dar și eu cu a mea. Așa că amândoi eram supărați. Deși nu pot sa spun ca ne-am certat cu strigăte și lucruri din astea, tot o cearta a fost. Adică nu ne-am mai vorbit vreo trei ore. Pana când el a venit acasă la noi sa mă scoată la o plimbare pentru ca lucrurile nu puteau rămâne așa. Deci am povestit, discutat, explicat fiecare partea lui de vina, ne-am cerut scuze și totul era frumos și bine.
Și iată cum a făcut sa îmi treacă supărarea aproape instantaneu:
- Ruth..... îmi pare rău. Sunt un băiat prostuț. Și chiar am fost gelos. Eu doar voiam sa am grija de tine mereu.....
Te rog, spune-mi ca mă poți ierta...
Și bineînțeles ca l-am iertat. Și apoi ne-am împăcat, dar nu mai era la fel.

Pntru ca mă temeam de el. Nu in sensul ca imi venea sa fug de el. Nu îi mai acordam încredere totala. Și nu îmi place acest sentiment de nesiguranță, chiar parțială. Dar am aflat, după mulți ani și suferință, ca exista un singur loc sigur. Și spre acolo mă îndrept. Cu fiecare zi sunt tot mai aproape. Și mă bucur, dar mă și întristez.
Și acolo mergem cu toți. Dar devin melancolică.
Deci m-am împăcat cu Jonas. Și mi-am cerut și eu scuze. Era și vina mea. Nu ar fi trebuit sa îl provoc. După ceartă, parcă mă temeam sa nu îl supăr cu ceva, sa nu îl manii și sa reacționeze violent. Cam exageram cu teama, dar nu eram dispusa sa risc sa investesc dragoste și timp în relații care nu mă ajuta.
Dar el....
Parcă era tot mai drăguț. Pur și simplu a apărut în el o răbdare infinita parcă. Și mai târziu, când l-am întrebat ce problema trebuia sa rezolve atunci, mi-a spus ca avusese o problema cu Dumnezeu. A mers singur pe un deal și, intre niște copaci, s-a rugat pentru răbdare. Și chiar s-a văzut efectul rugăciunii lui.

Știți ca se spune ca după nori, soarele strălucește mai puternic. Și chiar așa a fost. Adică am avut cearta aia care nici nu a fost foarte gravă. Dar modul în care a reacționat, cum si-a cerut scuze și rugăciunea lui, dovedeau maturitate și când am aflat de faptul ca se rugase pentru răbdare și ca sa poată fi destul de bun pentru mine, m-au dus fix la el în brațe. Și am început sa plâng. Și apoi i-am povestit despre copilăria noastră. Despre fratele meu geamăn. Pe care îl iubeam mult, dar care  s-a dus sa fie un înger. A fost lovit de mașină. Și pentru ca eram gemeni, îmi era dor de el foarte mult. Și Jonas semăna așa de bine cu el. Și fizic și și în modul în care ma ținea în brațe și îmi arata mereu ca e totul bine. Ca Dumnezeu are un plan minunat pentru noi.
Apariția lui Jonas, era o minune pentru mine, ca și cum îmi primeam fratele înapoi. Și a fost așa de drăguț. Doar m-a ținut în brațe și....
A fost așa drăguț. Se uita în ochii mei cu ochii aceia ai lui atât de verzi și frumoși incat eram pierdută de tot în ochii lui și mi-a zis:
- Niciodată cât trăiesc nu o sa fii singura. Chiar dacă poate nu o sa fim iubiți, vreau sa fim prieteni. Și chiar și dacă o sa mor, tot cu tine o sa fiu. Ești prietena mea și te iubesc mult de tot cât de la pământ la cer și înapoi.
Și la o astfel de declarație, am răspuns:
- Ce drăguț.......

Hey! Va mulțumesc ca îmi citiți cartea. Și pentru voturi și comentarii. Apreciez.
Sa aveți o zi frumoasă și mult spor la ceea ce faceți!

Istoria Unei Iubiri De-o ViațăWhere stories live. Discover now